Fratele Branham a ținut în 24 noiembrie 1963 o predică cu titlul: „Trei feluri de credincioși”. În ea, el vorbește despre credincioșii adevărați, credincioșii prefăcuți și necredincioșii. Avraam este exemplul adevăratei credințe și este numit chiar „tatăl tuturor credincioșilor”. „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire (dreptate – lb. germană)»”(Rom. 4:3). Apostolul Iacov a legat adevărata credință cu supunerea și faptele și a scris că fără faptele care-i urmează credința este zadarnică. El explică: „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte (îndreptățit prin fapte – lb. germană), când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice (Gen. 15:6): «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire (dreptate – lb. germană)»; și el a fost numit «prietenul lui Dumnezeu»”(Iac. 2:21-23).

Când Domnul nostru spune: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit...”(Marcu 16:16), cum rămâne cu cei ce pretind a crede dar resping botezul în apă? În acest caz, credința nu se manifestă în fapte. Nu este vorba despre propriile noastre fapte pe care le-am putea face; supunerea față de Cuvânt dovedește credința noastră. Ce se întâmplă cu cei ce pretind a crede dar resping ceea ce a spus Domnul, de exemplu, în porunca misionară din Marcu 16? Sunt astfel de oameni cu adevărat credincioși sau sunt doar credincioși prefăcuți? Domnul nostru a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu...”(Ioan 14:12) și „... Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede...”(Marcu 16:17). Numai când Domnul Dumnezeu poate vorbi personal cu cineva prin Cuvântul Său și-i dă făgăduința, atunci acea persoană va crede, va face în supunere ceea ce spune Scriptura și va trăi împlinirea făgăduinței.

În ceea ce-i privește pe credincioșii prefăcuți, trebuie spus cu durere că ei cred, învață și se roagă pe lângă Dumnezeu. Oamenii care se referă la Cuvântul lui Dumnezeu dar ascultă în serviciile lor doar predici fabricate care produc o credință fabricată, așa cum este cazul în toate denominațiile, aceștia sunt credincioși prefăcuți. Este bine cunoscut faptul că toate bisericile creștine au propriile lor crezuri pe care le numesc chiar „apostolice”, deși ele nu au nimic în comun cu învățătura apostolilor. Pe lângă așa-numitul „crez apostolic” mai există și crezul de la Niceea (325 d.Hr.), crezul de la Calcedon (381 d.Hr.) și altele.

Dar adevărata și singura mărturisire de credință apostolică se găsește doar în Biblie ca o moștenire a Noului Testament. Pentru adevărații credincioși este încă valabil: „Cine crede în Mine...cum zice Scriptura...”(Ioan 7:38). Celor ce cred propriile lor învățături, Domnul le-a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”(Mat. 15:9). Următoarele cuvinte rămân valabile pentru totdeauna: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl”(Ioan 4:23). Aici trebuie să punem o întrebare serioasă: pe cine credem noi de fapt? Credem ceea ce a spus și a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său și ceea ce a fost practicat în creștinismul primar sau credem statutele și învățăturile omenești învățate într-o biserică creștină?

Necredincioșii nu sunt doar cei care nu pot crede și pentru care Dumnezeu nu există. De cea mai mare importanță este ceea ce a spus bărbatul lui Dumnezeu, William Branham, despre necredință și căderea omului în păcat din Rai. Este una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-a primit de la Domnul în legătură cu planul de mântuire. La început, Lucifer s-a înălțat în cer și a vrut să fie la fel cu Cel Preaînalt, dar apoi a căzut împreună cu toți cei care l-au urmat (Is. 14: 12-15). Căderea în păcat din Rai a venit doar pentru că Satan în chipul șarpelui, a reușit să vorbească Evei cuvintele: „Oare a spus Dumnezeu...?” – semănând astfel îndoială cu privire la ceea ce Dumnezeu îi spusese lui Adam. Așa a apărut necredința care a adus cu ea neascultarea și prin această amăgire toată omenirea a fost târâtă în cădere și astfel în moarte. Pentru a sublinia adevărata credință, Mântuitorul nostru a spus: „...dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre”(Ioan 8:24). Chiar și acum, adevărata credință poate fi ancorată numai în ​​cei care cred cu adevărat în Isus Hristos și în ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Necredința este întotdeauna legată cu îndoiala pe care o seamănă vrăjmașul.

Fiecare să se cerceteze pe sine însuși dacă este cu adevărat credincios conform Scripturii și dacă crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu toată inima sa, acceptă fiecare făgăduință pe care a dat-o Domnul și este într-o strânsă legătură cu Dumnezeu. Credincioșii adevărați aparțin celor aleși, sunt născuți din nou prin Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu și sunt călăuziți în tot adevărul. Ei cred chemarea divină primită de William Branham, care a adus mesajul biblic, și în chemarea divină a purtătorului mesajului biblic, care l-a purtat și vestit în toată lumea.

Adevărații credincioși au recunoscut timpul și ceasul în care trăim. Ei au ieșit din toate tradițiile religioase și învățăturile nebiblice și sunt sfințiți în Cuvântul adevărului. Aceasta este rugăciunea Mântuitorului: „Sfințește-i prin adevărul (în adevărul – lb. germană) Tău: Cuvântul Tău este adevărul”(Ioan 17:17). Începe cu dumnezeirea: învățătura adevărată mărturisește numai un singur Dumnezeu. Cuvântul „trinitate” sau „Dumnezeu triunic” nu se găsește niciodată în Biblie; de asemenea, nu se găsește nicio referire la trei persoane veșnice. Biblia Îl cunoaște doar pe singurul Dumnezeu adevărat care Și-a anunțat planul de mântuire și El Însuși îl duce la îndeplinire. El s-a descoperit ca Tată în ceruri, în singurul Său Fiu născut Isus Hristos („Emanuel” = Dumnezeu cu noi) pe pământ și lucrează prin Duhul Sfânt în Adunarea răscumpărată. Nicio singură dată nu s-a folosit în Biblie formula „în numele Tatălui, în numele Fiului, în numele Duhului Sfânt”.

În ce privește botezul, ei ascultă de ceea ce a poruncit Petru sub ungerea și inspirația Duhului Sfânt în ziua înființării Adunării nou testamentare (Fapte 2:38-41). Petru a înțeles porunca misionară și a îndeplinit-o cu exactitate, la fel ca Filip (Fapte 8:16), Pavel (Fapte 19: 5) și toți credincioșii din primele secole care au botezat în Numele Domnului Isus Hristos pe cei deveniți credincioși. Căci acesta este Numele în care Dumnezeu ni s-a descoperit ca Tată în Fiul și prin Duhul Sfânt. Cuvântul din Efeseni 4:5 este valabil și astăzi: „... un singur Domn, o singură credință, un singur botez ...”.

Toți cei ce cred cu adevărat acum, sunt ascultători și trăiesc ceea ce este scris în 2Corinteni 6:17-18: „De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic»”. Ei sunt aceia care vor trăi încheierea și desăvârșirea prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt. Domnul Dumnezeu va trimite ploaia timpurie și târzie într-un mod puternic, așa cum a fost prezis de apostolul Iacov sub ungerea și inspirația Duhului Sfânt: „Fiți, dar, îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă rodul scump al pământului, și îl așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie”(Iac. 5:7). Deja prorocul Ioel a anunțat sub ungerea și inspirația Duhului Sfânt: „Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și înveseliți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară”(Ioel 2:23).

Așa cum a scris apostolul Petru, noi ne putem bucura pentru că „...sunteți păstrați (păziți – lb. germană) de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile din urmă”(1Pet. 1:5). Noi am ajuns la sfârșitul timpului de sfârșit. Chiar în acest timp trebuie să rămânem treji și normali în toate domeniile și să ne încadrăm în situația actuală, astfel încât să nu aducem nici o rușine asupra Numelui Domnului Isus.

Trebuie accentuat încă o dată faptul că în cer nu va fi nici unul din cei ce au fost duși în rătăcire de învățături eretice. Domnul ne-a dăruit har, am fost aduși înapoi la Dumnezeu, la Cuvântul Său și la învățătura apostolilor prin ultimul mesaj, care corespunde sută la sută cu primul mesaj. Cine nu respectă acest lucru, nu a recunoscut ziua cercetării pline de har a lui Dumnezeu (Luca 19:42-44).

În Luca 21, Domnul a anunțat multe lucruri care urmau să se întâmple și apoi, cu referire la vremurile de sfârșit, a spus: „Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri... Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea (răscumpărarea – lb. germană) voastră se apropie... Tot așa, când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.... Vegheați, dar, în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți (primiți – lb. germană) putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului”(Luca 21:25-36). El ne-a dat făgăduința: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii.” (Mat. 28:20).

Fratele Branham și-a îndeplinit însărcinarea profetică și a depozitat hrana duhovnicească. La fel și eu am făcut ceea ce mi-a poruncit Domnul, încadrând Cuvântul profetic în ordinea biblică și distribuind hrana duhovnicească, așa cum a confirmat Domnul în 19 septembrie 1976 (Mat. 24:45-47). Prin harul lui Dumnezeu am putut, de asemenea, să încadrez corect în Cuvântul lui Dumnezeu toate citatele greu de înțeles ale fratelui Branham. Cu referire la epistolele lui Pavel, Petru a trebuit să scrie: „În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici (neîntemeiați – lb. germană) le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor”(2Pet. 3:15-16). Pot mărturisi că am făcut ceea ce i-a scris Pavel atunci lui Timotei: „propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp, mustră, ceartă (corectează – lb. germană), îndeamnă cu toată blândețea și învățătura“ (2Tim. 4:2), așa cum mi-a poruncit Domnul cu glas tare în Marsilia. Prin urmare, am propovăduit doar Cuvântul și am respins orice interpretare.

Ca și Pavel, pot mărturisi: „Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine și s-o audă toate Neamurile...”(2Tim. 4:17).

Toți frații care au cu adevărat o slujbă divină, dau mai departe hrana duhovnicească – Cuvântul descoperit, curat. Masa Domnului nu a fost niciodată așa de bogată cum este în timpul nostru. Acum ne vom uni într-o rugăciune fierbinte și Domnul Însuși Își va duce la încheiere cu mare putere lucrarea de răscumpărare (Rom. 9:28). La sfârșit de tot, așa cum a văzut fratele Branham, Mireasa va merge în cadență duhovnicească și Dumnezeu ne va asculta rugăciunile, astfel că se va întâmpla ceea ce exprimăm prin credinţă. Este important să rămânem în Cuvântul și în voia lui Dumnezeu, pentru că numai așa se poate odihni plăcerea Lui asupra noastră.

Fratele Branham a ținut în 24 noiembrie 1963 o predică cu titlul: „Trei feluri de credincioși”. În ea, el vorbește despre credincioșii adevărați, credincioșii prefăcuți și necredincioșii. Avraam este exemplul adevăratei credințe și este numit chiar „tatăl tuturor credincioșilor”. „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire (dreptate – lb. germană)»”(Rom. 4:3). Apostolul Iacov a legat adevărata credință cu supunerea și faptele și a scris că fără faptele care-i urmează credința este zadarnică. El explică: „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte (îndreptățit prin fapte – lb. germană), când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice (Gen. 15:6): «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire (dreptate – lb. germană)»; și el a fost numit «prietenul lui Dumnezeu»”(Iac. 2:21-23).

Când Domnul nostru spune: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit...”(Marcu 16:16), cum rămâne cu cei ce pretind a crede dar resping botezul în apă? În acest caz, credința nu se manifestă în fapte. Nu este vorba despre propriile noastre fapte pe care le-am putea face; supunerea față de Cuvânt dovedește credința noastră. Ce se întâmplă cu cei ce pretind a crede dar resping ceea ce a spus Domnul, de exemplu, în porunca misionară din Marcu 16? Sunt astfel de oameni cu adevărat credincioși sau sunt doar credincioși prefăcuți? Domnul nostru a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu...”(Ioan 14:12) și „... Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede...”(Marcu 16:17). Numai când Domnul Dumnezeu poate vorbi personal cu cineva prin Cuvântul Său și-i dă făgăduința, atunci acea persoană va crede, va face în supunere ceea ce spune Scriptura și va trăi împlinirea făgăduinței. 

În ceea ce-i privește pe credincioșii prefăcuți, trebuie spus cu durere că ei cred, învață și se roagă pe lângă Dumnezeu. Oamenii care se referă la Cuvântul lui Dumnezeu dar ascultă în serviciile lor doar predici fabricate care produc o credință fabricată, așa cum este cazul în toate denominațiile, aceștia sunt credincioși prefăcuți. Este bine cunoscut faptul că toate bisericile creștine au propriile lor crezuri pe care le numesc chiar „apostolice”, deși ele nu au nimic în comun cu învățătura apostolilor. Pe lângă așa-numitul „crez apostolic” mai există și crezul de la Niceea (325 d.Hr.), crezul de la Calcedon (381 d.Hr.) și altele. 

Dar adevărata și singura mărturisire de credință apostolică se găsește doar în Biblie ca o moștenire a Noului Testament. Pentru adevărații credincioși este încă valabil: „Cine crede în Mine...cum zice Scriptura...”(Ioan 7:38). Celor ce cred propriile lor învățături, Domnul le-a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”(Mat. 15:9). Următoarele cuvinte rămân valabile pentru totdeauna: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl”(Ioan 4:23). Aici trebuie să punem o întrebare serioasă: pe cine credem noi de fapt? Credem ceea ce a spus și a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său și ceea ce a fost practicat în creștinismul primar sau credem statutele și învățăturile omenești învățate într-o biserică creștină?

Necredincioșii nu sunt doar cei care nu pot crede și pentru care Dumnezeu nu există. De cea mai mare importanță este ceea ce a spus bărbatul lui Dumnezeu, William Branham, despre necredință și căderea omului în păcat din Rai. Este una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-a primit de la Domnul în legătură cu planul de mântuire. La început, Lucifer s-a înălțat în cer și a vrut să fie la fel cu Cel Preaînalt, dar apoi a căzut împreună cu toți cei care l-au urmat (Is. 14: 12-15). Căderea în păcat din Rai a venit doar pentru că Satan în chipul șarpelui, a reușit să vorbească Evei cuvintele: „Oare a spus Dumnezeu...?” – semănând astfel îndoială cu privire la ceea ce Dumnezeu îi spusese lui Adam. Așa a apărut necredința care a adus cu ea neascultarea și prin această amăgire toată omenirea a fost târâtă în cădere și astfel în moarte. Pentru a sublinia adevărata credință, Mântuitorul nostru a spus: „...dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre”(Ioan 8:24). Chiar și acum, adevărata credință poate fi ancorată numai în ​​cei care cred cu adevărat în Isus Hristos și în ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Necredința este întotdeauna legată cu îndoiala pe care o seamănă vrăjmașul. 

Fiecare să se cerceteze pe sine însuși dacă este cu adevărat credincios conform Scripturii și dacă crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu toată inima sa, acceptă fiecare făgăduință pe care a dat-o Domnul și este într-o strânsă legătură cu Dumnezeu. Credincioșii adevărați aparțin celor aleși, sunt născuți din nou prin Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu și sunt călăuziți în tot adevărul. Ei cred chemarea divină primită de William Branham, care a adus mesajul biblic, și în chemarea divină a purtătorului mesajului biblic, care l-a purtat și vestit în toată lumea.

Adevărații credincioși au recunoscut timpul și ceasul în care trăim. Ei au ieșit din toate tradițiile religioase și învățăturile nebiblice și sunt sfințiți în Cuvântul adevărului. Aceasta este rugăciunea Mântuitorului: „Sfințește-i prin adevărul (în adevărul – lb. germană) Tău: Cuvântul Tău este adevărul”(Ioan 17:17). Începe cu dumnezeirea: învățătura adevărată mărturisește numai un singur Dumnezeu. Cuvântul „trinitate” sau „Dumnezeu triunic” nu se găsește niciodată în Biblie; de asemenea, nu se găsește nicio referire la trei persoane veșnice. Biblia Îl cunoaște doar pe singurul Dumnezeu adevărat care Și-a anunțat planul de mântuire și El Însuși îl duce la îndeplinire. El s-a descoperit ca Tată în ceruri, în singurul Său Fiu născut Isus Hristos („Emanuel” = Dumnezeu cu noi) pe pământ și lucrează prin Duhul Sfânt în Adunarea răscumpărată. Nicio singură dată nu s-a folosit în Biblie formula „în numele Tatălui, în numele Fiului, în numele Duhului Sfânt”.

În ce privește botezul, ei ascultă de ceea ce a poruncit Petru sub ungerea și inspirația Duhului Sfânt în ziua înființării Adunării nou testamentare (Fapte 2:38-41). Petru a înțeles porunca misionară și a îndeplinit-o cu exactitate, la fel ca Filip (Fapte 8:16), Pavel (Fapte 19: 5) și toți credincioșii din primele secole care au botezat în Numele Domnului Isus Hristos pe cei deveniți credincioși. Căci acesta este Numele în care Dumnezeu ni s-a descoperit ca Tată în Fiul și prin Duhul Sfânt. Cuvântul din Efeseni 4:5 este valabil și astăzi: „... un singur Domn, o singură credință, un singur botez ...”.

Toți cei ce cred cu adevărat acum, sunt ascultători și trăiesc ceea ce este scris în 2Corinteni 6:17-18: „De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic»”. Ei sunt aceia care vor trăi încheierea și desăvârșirea prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt. Domnul Dumnezeu va trimite ploaia timpurie și târzie într-un mod puternic, așa cum a fost prezis de apostolul Iacov sub ungerea și inspirația Duhului Sfânt: „Fiți, dar, îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă rodul scump al pământului, și îl așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie”(Iac. 5:7). Deja prorocul Ioel a anunțat sub ungerea și inspirația Duhului Sfânt: „Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și înveseliți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară”(Ioel 2:23).

Așa cum a scris apostolul Petru, noi ne putem bucura pentru că „...sunteți păstrați (păziți – lb. germană) de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile din urmă”(1Pet. 1:5). Noi am ajuns la sfârșitul timpului de sfârșit. Chiar în acest timp trebuie să rămânem treji și normali în toate domeniile și să ne încadrăm în situația actuală, astfel încât să nu aducem nici o rușine asupra Numelui Domnului Isus.

Trebuie accentuat încă o dată faptul că în cer nu va fi nici unul din cei ce au fost duși în rătăcire de învățături eretice. Domnul ne-a dăruit har, am fost aduși înapoi la Dumnezeu, la Cuvântul Său și la învățătura apostolilor prin ultimul mesaj, care corespunde sută la sută cu primul mesaj. Cine nu respectă acest lucru, nu a recunoscut ziua cercetării pline de har a lui Dumnezeu (Luca 19:42-44).

În Luca 21, Domnul a anunțat multe lucruri care urmau să se întâmple și apoi, cu referire la vremurile de sfârșit, a spus: „Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri... Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea (răscumpărarea – lb. germană) voastră se apropie... Tot așa, când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.... Vegheați, dar, în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți (primiți – lb. germană) putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului”(Luca 21:25-36). El ne-a dat făgăduința: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii.” (Mat. 28:20).

Fratele Branham și-a îndeplinit însărcinarea profetică și a depozitat hrana duhovnicească. La fel și eu am făcut ceea ce mi-a poruncit Domnul, încadrând Cuvântul profetic în ordinea biblică și distribuind hrana duhovnicească, așa cum a confirmat Domnul în 19 septembrie 1976 (Mat. 24:45-47). Prin harul lui Dumnezeu am putut, de asemenea, să încadrez corect în Cuvântul lui Dumnezeu toate citatele greu de înțeles ale fratelui Branham. Cu referire la epistolele lui Pavel, Petru a trebuit să scrie: „În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici (neîntemeiați – lb. germană) le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor”(2Pet. 3:15-16). Pot mărturisi că am făcut ceea ce i-a scris Pavel atunci lui Timotei: „propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp, mustră, ceartă (corectează – lb. germană), îndeamnă cu toată blândețea și învățătura“ (2Tim. 4:2), așa cum mi-a poruncit Domnul cu glas tare în Marsilia. Prin urmare, am propovăduit doar Cuvântul și am respins orice interpretare.

Ca și Pavel, pot mărturisi: „Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine și s-o audă toate Neamurile...”(2Tim. 4:17).

Toți frații care au cu adevărat o slujbă divină, dau mai departe hrana duhovnicească – Cuvântul descoperit, curat. Masa Domnului nu a fost niciodată așa de bogată cum este în timpul nostru. Acum ne vom uni într-o rugăciune fierbinte și Domnul Însuși Își va duce la încheiere cu mare putere lucrarea de răscumpărare (Rom. 9:28). La sfârșit de tot, așa cum a văzut fratele Branham, Mireasa va merge în cadență duhovnicească și Dumnezeu ne va asculta rugăciunile, astfel că se va întâmpla ceea ce exprimăm prin credinţă. Este important să rămânem în Cuvântul și în voia lui Dumnezeu, pentru că numai așa se poate odihni plăcerea Lui asupra noastră.