Răspuns: Este de înţeles că toţi se aşteptau să vadă împlinirea literală a viziunilor fratelui Branham cât timp era în viaţă, în special cei cărora el le-a vorbit personal. Totuşi, s-ar putea ca o viziune să se împlinească într-un mod diferit faţă de cum s-ar aştepta oamenii. Fratele Branham a menţionat „cortul” în legătură cu Avraam şi Sara de 100 de ori până la deschiderea peceţilor din martie 1963. A făcut aceasta când a deschis rândul de rugăciune, subliniind că acelaşi semn se repetă acum. În Geneza 18, cortul este menţionat de trei ori. Sara era în cort când Domnul Dumnezeu a dat făgăduinţa cu privire la naşterea lui Isaac. Fratele Branham s-a întors cu spatele la audienţă de nouă ori în timpul rândului de rugăciune, pentru a dovedi că acelaşi Dumnezeu era prezent, Acela care ştie şi dezvăluie tainele inimii, aşa cum s-a întâmplat şi atunci, cu Avraam. Dar trebuie să avertizez pe toată lumea să nu facă o învăţătură din asta. Trebuie să lăsăm întreaga chestiune în seama lui Dumnezeu.

Se poate ca lucrurile duhovniceşti să fie ilustrate prin simboluri naturale. De exemplu, când fratele Branham a dus tot felul de legume în tabernacol, faptul a simbolizat depozitarea hranei duhovniceşti, Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu pentru timpul nostru. Apostolul Petru, de asemenea, a văzut un tablou foarte natural cu o faţă de masă mare, de in, cu tot felul de târâtoare pe ea. Semnificaţia spirituală a acestui lucru a fost că şi neamurile au primit mântuirea (Fapte 10:9-22). Domnul nostru a folosit doar simboluri naturale şi pilde când a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu şi, de aceea, El a spus „lucruri ascunse de la facerea lumii” (Matei 13:35).

Acei fraţi care încă mai susţin împlinirea în zilele noastre a viziunii cu fratele Branham şi cortul, nu au absolut nicio făgăduinţă pentru aceasta în Scriptură. Mai mult, nu există nici un singur exemplu în Sfintele Scripturi în care un proroc să se fi întors să-şi continue slujba. Nu este de mirare că asemenea fraţi nu vor să aibă deloc părtăşie cu noi, pentru că noi trebuie să spunem deschis că slujba fratelui Branham s-a încheiat în clipa în care el a fost luat de pe acest pământ, în slavă. Din moment ce ei nu acceptă aceasta, ei trebuie să-l respingă pe acela care spune că este chemat de Dumnezeu să ducă mesajul la neamuri. Ei spun că el este „împotriva prorocului”, căci aşa cred ei. Unul dintre cei care cred în învăţătura tunetelor, a mers atât de departe încât l-a numit „înşelătorul Miresei” şi „antihristul”, care trebuie respins. De fapt, ei merg atât de departe încât afirmă că „nimeni nu are dreptul să pretindă că are însărcinarea de a împărtăşi Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu cu poporul lui Dumnezeu.” Căci ei învaţă că totul s-a încheiat cu slujba fratelui Branham şi va reîncepe tot cu el. Iar perioada dintre „cele două slujbe” este folosită pentru discuţii inutile despre proroc, despre ce a spus el şi pentru a răspândi învăţături nimicitoare. Ce dezvoltări tragice au loc în cadrul mesajului!

De fapt, toate aceste aşteptări nu au nimic de-a face cu Evanghelia lui Isus Hristos. Ei nu Îl amintesc pe Domnul Isus nici măcar o dată în toate lucrurile pe care le proclamă şi aşteaptă să se împlinească. Se nutresc speranţe false care vor duce inevitabil la mare disperare. Dragi fraţi, vă rog să înţelegeţi că lucrurile care aparţin Împărăţiei lui Dumnezeu nu sunt legate de nicio interpretare personală.

Acum ne vom uita la Moise şi la însărcinarea care i-a fost dată pentru a conduce poporul în ţara făgăduită. Lui nu i s-a permis să intre împreună cu biserica lui Israel. Conform Deuteronom, capitolul 34, lui i s-a îngăduit doar să privească atent la ţara făgăduită de pe muntele Nebo, dar nu a putut intra în ea. Împreună cu fratele Mehnert, am luat taxiul de la Aman la muntele Nebo. Acolo sus, am văzut o privelişte frumoasă, cu Ierihonul în dreapta noastră, En Gedi şi Marea Moartă la stânga noastră, şi Ierusalimul chiar înaintea noastră. Cât de bine am înţeles atunci cum s-a simţit Moise! Căile lui Dumnezeu sunt dincolo de înţelegerea noastră. Pentru ochiul firesc, era ca şi cum Moise nu şi-ar fi încheiat slujba. Noi avem nevoie de înţelegere duhovnicească pentru a respecta căile lui Dumnezeu şi deciziile Lui.

Noi credem că Dumnezeu însuşi va încheia lucrarea de răscumpărare, aşa cum a plănuit-o înainte de întemeierea lumii. Lucrul esenţial este că suntem gata să luăm parte la Cuvântul făgăduit pentru acest timp, căci adevărata credinţă este ancorată numai în făgăduinţele lui Dumnezeu.

Cu privire la făgăduinţele lui Dumnezeu, citim: „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său, Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său, Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit” (1 Împ. 8:56). „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” (2 Cor. 1:20).

La prima venire a lui Hristos, prorocul făgăduit a fost premergătorul, dar Domnul însuşi a înfăptuit lucrarea de răscumpărare pe crucea de la Golgota. Aşa este şi acum: fratele Branham a fost prorocul făgăduit, trimis să reaşeze toate lucrurile aşa cum au fost la început şi mesajul dat lui este premergătorul, dar Domnul însuşi va fi Cel care va încheia lucrarea de Răscumpărare. „Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ Cuvântul Lui” (Romani 9:28).

Răspuns: Este de înţeles că toţi se aşteptau să vadă împlinirea literală a viziunilor fratelui Branham cât timp era în viaţă, în special cei cărora el le-a vorbit personal. Totuşi, s-ar putea ca o viziune să se împlinească într-un mod diferit faţă de cum s-ar aştepta oamenii. Fratele Branham a menţionat „cortul” în legătură cu Avraam şi Sara de 100 de ori până la deschiderea peceţilor din martie 1963. A făcut aceasta când a deschis rândul de rugăciune, subliniind că acelaşi semn se repetă acum. În Geneza 18, cortul este menţionat de trei ori. Sara era în cort când Domnul Dumnezeu a dat făgăduinţa cu privire la naşterea lui Isaac. Fratele Branham s-a întors cu spatele la audienţă de nouă ori în timpul rândului de rugăciune, pentru a dovedi că acelaşi Dumnezeu era prezent, Acela care ştie şi dezvăluie tainele inimii, aşa cum s-a întâmplat şi atunci, cu Avraam. Dar trebuie să avertizez pe toată lumea să nu facă o învăţătură din asta. Trebuie să lăsăm întreaga chestiune în seama lui Dumnezeu.

Se poate ca lucrurile duhovniceşti să fie ilustrate prin simboluri naturale. De exemplu, când fratele Branham a dus tot felul de legume în tabernacol, faptul a simbolizat depozitarea hranei duhovniceşti, Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu pentru timpul nostru. Apostolul Petru, de asemenea, a văzut un tablou foarte natural cu o faţă de masă mare, de in, cu tot felul de târâtoare pe ea. Semnificaţia spirituală a acestui lucru a fost că şi neamurile au primit mântuirea (Fapte 10:9-22). Domnul nostru a folosit doar simboluri naturale şi pilde când a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu şi, de aceea, El a spus „lucruri ascunse de la facerea lumii” (Matei 13:35).

Acei fraţi care încă mai susţin împlinirea în zilele noastre a viziunii cu fratele Branham şi cortul, nu au absolut nicio făgăduinţă pentru aceasta în Scriptură. Mai mult, nu există nici un singur exemplu în Sfintele Scripturi în care un proroc să se fi întors să-şi continue slujba. Nu este de mirare că asemenea fraţi nu vor să aibă deloc părtăşie cu noi, pentru că noi trebuie să spunem deschis că slujba fratelui Branham s-a încheiat în clipa în care el a fost luat de pe acest pământ, în slavă. Din moment ce ei nu acceptă aceasta, ei trebuie să-l respingă pe acela care spune că este chemat de Dumnezeu să ducă mesajul la neamuri. Ei spun că el este „împotriva prorocului”, căci aşa cred ei. Unul dintre cei care cred în învăţătura tunetelor, a mers atât de departe încât l-a numit „înşelătorul Miresei” şi „antihristul”, care trebuie respins. De fapt, ei merg atât de departe încât afirmă că „nimeni nu are dreptul să pretindă că are însărcinarea de a împărtăşi Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu cu poporul lui Dumnezeu.” Căci ei învaţă că totul s-a încheiat cu slujba fratelui Branham şi va reîncepe tot cu el. Iar perioada dintre „cele două slujbe” este folosită pentru discuţii inutile despre proroc, despre ce a spus el şi pentru a răspândi învăţături nimicitoare. Ce dezvoltări tragice au loc în cadrul mesajului!

De fapt, toate aceste aşteptări nu au nimic de-a face cu Evanghelia lui Isus Hristos. Ei nu Îl amintesc pe Domnul Isus nici măcar o dată în toate lucrurile pe care le proclamă şi aşteaptă să se împlinească. Se nutresc speranţe false care vor duce inevitabil la mare disperare. Dragi fraţi, vă rog să înţelegeţi că lucrurile care aparţin Împărăţiei lui Dumnezeu nu sunt legate de nicio interpretare personală.

Acum ne vom uita la Moise şi la însărcinarea care i-a fost dată pentru a conduce poporul în ţara făgăduită. Lui nu i s-a permis să intre împreună cu biserica lui Israel. Conform Deuteronom, capitolul 34, lui i s-a îngăduit doar să privească atent la ţara făgăduită de pe muntele Nebo, dar nu a putut intra în ea. Împreună cu fratele Mehnert, am luat taxiul de la Aman la muntele Nebo. Acolo sus, am văzut o privelişte frumoasă, cu Ierihonul în dreapta noastră, En Gedi şi Marea Moartă la stânga noastră, şi Ierusalimul chiar înaintea noastră. Cât de bine am înţeles atunci cum s-a simţit Moise! Căile lui Dumnezeu sunt dincolo de înţelegerea noastră. Pentru ochiul firesc, era ca şi cum Moise nu şi-ar fi încheiat slujba. Noi avem nevoie de înţelegere duhovnicească pentru a respecta căile lui Dumnezeu şi deciziile Lui.

Noi credem că Dumnezeu însuşi va încheia lucrarea de răscumpărare, aşa cum a plănuit-o înainte de întemeierea lumii. Lucrul esenţial este că suntem gata să luăm parte la Cuvântul făgăduit pentru acest timp, căci adevărata credinţă este ancorată numai în făgăduinţele lui Dumnezeu.

Cu privire la făgăduinţele lui Dumnezeu, citim: „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său, Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său, Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit” (1 Împ. 8:56). „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” (2 Cor. 1:20).

La prima venire a lui Hristos, prorocul făgăduit a fost premergătorul, dar Domnul însuşi a înfăptuit lucrarea de răscumpărare pe crucea de la Golgota. Aşa este şi acum: fratele Branham a fost prorocul făgăduit, trimis să reaşeze toate lucrurile aşa cum au fost la început şi mesajul dat lui este premergătorul, dar Domnul însuşi va fi Cel care va încheia lucrarea de Răscumpărare. „Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ Cuvântul Lui” (Romani 9:28).