Privesc înapoi cu mulţumire la cei 54 de ani de predicare a Evangheliei şi la cei 42 de ani de slujbă internaţională, timp în care am avut privilegiul de a împărtăşi adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu prin întâlniri, emisiuni radio şi TV cu milioane de oameni din peste 130 de ţări. Poate că fraţii din Africa au fost cei mai ajutaţi de faptul că fratele Branham a văzut vulturul german zburând deasupra Africii. În fiecare ţară, în fiecare oraş în care am fost, l-am prezentat pe proroc, dar întotdeauna L-am predicat pe Isus Hristos ca Mântuitor, Care este acelaşi ieri, azi şi în veci, şi, desigur, am învăţat, cu credincioşie, numai din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu am tratat niciodată subiectele controversate în public, n-am menţionat niciodată numele vreunui frate care propagă învăţături false. Dar, ţinând cont de tendinţa de a idolatriza persoana prorocului, de a glorifica un om cu fotografii, crucifixuri, bucăţi din haina sa şi pelerinaje la locuri speciale, cum ar fi mormântul său, eu trebuie să vorbesc, fie că sunt ascultat sau nu. Cel mai puternic îndemn de a vorbi în acest sens l-am primit atunci când mi-a fost trimis un pachet cu 4 CD-uri şi DVD-uri de către un frate din SUA. Pachetul a sosit chiar când am terminat de răspuns acestor întrebări, sarcină pe care speram s-o pot evita. DVD-urile s-au dovedit a fi o confirmare şi mai puternică a importanţei şi urgenţei de a arăta aceste chestiuni controversate în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Se pare că s-a ajuns la un mesaj centrat pe fratele Branham, mesaj care nu mai este Evanghelia veşnică a lui Isus Hristos. Se spune mereu: „Prorocul a zis…”, „Prorocul mi-a spus…” etc. Oamenii aceştia nu-l mai menţionează pe Isus Hristos, El nu mai are un loc în ceea ce împărtăşesc aceşti fraţi în mărturiile lor. Ei sunt preocupaţi de proroc şi de ce a spus el, dar nu iau în considerare ce a spus Isus Hristos. Ei relatează povestiri din viaţa fratelui Branham, poveşti din timpul excursiilor de vânătoare, povestiri cu cortul, povestiri din avion ş.a.m.d. şi fac din ce a spus fratele Branham ca om un „Aşa vorbeşte Domnul”. Nu este aceasta o completă îndepărtare de la adevărata Evanghelie a Domnului Isus Hristos aşa cum a spus Pavel în Galateni 1, care duce la tot felul de idolatrii?

Acum, după mai mult de 40 de ani, povestea vieţii sale este relatată şi sunt inventate în permanenţă noi versiuni. Avem noi povestea vieţii lui Ioan Botezătorul, a lui Petru sau Pavel? Sau avem Cuvintele Vieţii pe care le- a spus Dumnezeu prin ei? William Branham ne-a lăsat un mesaj clar precum cristalul care ne-a adus înapoi la Dumnezeu. Nu a spus fratele Branham însuşi cu privire la aspectul uman al vieţii lui, în predici: „Ce-ar fi dacă atunci când mâncăm plăcintă cu cireşe să punem deoparte sâmburele şi să continuăm să mâncăm din plăcintă?” Nu a spus el: „Când mănânci un pui, laşi deoparte oasele”? Tocmai aceste lucruri mici, care nu contează, sunt făcute chestiuni esenţiale – fiecare se zbate pentru câte un „oscior” din acesta. Astăzi trebuie să ne întrebăm: „Ce mesaj credeţi? Ce evanghelie predicaţi?”

La început a fost Cuvântul, nu răstălmăcirea! La început a fost unitatea, nu diviziunile! Un compromis sau un amestec nu este posibil. La început, Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Aşa a rămas pentru totdeauna. Oricine nu acceptă necondiţionat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu ca singurul absolut, trădează adevărul şi, prin urmare, este osândit să creadă minciuna şi va fi judecat (2 Tesaloniceni 2:10-12). Toate afirmațiile greu de înţeles şi cele în legătură cu slujba fratelui Branham trebuie lăsate în seama lui Dumnezeu. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie…” (Deut. 29:29).

Fraţii din toată lumea şi-au exprimat preocuparea cu privire la situaţia din SUA. Eu nu sunt un judecător, însă datorită însărcinării divine, aş dori să-mi fac poziţia foarte clară: Sediul meu central nu este pe acest pământ, este în Cer. Şi „Voice of God” (Glasul lui Dumnezeu) vine din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care este propovăduit în întreaga lume. Următoarea avertizare este valabilă şi astăzi: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evrei 3). Aşa cum prorocii, Domnul, apostolii au avut slujbele lor în locuri diferite, aşa a avut şi iubitul nostru frate William Branham slujba principală în tabernacolul din Jeffersonville. Dar nimeni nu trebuie să călătorească până la Ierusalim, chiar dacă de acolo a ieşit Cuvântul (Isaia 2, Fapte 2).

Eu primisem deja toate predicile înainte ca fratele Branham să fie îngropat şi, prin urmare, eram în posesia scumpei hrane duhovniceşti cu 15 ani înainte de deschiderea centrului „Voice of God Recordings” din Jeffersonville. Cuvântul descoperit nu este pus sub supravegherea niciunui om, ci este valabil pentru toată lumea. În ceea ce mă priveşte, întreaga Sfântă Scriptură rămâne veşnic valabilă, inclusiv versetul: „Căutaţi-Mă şi veţi trăi! Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal şi nu treceţi la Beerşeba. Căci Ghilgal va fi dus în robie şi Betelul va fi nimicit. Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi…” (Amos 5). Toate acestea au fost locuri speciale unde Dumnezeu S-a descoperit într-un mod deosebit, dar care mai târziu au dus la fatidica nimicire a poporului lui Dumnezeu. Ierusalim, cetatea aleasă de Dumnezeu însuşi, a fost nimicită de mai multe ori. Pe muntele Moria, care, mai târziu, a devenit muntele Templului, musulmanii au zidit moscheea Al Aksa şi Domul Stâncii. Atâta vreme cât Dumnezeu este prezent într-un anumit loc printr-o slujbă, acel loc slujeşte unui scop divin. De îndată ce slujba se încheie, acele zone devin inevitabil locuri de pelerinaj care servesc superstiţiei şi idolatriei. Până în timpul lui Ezechia, israeliţii se închinau şi aduceau jertfe şarpelui de aramă pe care l-a ridicat Moise. Ezechia n-a avut de ales, a trebuit să-l nimicească (2 Împ. 18:1-8).

Astăzi, Domnul ne-ar spune: „Căutaţi-Mă şi veţi trăi!” El nu ne poate spune: „Mergeţi la Ierusalim sau la Jeffersonville!” El nu poate spune: „Mergeţi în pelerinaj la mormântul prorocului, mergeţi în Arizona sau chiar, mergeţi pe muntele Sunset!” Căci El ne-a spus tuturor: „…crede-Mă, că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim….Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina tatălui în duh şi în adevăr…Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:19-24). Tot ce a spus Domnul nostru este valabil şi astăzi şi în veci. Amin! Amin!

Şi eu l-am cunoscut personal pe fratele Branham, am mâncat cu el la aceeaşi masă, am fost cu el în aceeaşi maşină. El mi-a spus lucruri pe care puţini oameni le cunosc. Am păstrat cele 21 de scrisori din perioada în care am corespondat cu el, din 1958 până în 1965. Am predicat de două ori în tabernacolul din Jeffersonville la cererea lui directă. El m-a rugat să vorbesc în locul lui în Clifton Cafeteria din Los Angeles, cu ocazia adunării Asociaţiei Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline. Sunt multe lucruri de care îmi amintesc cu mulţumire. El mi-a povestit chiar şi de fratele care i-a plătit datoria de 40.000 de dolari, astfel ca paşaportul să-i fie returnat. Am luat ceaiul la el acasă. Şi după ce a fost luat acasă, în slavă, mi-a fost permis să stau în apartamentul lui de câteva ori, în timpul vizitelor mele în Tucson. Dar ce au de-a face toate aceste lucruri particulare cu planul divin al lui Dumnezeu? De asemenea, fratele Branham a fost o fiinţă umană. Faptul că el a spus 700 în loc de 7000 sau că Enoh a umblat cu Dumnezeu timp de 500 de ani, deşi a fost vorba de 365 de ani, arată doar cât de uman este să greşeşti. Când a spus, de exemplu, că „grâul va fi ars”, s-a corectat imediat, şi a spus: „neghina va fi arsă, dar grâul va fi adunat în hambarul ceresc.” Când el a spus că Noe a predicat timp de 120 de ani, el a repetat doar ce au spus alţi predicatori înaintea lui. Aceea a fost perioada de viaţă lăsată de Dumnezeu (Geneza 6:3). Noe a avut 500 de ani când s-au născut cei trei fii ai săi (Geneza 5:32) şi a avut 600 de ani când a venit potopul pe pământ (Geneza 7:6).

Există, de fapt, o serie de afirmaţii care arată că, deşi a avut o slujbă infailibilă ca proroc, a rămas, totuşi, o fiinţă umană. De exemplu, ca om, a spus următoarele în predica sa, „Răpirea”, referindu-se la 1 Tesaloniceni 4, care vorbeşte despre revenirea lui Hristos, Domnul nostru: „…Trei lucruri trebuie să aibă loc înainte ca Domnul însuşi să Se arate…un strigăt, un glas, o trâmbiţă…Isus le va face pe toate trei când va coborî…” Fratele Branham a vrut să spună: aceste trei lucruri se vor întâmpla când Isus revine. „Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul (nu un mesaj), cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpină pe Domul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:15-17). Aceste lucruri vor avea loc în aceeaşi zi, în acelaşi ceas, în aceeaşi clipă. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:51-52). Fratele Branham a spus foarte clar: „Mesajul va fi auzit mai întâi. Acum este timpul umplerii candelelor. Treziţi-vă şi umpleţi-vă candelele…” Aceasta nu este 1Tesaloniceni 4, este Matei 25, „ Iată, vine Mirele; ieşiţi-I în întâmpinare!” Afirmaţii neintenţionate şi incomplete sunt folosite greşit pentru a propaga învăţătura că de la deschiderea peceţilor încoace, Isus a părăsit tronul de îndurare, care s-a transformat deja într-un scaun de judecată, şi se află în procesul coborârii. Ce raţionament tragic şi ce erezie!

Ar mai trebui tratate multe lucruri, dar trebuie să mă opresc aici, făcând următoarea declaraţie: În timpul primilor 14 ani din 1966 încoace, în cadrul mesajului a fost o armonie minunată. În 1979, Satana a încercat să distrugă lucrarea lui Dumnezeu şi să nimicească autoritatea acestei slujbei. De-atunci încolo, au apărut toate învăţăturile greşite şi diversele mişcări. Majoritatea fraţilor de astăzi nici nu ştiu cum a avut loc noul început de acum 40 de ani şi cum au continuat lucrurile după moartea fratelui Branham. El a văzut Mireasa ieşind din cadenţă, dar a văzut-o şi intrând din nou în cadenţa Cuvântului.

Atâta vreme cât predicile au fost lăsate aşa cum erau, nu au fost diviziuni în cadrul mesajului. Rupturile au început doar din anii ’80 încoace, după ce fraţii au adunat citatele, le-au scos din context şi au creat învăţături speciale cu aşteptări care nu se potrivesc cu Sfânta Scriptură. Cuvântul ne duce în ţara făgăduită, răstălmăcirea ne duce într-o ţară pustie. Dacă ne uităm la situaţia de acum, trebuie să recunoaştem că nici o fiinţă umană nu poate rezolva problemele din cadrul mesajului timpului de sfârşit. Acela care le poate rezolva este numai Dumnezeu. Toţi spun că aleşii nu pot fi înşelaţi şi, cu toate acestea, mulţi dintre ei sunt înşelaţi. Înşelăciunea nu vine niciodată dinafară, ci mai degrabă dinăuntru (Fapte 20:30) şi seamănă extraordinar de mult cu originalul. Învăţături speciale sunt numite descoperiri, dar nu sunt confirmate de Cuvântul scris. Din păcate, descoperim că şi în mijlocul nostru se întâmplă ce s-a întâmplat în cadrul denominaţiunilor, care toate fac trimitere la „prorocul”, „prorociţa” sau fondatorul lor. Mărturia lor de credinţă este: „Credem Biblia şi pe prorocul nostru!”

O spun din nou în Numele Domnului Isus Hristos: Poziţia corectă este să respecţi Cuvântul lui Dumnezeu şi să recunoşti că doar el este valabil. Aşa cum fiecare denominaţiune a înţeles greşit şi a răstălmăcit un singur verset din Scriptură care a fost deosebit de important pentru ea şi pe baza căruia şi-au zidit biserica şi denominaţiunea, aşa s-a întâmplat şi în cadrul mesajului timpului de sfârşit cu Apocalipsa, capitolul 10. Fiecare învăţătură greşită din cadrul mesajului acestui ceas a apărut într-un fel sau altul pentru că Apocalipsa 10 a fost înţeleasă greşit, răstălmăcită, scoasă din context sau plasată incorect.

Fratele Branham ne-a introdus din nou în învăţăturile de bază, fundamentale ale Scripturii. Ele sunt în armonie desăvârşită cu tot Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu credem orbeşte, ci cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă lucrurile sunt într-adevăr aşa (Fapte 17:11). Noi trebuie să-l aşezăm corect pe fratele Branham ca fiind prorocul făgăduit conform Maleahi 4 şi mesagerul ultimei epoci a bisericii. Amin.

Eu doresc să slujesc Domnului în aşa fel încât toţi cei care fac parte din Biserica Mireasă a lui Isus Hristos, să fie aduşi la unitatea credinţei. Au trecut 40 de ani de când fratele Branham a fost luat în slavă şi noi, acum, aşteptăm o mare schimbare, împreună cu cea mai puternică lucrare a lui Dumnezeu care a avut loc vreodată pe pământ.

Iov este un exemplu biblic pentru noi – el a răbdat toate lucrurile până a primit o măsură dublă din tot ce a avut vreodată. Satana a distrus tot în jurul lui. Chiar şi soţia lui s-a întors împotriva lui şi i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (2:9). Cei mai apropiaţi prieteni ai lui l-au mustrat şi nu l-au crezut. Dar apoi, a sosit clipa în care Dumnezeu însuşi i-a vorbit lui Iov şi aceasta a schimbat întreaga situaţie. Iov s- a rugat pentru prietenii lui şi a primit de două ori mai mult decât a avut înainte (Iov 42). Această trăire ne este lăsată ca o făgăduinţă în legătură cu ploaia timpurie şi târzie şi de asemenea cu ultima lucrare a lui Dumnezeu înainte de revenirea lui Hristos. În clipa în care Iov a primit răspunsul, tot ce spuseseră doamna Iov şi prietenii lui a fost iertat. Aşa va fi şi în cazul nostru. „Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului…Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov…” (Iacov 5:7).

Al doilea exemplu este cel cu Iosif, care a fost aruncat în groapă de proprii săi fraţi şi care a fost întemniţat pe nedrept din cauza unei femei – acelea au fost văile pe care a trebuit să le străbată înainte de a putea să le dea hrana fraţilor săi în timpul foametei. El nu i-a acuzat niciodată, dimpotrivă, a spus: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s- au apropriat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi, şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră….Aşa că nu voi m-aţi trimes aici, ci Dumnezeu…” (Geneza 45).

Dacă n-am fi avut exemplul lui Iov, n-am fi ştiut niciodată de restituirea în dublă măsură. Dacă n-ar fi fost un Iosif, n-am fi avut un exemplu pentru împărţirea hranei pe timp de foamete. Dacă slujba lui Ioan Botezătorul n-ar fi avut loc, calea Domnului n-ar fi putut fi pregătită. Dacă n-ar fi fost un apostol Pavel, neamurile n-ar fi auzit niciodată Evanghelia. Dacă n-ar fi existat slujba fratelui Branham, n-am avea un mesaj al timpului de sfârşit. Şi unii spun că dacă fratele Frank n-ar fi primit o însărcinare directă, lumea n-ar fi putut afla mesajul. În toate aceste cazuri, noi nu avem de-a face cu slujbe ale unei biserici locale, ci cu slujbe care sunt în legătură directă cu împlinirea planului divin de mântuire.

Eu am scris acestea cu un cuget curat, conform versetului citat la începutul broşurii. Ar fi bine dacă toţi s-ar elibera de orice cursă a diavolului şi n-ar mai fi robi răstălmăcirilor ca să facă voia lui. La fel de sigur cum Duhul Sfânt este Duhul adevărului şi ne conduce în tot adevărul (Ioan 16:13), există şi duhuri înşelătoare în toate învăţăturile eretice care provin de la diavoli (1. Tim. 4:1). A sosit jubileul, se proclamă libertatea pentru toţi (Luca 4:17-21). Oricine se poate întoarce la Domnul şi la Cuvântul Său şi poate intra în posesia făgăduinţei conform voii lui Dumnezeu (Evrei 10:35-38).

Prin harul lui Dumnezeu, îmi voi duce crucea, dar nu şi povara neînţelegerilor şi a răstălmăcirilor, până când voi primi cununa vieţii. Eu trebuie să port ocara lui Hristos, ocara fratelui Branham şi, în special, propria mea ocară, până când ajung în slavă. Nu mi-a fost dat să trăiesc deasupra ocării aşa cum a fost cu majoritatea slujitorilor lui Dumnezeu. Dar asta îmi creşte dorinţa de a sluji poporului lui Dumnezeu cu o propovăduire impecabilă a întregului plan al lui Dumnezeu. Domnul să-mi dăruiască aceasta până în ultima clipă a vieţii mele. Aşa cum a spus Domnul şi Mântuitorul nostru însuşi: „…Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18:37). Eu, ca şi orice slujitor adevărat al lui Dumnezeu, pot să spun că „sunt născut din nou din acelaşi Cuvânt şi din acelaşi Duh Sfânt la o nădejde vie pentru a mărturisi despre adevăr.” Eu pot să spun înaintea lui Dumnezeu, aşa cum a făcut-o şi apostolul Ioan, că nicio minciună nu vine din adevăr (1 Ioan 2:21) şi că „…cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă…” (1 Ioan 4:6) şi „Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu…” (Ioan 8:47). La început a fost Cuvântul — acelaşi Cuvânt este şi acum, la sfârşit. Orice răstălmăcire este o iluzie otrăvită a celui rău, care se prezintă întotdeauna ca fiind îngerul luminii.

Ceea ce Şi-a propus Dumnezeu să facă se va întâmpla cu Biserica Mireasă în întreaga lume: ea va ieşi pregătită pentru a se întâlni cu Mirele, atunci când El vine. Eu cer înaintea lui Dumnezeu fiecare suflet care a fost rânduit înainte de întemeierea lumii pentru a face parte din Biserica Mireasă şi fac un apel la toţi aleşii să iasă din orice rătăcire, să se alinieze Cuvântului lui Dumnezeu şi să intre în unitatea credinţei. Eu declar că nici un om nu mai are dreptul să-i mai ţină robi în diverse tabere în care să fie obligaţi să creadă diverse răstălmăciri, astfel ca ei să fie liberi să creadă doar ce spune Scriptura. Amin! „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!”. Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!…Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:17-21).

Fr. Frank

Privesc înapoi cu mulţumire la cei 54 de ani de predicare a Evangheliei şi la cei 42 de ani de slujbă internaţională, timp în care am avut privilegiul de a împărtăşi adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu prin întâlniri, emisiuni radio şi TV cu milioane de oameni din peste 130 de ţări. Poate că fraţii din Africa au fost cei mai ajutaţi de faptul că fratele Branham a văzut vulturul german zburând deasupra Africii. În fiecare ţară, în fiecare oraş în care am fost, l-am prezentat pe proroc, dar întotdeauna L-am predicat pe Isus Hristos ca Mântuitor, Care este acelaşi ieri, azi şi în veci, şi, desigur, am învăţat, cu credincioşie, numai din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu am tratat niciodată subiectele controversate în public, n-am menţionat niciodată numele vreunui frate care propagă învăţături false. Dar, ţinând cont de tendinţa de a idolatriza persoana prorocului, de a glorifica un om cu fotografii, crucifixuri, bucăţi din haina sa şi pelerinaje la locuri speciale, cum ar fi mormântul său, eu trebuie să vorbesc, fie că sunt ascultat sau nu. Cel mai puternic îndemn de a vorbi în acest sens l-am primit atunci când mi-a fost trimis un pachet cu 4 CD-uri şi DVD-uri de către un frate din SUA. Pachetul a sosit chiar când am terminat de răspuns acestor întrebări, sarcină pe care speram s-o pot evita. DVD-urile s-au dovedit a fi o confirmare şi mai puternică a importanţei şi urgenţei de a arăta aceste chestiuni controversate în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Se pare că s-a ajuns la un mesaj centrat pe fratele Branham, mesaj care nu mai este Evanghelia veşnică a lui Isus Hristos. Se spune mereu: „Prorocul a zis…”, „Prorocul mi-a spus…” etc. Oamenii aceştia nu-l mai menţionează pe Isus Hristos, El nu mai are un loc în ceea ce împărtăşesc aceşti fraţi în mărturiile lor. Ei sunt preocupaţi de proroc şi de ce a spus el, dar nu iau în considerare ce a spus Isus Hristos. Ei relatează povestiri din viaţa fratelui Branham, poveşti din timpul excursiilor de vânătoare, povestiri cu cortul, povestiri din avion ş.a.m.d. şi fac din ce a spus fratele Branham ca om un „Aşa vorbeşte Domnul”. Nu este aceasta o completă îndepărtare de la adevărata Evanghelie a Domnului Isus Hristos aşa cum a spus Pavel în Galateni 1, care duce la tot felul de idolatrii?

Acum, după mai mult de 40 de ani, povestea vieţii sale este relatată şi sunt inventate în permanenţă noi versiuni. Avem noi povestea vieţii lui Ioan Botezătorul, a lui Petru sau Pavel? Sau avem Cuvintele Vieţii pe care le- a spus Dumnezeu prin ei? William Branham ne-a lăsat un mesaj clar precum cristalul care ne-a adus înapoi la Dumnezeu. Nu a spus fratele Branham însuşi cu privire la aspectul uman al vieţii lui, în predici: „Ce-ar fi dacă atunci când mâncăm plăcintă cu cireşe să punem deoparte sâmburele şi să continuăm să mâncăm din plăcintă?” Nu a spus el: „Când mănânci un pui, laşi deoparte oasele”? Tocmai aceste lucruri mici, care nu contează, sunt făcute chestiuni esenţiale – fiecare se zbate pentru câte un „oscior” din acesta. Astăzi trebuie să ne întrebăm: „Ce mesaj credeţi? Ce evanghelie predicaţi?”

La început a fost Cuvântul, nu răstălmăcirea! La început a fost unitatea, nu diviziunile! Un compromis sau un amestec nu este posibil. La început, Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Aşa a rămas pentru totdeauna. Oricine nu acceptă necondiţionat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu ca singurul absolut, trădează adevărul şi, prin urmare, este osândit să creadă minciuna şi va fi judecat (2 Tesaloniceni 2:10-12). Toate afirmațiile greu de înţeles şi cele în legătură cu slujba fratelui Branham trebuie lăsate în seama lui Dumnezeu. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie…” (Deut. 29:29).

Fraţii din toată lumea şi-au exprimat preocuparea cu privire la situaţia din SUA. Eu nu sunt un judecător, însă datorită însărcinării divine, aş dori să-mi fac poziţia foarte clară: Sediul meu central nu este pe acest pământ, este în Cer. Şi „Voice of God” (Glasul lui Dumnezeu) vine din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care este propovăduit în întreaga lume. Următoarea avertizare este valabilă şi astăzi: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evrei 3). Aşa cum prorocii, Domnul, apostolii au avut slujbele lor în locuri diferite, aşa a avut şi iubitul nostru frate William Branham slujba principală în tabernacolul din Jeffersonville. Dar nimeni nu trebuie să călătorească până la Ierusalim, chiar dacă de acolo a ieşit Cuvântul (Isaia 2, Fapte 2).

Eu primisem deja toate predicile înainte ca fratele Branham să fie îngropat şi, prin urmare, eram în posesia scumpei hrane duhovniceşti cu 15 ani înainte de deschiderea centrului „Voice of God Recordings” din Jeffersonville. Cuvântul descoperit nu este pus sub supravegherea niciunui om, ci este valabil pentru toată lumea. În ceea ce mă priveşte, întreaga Sfântă Scriptură rămâne veşnic valabilă, inclusiv versetul: „Căutaţi-Mă şi veţi trăi! Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal şi nu treceţi la Beerşeba. Căci Ghilgal va fi dus în robie şi Betelul va fi nimicit. Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi…” (Amos 5). Toate acestea au fost locuri speciale unde Dumnezeu S-a descoperit într-un mod deosebit, dar care mai târziu au dus la fatidica nimicire a poporului lui Dumnezeu. Ierusalim, cetatea aleasă de Dumnezeu însuşi, a fost nimicită de mai multe ori. Pe muntele Moria, care, mai târziu, a devenit muntele Templului, musulmanii au zidit moscheea Al Aksa şi Domul Stâncii. Atâta vreme cât Dumnezeu este prezent într-un anumit loc printr-o slujbă, acel loc slujeşte unui scop divin. De îndată ce slujba se încheie, acele zone devin inevitabil locuri de pelerinaj care servesc superstiţiei şi idolatriei. Până în timpul lui Ezechia, israeliţii se închinau şi aduceau jertfe şarpelui de aramă pe care l-a ridicat Moise. Ezechia n-a avut de ales, a trebuit să-l nimicească (2 Împ. 18:1-8).

Astăzi, Domnul ne-ar spune: „Căutaţi-Mă şi veţi trăi!” El nu ne poate spune: „Mergeţi la Ierusalim sau la Jeffersonville!” El nu poate spune: „Mergeţi în pelerinaj la mormântul prorocului, mergeţi în Arizona sau chiar, mergeţi pe muntele Sunset!” Căci El ne-a spus tuturor: „…crede-Mă, că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim….Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina tatălui în duh şi în adevăr…Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:19-24). Tot ce a spus Domnul nostru este valabil şi astăzi şi în veci. Amin! Amin!

Şi eu l-am cunoscut personal pe fratele Branham, am mâncat cu el la aceeaşi masă, am fost cu el în aceeaşi maşină. El mi-a spus lucruri pe care puţini oameni le cunosc. Am păstrat cele 21 de scrisori din perioada în care am corespondat cu el, din 1958 până în 1965. Am predicat de două ori în tabernacolul din Jeffersonville la cererea lui directă. El m-a rugat să vorbesc în locul lui în Clifton Cafeteria din Los Angeles, cu ocazia adunării Asociaţiei Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline. Sunt multe lucruri de care îmi amintesc cu mulţumire. El mi-a povestit chiar şi de fratele care i-a plătit datoria de 40.000 de dolari, astfel ca paşaportul să-i fie returnat. Am luat ceaiul la el acasă. Şi după ce a fost luat acasă, în slavă, mi-a fost permis să stau în apartamentul lui de câteva ori, în timpul vizitelor mele în Tucson. Dar ce au de-a face toate aceste lucruri particulare cu planul divin al lui Dumnezeu? De asemenea, fratele Branham a fost o fiinţă umană. Faptul că el a spus 700 în loc de 7000 sau că Enoh a umblat cu Dumnezeu timp de 500 de ani, deşi a fost vorba de 365 de ani, arată doar cât de uman este să greşeşti. Când a spus, de exemplu, că „grâul va fi ars”, s-a corectat imediat, şi a spus: „neghina va fi arsă, dar grâul va fi adunat în hambarul ceresc.” Când el a spus că Noe a predicat timp de 120 de ani, el a repetat doar ce au spus alţi predicatori înaintea lui. Aceea a fost perioada de viaţă lăsată de Dumnezeu (Geneza 6:3). Noe a avut 500 de ani când s-au născut cei trei fii ai săi (Geneza 5:32) şi a avut 600 de ani când a venit potopul pe pământ (Geneza 7:6).

Există, de fapt, o serie de afirmaţii care arată că, deşi a avut o slujbă infailibilă ca proroc, a rămas, totuşi, o fiinţă umană. De exemplu, ca om, a spus următoarele în predica sa, „Răpirea”, referindu-se la 1 Tesaloniceni 4, care vorbeşte despre revenirea lui Hristos, Domnul nostru: „…Trei lucruri trebuie să aibă loc înainte ca Domnul însuşi să Se arate…un strigăt, un glas, o trâmbiţă…Isus le va face pe toate trei când va coborî…” Fratele Branham a vrut să spună: aceste trei lucruri se vor întâmpla când Isus revine. „Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul (nu un mesaj), cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpină pe Domul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:15-17). Aceste lucruri vor avea loc în aceeaşi zi, în acelaşi ceas, în aceeaşi clipă. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:51-52). Fratele Branham a spus foarte clar: „Mesajul va fi auzit mai întâi. Acum este timpul umplerii candelelor. Treziţi-vă şi umpleţi-vă candelele…” Aceasta nu este 1Tesaloniceni 4, este Matei 25, „ Iată, vine Mirele; ieşiţi-I în întâmpinare!” Afirmaţii neintenţionate şi incomplete sunt folosite greşit pentru a propaga învăţătura că de la deschiderea peceţilor încoace, Isus a părăsit tronul de îndurare, care s-a transformat deja într-un scaun de judecată, şi se află în procesul coborârii. Ce raţionament tragic şi ce erezie!

Ar mai trebui tratate multe lucruri, dar trebuie să mă opresc aici, făcând următoarea declaraţie: În timpul primilor 14 ani din 1966 încoace, în cadrul mesajului a fost o armonie minunată. În 1979, Satana a încercat să distrugă lucrarea lui Dumnezeu şi să nimicească autoritatea acestei slujbei. De-atunci încolo, au apărut toate învăţăturile greşite şi diversele mişcări. Majoritatea fraţilor de astăzi nici nu ştiu cum a avut loc noul început de acum 40 de ani şi cum au continuat lucrurile după moartea fratelui Branham. El a văzut Mireasa ieşind din cadenţă, dar a văzut-o şi intrând din nou în cadenţa Cuvântului.

Atâta vreme cât predicile au fost lăsate aşa cum erau, nu au fost diviziuni în cadrul mesajului. Rupturile au început doar din anii ’80 încoace, după ce fraţii au adunat citatele, le-au scos din context şi au creat învăţături speciale cu aşteptări care nu se potrivesc cu Sfânta Scriptură. Cuvântul ne duce în ţara făgăduită, răstălmăcirea ne duce într-o ţară pustie. Dacă ne uităm la situaţia de acum, trebuie să recunoaştem că nici o fiinţă umană nu poate rezolva problemele din cadrul mesajului timpului de sfârşit. Acela care le poate rezolva este numai Dumnezeu. Toţi spun că aleşii nu pot fi înşelaţi şi, cu toate acestea, mulţi dintre ei sunt înşelaţi. Înşelăciunea nu vine niciodată dinafară, ci mai degrabă dinăuntru (Fapte 20:30) şi seamănă extraordinar de mult cu originalul. Învăţături speciale sunt numite descoperiri, dar nu sunt confirmate de Cuvântul scris. Din păcate, descoperim că şi în mijlocul nostru se întâmplă ce s-a întâmplat în cadrul denominaţiunilor, care toate fac trimitere la „prorocul”, „prorociţa” sau fondatorul lor. Mărturia lor de credinţă este: „Credem Biblia şi pe prorocul nostru!”

O spun din nou în Numele Domnului Isus Hristos: Poziţia corectă este să respecţi Cuvântul lui Dumnezeu şi să recunoşti că doar el este valabil. Aşa cum fiecare denominaţiune a înţeles greşit şi a răstălmăcit un singur verset din Scriptură care a fost deosebit de important pentru ea şi pe baza căruia şi-au zidit biserica şi denominaţiunea, aşa s-a întâmplat şi în cadrul mesajului timpului de sfârşit cu Apocalipsa, capitolul 10. Fiecare învăţătură greşită din cadrul mesajului acestui ceas a apărut într-un fel sau altul pentru că Apocalipsa 10 a fost înţeleasă greşit, răstălmăcită, scoasă din context sau plasată incorect.

Fratele Branham ne-a introdus din nou în învăţăturile de bază, fundamentale ale Scripturii. Ele sunt în armonie desăvârşită cu tot Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu credem orbeşte, ci cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă lucrurile sunt într-adevăr aşa (Fapte 17:11). Noi trebuie să-l aşezăm corect pe fratele Branham ca fiind prorocul făgăduit conform Maleahi 4 şi mesagerul ultimei epoci a bisericii. Amin.

Eu doresc să slujesc Domnului în aşa fel încât toţi cei care fac parte din Biserica Mireasă a lui Isus Hristos, să fie aduşi la unitatea credinţei. Au trecut 40 de ani de când fratele Branham a fost luat în slavă şi noi, acum, aşteptăm o mare schimbare, împreună cu cea mai puternică lucrare a lui Dumnezeu care a avut loc vreodată pe pământ.

Iov este un exemplu biblic pentru noi – el a răbdat toate lucrurile până a primit o măsură dublă din tot ce a avut vreodată. Satana a distrus tot în jurul lui. Chiar şi soţia lui s-a întors împotriva lui şi i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (2:9). Cei mai apropiaţi prieteni ai lui l-au mustrat şi nu l-au crezut. Dar apoi, a sosit clipa în care Dumnezeu însuşi i-a vorbit lui Iov şi aceasta a schimbat întreaga situaţie. Iov s- a rugat pentru prietenii lui şi a primit de două ori mai mult decât a avut înainte (Iov 42). Această trăire ne este lăsată ca o făgăduinţă în legătură cu ploaia timpurie şi târzie şi de asemenea cu ultima lucrare a lui Dumnezeu înainte de revenirea lui Hristos. În clipa în care Iov a primit răspunsul, tot ce spuseseră doamna Iov şi prietenii lui a fost iertat. Aşa va fi şi în cazul nostru. „Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului…Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov…” (Iacov 5:7).

Al doilea exemplu este cel cu Iosif, care a fost aruncat în groapă de proprii săi fraţi şi care a fost întemniţat pe nedrept din cauza unei femei – acelea au fost văile pe care a trebuit să le străbată înainte de a putea să le dea hrana fraţilor săi în timpul foametei. El nu i-a acuzat niciodată, dimpotrivă, a spus: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s- au apropriat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi, şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră….Aşa că nu voi m-aţi trimes aici, ci Dumnezeu…” (Geneza 45).

Dacă n-am fi avut exemplul lui Iov, n-am fi ştiut niciodată de restituirea în dublă măsură. Dacă n-ar fi fost un Iosif, n-am fi avut un exemplu pentru împărţirea hranei pe timp de foamete. Dacă slujba lui Ioan Botezătorul n-ar fi avut loc, calea Domnului n-ar fi putut fi pregătită. Dacă n-ar fi fost un apostol Pavel, neamurile n-ar fi auzit niciodată Evanghelia. Dacă n-ar fi existat slujba fratelui Branham, n-am avea un mesaj al timpului de sfârşit. Şi unii spun că dacă fratele Frank n-ar fi primit o însărcinare directă, lumea n-ar fi putut afla mesajul. În toate aceste cazuri, noi nu avem de-a face cu slujbe ale unei biserici locale, ci cu slujbe care sunt în legătură directă cu împlinirea planului divin de mântuire.

Eu am scris acestea cu un cuget curat, conform versetului citat la începutul broşurii. Ar fi bine dacă toţi s-ar elibera de orice cursă a diavolului şi n-ar mai fi robi răstălmăcirilor ca să facă voia lui. La fel de sigur cum Duhul Sfânt este Duhul adevărului şi ne conduce în tot adevărul (Ioan 16:13), există şi duhuri înşelătoare în toate învăţăturile eretice care provin de la diavoli (1. Tim. 4:1). A sosit jubileul, se proclamă libertatea pentru toţi (Luca 4:17-21). Oricine se poate întoarce la Domnul şi la Cuvântul Său şi poate intra în posesia făgăduinţei conform voii lui Dumnezeu (Evrei 10:35-38).

Prin harul lui Dumnezeu, îmi voi duce crucea, dar nu şi povara neînţelegerilor şi a răstălmăcirilor, până când voi primi cununa vieţii. Eu trebuie să port ocara lui Hristos, ocara fratelui Branham şi, în special, propria mea ocară, până când ajung în slavă. Nu mi-a fost dat să trăiesc deasupra ocării aşa cum a fost cu majoritatea slujitorilor lui Dumnezeu. Dar asta îmi creşte dorinţa de a sluji poporului lui Dumnezeu cu o propovăduire impecabilă a întregului plan al lui Dumnezeu. Domnul să-mi dăruiască aceasta până în ultima clipă a vieţii mele. Aşa cum a spus Domnul şi Mântuitorul nostru însuşi: „…Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18:37). Eu, ca şi orice slujitor adevărat al lui Dumnezeu, pot să spun că „sunt născut din nou din acelaşi Cuvânt şi din acelaşi Duh Sfânt la o nădejde vie pentru a mărturisi despre adevăr.” Eu pot să spun înaintea lui Dumnezeu, aşa cum a făcut-o şi apostolul Ioan, că nicio minciună nu vine din adevăr (1 Ioan 2:21) şi că „…cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă…” (1 Ioan 4:6) şi „Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu…” (Ioan 8:47). La început a fost Cuvântul — acelaşi Cuvânt este şi acum, la sfârşit. Orice răstălmăcire este o iluzie otrăvită a celui rău, care se prezintă întotdeauna ca fiind îngerul luminii.

Ceea ce Şi-a propus Dumnezeu să facă se va întâmpla cu Biserica Mireasă în întreaga lume: ea va ieşi pregătită pentru a se întâlni cu Mirele, atunci când El vine. Eu cer înaintea lui Dumnezeu fiecare suflet care a fost rânduit înainte de întemeierea lumii pentru a face parte din Biserica Mireasă şi fac un apel la toţi aleşii să iasă din orice rătăcire, să se alinieze Cuvântului lui Dumnezeu şi să intre în unitatea credinţei. Eu declar că nici un om nu mai are dreptul să-i mai ţină robi în diverse tabere în care să fie obligaţi să creadă diverse răstălmăciri, astfel ca ei să fie liberi să creadă doar ce spune Scriptura. Amin! „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!”. Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!…Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:17-21).

Fr. Frank