---
type: BookChapter
work_id: '295'
book_url: https://nasa.misia.sk/books/300
book_markdown_url: https://nasa.misia.sk/books/300.md
language: ro
position: 11
canonical_url: https://nasa.misia.sk/book_chapters/8233
markdown_url: https://nasa.misia.sk/book_chapters/8233.md
markdown_source: converted
translations:
  fr: https://nasa.misia.sk/book_chapters/3521.md
  ro: https://nasa.misia.sk/book_chapters/8233.md
---

# 2009-04 · Scrisoare circulară - romanian

## NEGAREA HOLOCAUSTULUI

**NEGAREA HOLOCAUSTULUI**

Acest subiect nu poate fi rezolvat prin declaraţii de dezminţire ale Vaticanului sau prin declaraţii ale părţii adverse. Oricine este interesat să afle ce se găseşte în spatele tragediei evreilor în timpul celui de „Al Treilea Reich” (a treia împărăţie), trebuie să se întoarcă în istorie dincolo de Inchiziţia spaniolă, în timpul căreia mii de evrei au fost arşi pe rug împreună cu Tora şi Talmudul lor iar cei rămaşi au fost izgoniţi din Spania şi Portugalia, până când aceste ţări au fost declarate libere de evrei în anul 1492. Noi ar trebui să ne întoarcem chiar dincolo de cele şapte cruciade (1096 – 1292 d.Hr.), când 22 de milioane de păgâni, musulmani şi evrei au fost măcelăriţi. Cu adevărat noi ar trebui să ne întoarcem la afirmaţiile părinţilor bisericii catolice de la sfârşitul celui de al II**-**lea secol şi din secolul al IIIl-ea. Campania lor de calomnii împotriva evreilor a devenit baza pentru ura continuă împotriva evreilor şi persecuţia lor până în vremurile noastre.

În această legătură sunt menţionate următoarele nume: Iustin, Ireneu, Ciprian, Atanasiu, Eusebiu, Efrem, Crisostom, Ieronim, Ilarie, Ambrozie şi Augustin. Biserica de stat din Imperiul roman, care a apărut în acel timp, nu are nimic în comun cu Biserica lui Isus Hristos, aşa cum se crede în general. Până la sfârşitul perioadei persecuţiilor creştinilor din timpul lui Diocleţian, care au durat până în 312, nu exista încă o biserică generală, ci numai curente care difereau în anumite puncte. În anul 313, Constantin a decretat recunoaşterea oficială a religiei creştine. Curând după aceasta, în anul 321, el a interzis evreilor să ţină sabatul, i-a obligat să accepte duminica şi a transformat sinagogile lor în grajduri de vite.

Aceşti părinţi orbi ai bisericii, care nu au trăit niciodată o pocăinţă şi o întoarcere la Hristos, ci doar au acceptat creştinismul ca religie a lor, au fost răspunzători pentru atitudinea anti-evreiască. Ei i-au respins pe evrei împreună cu Vechiul Testament şi, dispreţuitori, au înlocuit pe singurul Dumnezeu al lui Israel cu un „Dumnezeu triunic”. Fiecare faptă criminală a fost binecuvântată în noua lor formulă triunică „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. De atunci, biserica a folosit această formulă complet nebiblică şi care nu a venit de pe buzele apostolilor. Sămânţa semănată de aceşti părinţi ai bisericii a răsărit mereu şi mereu în biserica Romei de-a lungul secolelor. Revista germana „Der Spiegel” (Oglinda) a descris-o foarte semnificativ în numărul din februarie 2009: „Ca un fir roşu, anti-semitismul şerpuieşte prin istoria bisericii – adesea fiind înroşit de sânge.”

După prima cruciadă au început pogromurile împotriva populaţiei evreieşti din oraşele germane Trier, Speyer, Worms şi Koln în 1096 care au dus la moartea a mii de evrei. În Consiliul de la Lateran (Roma) din 1215 s-a decretat ca evreii să poarte un semn distinctiv. De-a lungul secolelor, aceste pogroame s-au petrecut în mod regulat în zonele preponderent catolice din Europa. Găsim însemnări despre marcarea evreilor, ghetourile, excluderile şi discriminările de care ei au avut parte. Chiar şi liturghia din vinerea mare includea pasaje învinuitoare împotriva evreilor. Fiecare bun catolic trebuia să-i socotească pe evrei ca proscrişi şi ucigaşi ai lui Hristos şi ai lui Dumnezeu, aşa cum i-au numit părinţii bisericii. Această sămânţă a venit la viaţă chiar şi în ultima parte a vieţii lui Martin Luther, care în anul 1543 a scris un pamflet cu titlul „Despre evrei şi minciunile lor.” Nici bisericile ortodoxe nu au făcut excepţie de la această atitudine. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea au avut loc în Rusia valuri de pogromuri împotriva evreilor.

Fără alte prezentări, se poate spune că în timpul întregii perioade de guvernare protestantă din Germania nu a avut loc nicio persecuţie a evreilor. Din contră, evreii au fost consideraţi cetăţeni cu drepturi egale şi au putut ocupa orice post. Au fost judecători, avocaţi, medici, comercianţi, etc la fel ca toţi ceilalţi germani.

În istoria recentă, anul 1929 a adus o schimbare atunci când Benito Mussolini, prin „Tratatul de la Lateran” din 11 februarie, a ajutat biserica să primească o putere nouă plătindu-i datoriile în valoare de 1,75 miliarde de lire şi a dat Vaticanului 44 de hectare ca teritoriu suveran. Apoi a venit Concordatul dintre Regatul Italiei şi papa Pius al XI lea al bisericii romano- catolice. În acest an, Vaticanul poate celebra al optzecilea an de existenţă în forma actuală.

În iulie 1933 a fost semnat concordatul dintre Vatican şi Germania lui Hitler; astfel, biserica Romei şi-a asigurat o poziţie de putere deosebit de importantă pentru reprezentanţii săi. Cu o guvernare predominant catolică a început o nouă epocă în cel de al Treilea Reich sub Hitler, care se lăuda că a învăţat multe de la iezuiţi. Anti-semitismul a început să fie acceptat de societate. Se poate citi despre campania calomnioasă la adresa evreilor condusă de dr. Karl Lueger, care a fost primar al Vienei din 1897 până în 1920. De la el a luat Hitler prima propagandă de persecuţie împotriva evreilor. Sunt consemnate lucruri groaznice spuse de Heinrich Himmler în Bavaria, Julius Streicher, von Papen, dr. Joseph Goebbels şi de mulţi alţii. Din punctul lor de vedere evreii trebuiau persecutaţi, expulzaţi sau omorâţi pentru că ei ar fi fost respinşi de Dumnezeu. De aceea nu ne surprinde faptul că şase dintre cele mai rele tabere ale morţii, inclusiv cel de la Auschwitz/Oswiecim, au fost ridicate în Polonia, una din cele mai catolice ţări.

Convingerile catolice timpurii ale părinţilor bisericii, care au fost declaraţi sfinţi, au devenit puncte de vedere dominante în biserica romano- catolică. Oricine poate găsi în scrierile lor lucruri groaznice ca acesta „Cine ucide un evreu, ispăşeşte moartea lui Hristos.” De aceea milioane de evrei au fost omorâţi cu conştiinţa curată. Oricine se apucă să citească unele din cele peste 40.000 de scrieri referitoare la Al Doilea Război Mondial şi la holocaust, „şoah – în ebraică”, va ajunge să cunoască unde se găseşte de fapt rădăcina urii împotriva evreilor şi cum de au fost posibile atâtea persecuţii şi ucideri în masă.

Desigur, biserica a trebuit să-l contrazică pe domnul Hochhut, care a publicat în anul 1963 piesa de teatru „Locţiitorul”, prin care a demascat rolul jucat de papa Pius al XII-lea în timpul războiului. Întrebarea care ar trebui pusă este: „De ce refuză atât de vehement Vaticanul să deschidă arhivele secrete cu documente din perioada 1939 – 1945?” Papei Pius al XII-lea i s-a dat pe bună dreptate locul cuvenit în „Sala ruşinii” din Yad Vashem - Memorialul Holocaustului de la Ierusalim. Susţinerea că prin a sa tăcere el a vrut să prevină producerea unor lucruri şi mai grave sună a batjocură având în vedere evenimentele care au devenit cunoscute. Papa Benedict al XVI-lea insistă ca portretul lui să fie scos din acea sală înainte de vizita sa la Ierusalim din mai 2009.

Noi trebuie să lăsăm această cea mai tragică parte a istoriei omenirii pentru judecata de la tronul mare şi alb. Capitala lumii, Roma, este descrisă cu claritate în Apoc. 17+18. În ultimul verset din cap.18 citim: *„Şi pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pământ.”*

**Referitor la Israel şi Ierusalim, toate făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a făcut, se împlinesc acum: *„De aceea, să le spui:”Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:”Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel.”*(Ezec.11:17, Luca 21:24). *„Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!”* (Amos 9:9-15). Dumnezeu să binecuvânteze pe Israel poporul legământului Său! Amin.

*„Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”*(Gen.12:3).

Adevărul merge mai departe; adevărul va birui. Fiţi mângâiaţi, Domnul va face toate lucrurile bine cu ai Săi.

Din însărcinarea Lui,![](https://nasa.misia.sk/rails/active_storage/blobs/proxy/eyJfcmFpbHMiOnsiZGF0YSI6NzMxNiwicHVyIjoiYmxvYl9pZCJ9fQ==--d4560e587ba374893a263c2a428350a7f7038b95/illustration-85c20ca3300fb94fbd734c7ade2786b2a064233308774fcbed5d559723ec3045.png)

![](https://nasa.misia.sk/rails/active_storage/blobs/proxy/eyJfcmFpbHMiOnsiZGF0YSI6NzMxNywicHVyIjoiYmxvYl9pZCJ9fQ==--a1f0b17418be901272494d7f47d5c74d0052857f/illustration-3aaed703b9768ef5a0c19ddd69e8fb556ce1687388e6116e09c85e417ec06e8c.png) Fotografia a fost făcută în martie 2009 şi-i prezintă pe bătrânii adunării din Krefeld, fratele Leonard Russ şi fratele Paul Schmidt împreună cu fratele Frank.

„*Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora.”*(1Tim.5:17).

Acest verset se aplică celor doi fraţi ai noştri. Toţi cei ce sunt în legătură cu noi în ţară şi în toată lumea, îi cunosc pe fratele Russ şi fratele Schmidt. De peste 50 de ani ei slujesc cu credincioşie în biserica locală din Krefeld împreună cu mine şi au slujit de asemenea şi în alte regiuni ale ţării şi în Europa de Est.

De-a lungul acestor mulţi ani în care am avut privilegiul să duc mesajul acestui ceas în toată lumea, m-am putut bizui întotdeauna pe aceşti doi fraţi. Chiar şi în anul 1979, când Satan a ridicat toate puterile iadului şi a încercat să distrugă biserica locală şi lucrarea care se făcuse în multe ţări, Dumnezeu a dat har acestor doi bătrâni ai bisericii şi le-a îngăduit să rămână credincioşi şi neclintiţi pe poziţia rânduită mai dinainte de Dumnezeu, chiar şi atunci când furtuna izbea cu furie. Sunt sigur că Dumnezeu le va răsplăti credincioşia în veşnicie. Ca şi mine, ei sunt înaintaţi bine în vârstă; de aceea, vă rugăm, dragii noştri fraţi şi surori, să ne amintiţi în rugăciunile voastre zilnice.

Dacă sunteţi interesaţi să primiţi literatură, puteţi scrie pe adresa:

Mission Center

P.O. Box 100707

47707 Krefeld

Germany

Puteţi de asemenea să ascultaţi on line prin internet adunările noastre lunare în primul week-end al fiecărei luni – sâmbăta la ora 19:30 şi duminica la ora 10:00 Ora Europei Centrale (ora 20:30 şi 11:00 pentru Romania). Predicile pot fi ascultate în zece limbi diferite. Să aveţi parte de ceea ce face Dumnezeu în prezent conform planului Său de mântuire!

Pagina de internet a

Misiunii din Krefeld: http://www.freie-volksmission.de

E. Frank@freie-volksmission.de

Telefon: +49.2151.545151

Fax: +49.2151.951293

*© autor şi editor E. Frank*


## Chapter navigation

- [Previous chapter](https://nasa.misia.sk/book_chapters/8232.md)
- [Book contents](https://nasa.misia.sk/books/300.md)

## Available translations

- [Français](https://nasa.misia.sk/book_chapters/3521.md)
- [Româna](https://nasa.misia.sk/book_chapters/8233.md)

## Source

- [Canonical HTML page](https://nasa.misia.sk/book_chapters/8233)
- [Markdown representation](https://nasa.misia.sk/book_chapters/8233.md)
