Astăzi toți teologii știu că Ioan Botezătorul a fost un proroc făgăduit (Isa. 40:3, Mal. 3:1) care a pregătit calea Domnului dar a fost respins de cărturari: „Dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. (Luca 7:30) Se repetă acum ceea ce s-a întâmplat atunci? În Luca 19 DOMNUL nostru a plâns asupra Ierusalimului și a spus: „...pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată”. (vers. 44) Astăzi, când oamenii refuză să creadă așa cum zice Scriptura și resping botezul biblic, nu resping ei de fapt planul lui Dumnezeu? Cu siguranță n-ajunge să se recite cu sinceritate conform tradiției rugăciunea „Tatăl nostru”: „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta...”, dacă nu se împlinește voia lui Dumnezeu care este descoperită doar în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu vedem noi repetându-se în timpul nostru ceea ce a spus DOMNUL atunci: „Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre” (Luca 11:52)? Nu-şi zidesc ei propriile lor împărăţii, propriile lor biserici? Nu au ei toţi propriile lor programe? Ce este cu cei ce au apărut după Reformă, chiar şi cei din mişcarea penticostală, care totuşi continuă să vestească propria lor evanghelie (Gal. 1:6-10)?

Biserica mondială lucrează cu hotărâre la unitatea religioasă a tuturor denominaţiilor creştine şi în final a tuturor religiilor sub conducerea unui singur cap cu autoritate mondială, apelând la versetele din Ioan 17: „Ca toţi să fie una...”. Papa Francisc a cerut iertare în mod indirect tuturor oamenilor de diferite credinţe care în trecut au fost persecutaţi de biserica catolică, de la valdenzi până la cei din mişcarea penticostală. Sigur, accentul nu mai este pus pe lucrurile care despart ci doar pe cele care unesc, cum ar fi mărturisirea de credinţă comună în „Dumnezeul triunic”. Având în vedere că în anul 2017 se împlinesc 500 de ani de la Reformă, unificarea bisericilor are o prioritate absolută.

Care este situaţia cu unirea tuturor credincioşilor biblici cu Dumnezeu prin Isus Hristos, DOMNUL nostru, ca şi Cap al Bisericii?

Cine dintre cei ce poartă o responsabilitate în multele lucrări misionare creştine şi dintre renumiţii predicatori ai evangheliei prosperităţii şi dintre milioanele de ascultători se pregăteşte cu adevărat pentru revenirea iminentă a lui Hristos? Provocarea adresată fiecăruia dintre noi este: înapoi la Dumnezeu! Înapoi la început! Înapoi la Cuvântul veşnic care a ieşit din Ierusalim! Cine va lua poziţie stând de partea lui Dumnezeu şi va urma doar călăuzirea Cuvântului fără să facă vreun compromis?

Isaia a trebuit să exclame: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?”. (Isa. 53:1) Pavel a trăit-o şi el: „Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: «Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?»” (Rom. 10:16) Cine poate crede aşa cum zice Scriptura? Cine respectă Cuvântul lui Dumnezeu şi se lasă corectat? Fiecare trebuie să se decidă personal dacă să se ţină de o mărturisire de credinţă total nebiblică sau să accepte valabilitatea adevăratei mărturisiri lăsate de apostoli şi proroci. N-ajută la nimic trecerea de la o religie la alta sau de la o biserică la alta. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie primit în inimă ca o sămânţă (Luca 8:11) şi prin Duhul Sfânt el face să apară în fiecare om viaţă nouă, veşnică, prin naşterea din nou (Ioan 3:7, 1Pet. 1:23). Problema este foarte serioasă şi noi trebuie să luăm o decizie cu care vom merge în veşnicie.

Toţi cei ce găsesc şi acceptă harul lui Dumnezeu se cercetează ca să vadă dacă sunt în concordanţă cu ceea ce a spus DOMNUL nostru: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”. (Ioan 4:23-24) Oricine nu se închină lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr aşa cum spune Cuvântul adevărului, închinarea aceluia este zadarnică: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti”. (Mat. 15:8-9, Mar. 7:6-7)

În încheiere, trebuie subliniat încă o dată: adevărata mărturie de credinţă, adevărata învăţătură este scrisă doar în Biblie şi noi trebuie să ne cercetăm personal înaintea lui Dumnezeu ca să ştim exact dacă Îl primim pe Isus Hristos ca şi Cap al Bisericii şi ne întoarcem la învăţătura apostolilor care a ieşit din Ierusalim sau ne ţinem de învăţătura care îşi are originea în biserica de stat a Imperiului Roman. Recunoaştem noi doar valabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu şi-i dăm astfel cinstea cuvenită, sau rămânem în tradiţiile religioase? Atenționarea se îndreptă spre noi toţi: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”. (Evr. 4:7) Cine are urechi, să asculte ce spune Duhul tuturor celor ce sunt în Biserica lui Isus Hristos! Aşa este scris de şapte ori în cartea Apocalipsei (cap. 2 şi 3).

Astăzi toți teologii știu că Ioan Botezătorul a fost un proroc făgăduit (Isa. 40:3, Mal. 3:1) care a pregătit calea Domnului dar a fost respins de cărturari: „Dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. (Luca 7:30) Se repetă acum ceea ce s-a întâmplat atunci? În Luca 19 DOMNUL nostru a plâns asupra Ierusalimului și a spus: „...pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată”. (vers. 44) Astăzi, când oamenii refuză să creadă așa cum zice Scriptura și resping botezul biblic, nu resping ei de fapt planul lui Dumnezeu? Cu siguranță n-ajunge să se recite cu sinceritate conform tradiției rugăciunea „Tatăl nostru”: „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta...”, dacă nu se împlinește voia lui Dumnezeu care este descoperită doar în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu vedem noi repetându-se în timpul nostru ceea ce a spus DOMNUL atunci: „Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre” (Luca 11:52)? Nu-şi zidesc ei propriile lor împărăţii, propriile lor biserici? Nu au ei toţi propriile lor programe? Ce este cu cei ce au apărut după Reformă, chiar şi cei din mişcarea penticostală, care totuşi continuă să vestească propria lor evanghelie (Gal. 1:6-10)?

Biserica mondială lucrează cu hotărâre la unitatea religioasă a tuturor denominaţiilor creştine şi în final a tuturor religiilor sub conducerea unui singur cap cu autoritate mondială, apelând la versetele din Ioan 17: „Ca toţi să fie una...”. Papa Francisc a cerut iertare în mod indirect tuturor oamenilor de diferite credinţe care în trecut au fost persecutaţi de biserica catolică, de la valdenzi până la cei din mişcarea penticostală. Sigur, accentul nu mai este pus pe lucrurile care despart ci doar pe cele care unesc, cum ar fi mărturisirea de credinţă comună în „Dumnezeul triunic”. Având în vedere că în anul 2017 se împlinesc 500 de ani de la Reformă, unificarea bisericilor are o prioritate absolută.

Care este situaţia cu unirea tuturor credincioşilor biblici cu Dumnezeu prin Isus Hristos, DOMNUL nostru, ca şi Cap al Bisericii?

Cine dintre cei ce poartă o responsabilitate în multele lucrări misionare creştine şi dintre renumiţii predicatori ai evangheliei prosperităţii şi dintre milioanele de ascultători se pregăteşte cu adevărat pentru revenirea iminentă a lui Hristos? Provocarea adresată fiecăruia dintre noi este: înapoi la Dumnezeu! Înapoi la început! Înapoi la Cuvântul veşnic care a ieşit din Ierusalim! Cine va lua poziţie stând de partea lui Dumnezeu şi va urma doar călăuzirea Cuvântului fără să facă vreun compromis?

Isaia a trebuit să exclame: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?”. (Isa. 53:1) Pavel a trăit-o şi el: „Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: «Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?»” (Rom. 10:16) Cine poate crede aşa cum zice Scriptura? Cine respectă Cuvântul lui Dumnezeu şi se lasă corectat? Fiecare trebuie să se decidă personal dacă să se ţină de o mărturisire de credinţă total nebiblică sau să accepte valabilitatea adevăratei mărturisiri lăsate de apostoli şi proroci. N-ajută la nimic trecerea de la o religie la alta sau de la o biserică la alta. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie primit în inimă ca o sămânţă (Luca 8:11) şi prin Duhul Sfânt el face să apară în fiecare om viaţă nouă, veşnică, prin naşterea din nou (Ioan 3:7, 1Pet. 1:23). Problema este foarte serioasă şi noi trebuie să luăm o decizie cu care vom merge în veşnicie.

Toţi cei ce găsesc şi acceptă harul lui Dumnezeu se cercetează ca să vadă dacă sunt în concordanţă cu ceea ce a spus DOMNUL nostru: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”. (Ioan 4:23-24) Oricine nu se închină lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr aşa cum spune Cuvântul adevărului, închinarea aceluia este zadarnică: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti”. (Mat. 15:8-9, Mar. 7:6-7)

În încheiere, trebuie subliniat încă o dată: adevărata mărturie de credinţă, adevărata învăţătură este scrisă doar în Biblie şi noi trebuie să ne cercetăm personal înaintea lui Dumnezeu ca să ştim exact dacă Îl primim pe Isus Hristos ca şi Cap al Bisericii şi ne întoarcem la învăţătura apostolilor care a ieşit din Ierusalim sau ne ţinem de învăţătura care îşi are originea în biserica de stat a Imperiului Roman. Recunoaştem noi doar valabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu şi-i dăm astfel cinstea cuvenită, sau rămânem în tradiţiile religioase? Atenționarea se îndreptă spre noi toţi: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”. (Evr. 4:7) Cine are urechi, să asculte ce spune Duhul tuturor celor ce sunt în Biserica lui Isus Hristos! Aşa este scris de şapte ori în cartea Apocalipsei (cap. 2 şi 3).