În umanitatea Sa, Hristos a fost denumit Robul Domnului. EL a venit pentru a face voia desăvârşită a lui Dumnezeu. În Isaia 42.1 citim: „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” Aceasta a fost o făgăduinţă şi o prezicere din Vechiul Testament şi s-a împlinit în Noul Testament. Toţi fii şi fiicele lui Dumnezeu au fost primiţi de Tatăl ceresc prin Isus Hristos, Fiul. După ce Duhul lui Dumnezeu a venit peste Hristos, El a fost Unsul – Mesia, şi Şi-a început slujba. În Luca 4 de la v. 18 Domnul a citit prorocia care făcea referire la El, din prorocul Isaia 61. 1-2: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Pentru că Hristos a înviat din morţi şi trăieşte în cei răscumpăraţi, El Îşi continuă slujba prin ei: cei pierduţi sunt mântuiţi, cei legaţi sunt eliberaţi, bolnavii sunt vindecaţi, căci Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci. Noi suntem o parte din legământul făcut de Dumnezeu prin Isus Hristos. În Isaia 42.6-7 se spune: „EU, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână. Te voi păzi şi te voi pune ca Legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.” Împlinirea o poate citi fiecare în Matei 12.17-21.

În prorocul Isaia cap. 52.13 până la 53.12 Mântuitorul este prezentat în chip de rob pe drumul Său de la Ghetsimani la Golgota. „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (cap. 53.2b-3). Psalmul 129.3 este o îndrumare profetică înspre suferinţa Lui: „Plugarii au arat pe spinarea Mea, au tras brazde lungi pe ea.” Poate ne întrebăm de ce a trebuit să sufere El toate acestea, dar ne dăm seama că El a trebui să sufere pedeapsa în locul nostru. Noi eram cei vinovaţi. În Isaia 50.6 citim un gând asemănător : „Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce îmi smulgeau barba, nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipături.” Orice om care a citit Biblia ştie cum a fost batjocorit, bătut şi scuipat Domnul şi Mântuitorul nostru. Tot ce au spus prorocii s-a împlinit. Ca rob, Mesia a fost umilit cum probabil nu s-a mai întâmplat cu altcineva vreodată. El a fost tratat ca şi cum ar fi fost cel mai mare ucigaş de pe pământ. Marcu 14.65 relatează: „Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme.” Cine poate să înţeleagă că Domnul slavei a devenit om al durerii, al lacrimilor şi al suferinţei. În cap. 15 este scris despre cununa de spini care I-a fost pusă pe cap, despre batjocura care a avut-o de îndurat. În versetul 28 ne este dată apoi o explicaţie: „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice (Isa. 53.12): A fost pus în numărul celor fărădelege.” Atunci când suferea, noi nu-L mai vedem ca Împărat în frumuseţea Lui; Îl vedem ca pe un rob care a luat asupra Sa toată povara omenirii. Prorocul Isaia a spus şi el mai dinainte care vor fi roadele suferinţei Lui: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” Isa. 53.11

El a fost Domn, dar a trebuit să procedeze ca un Rob. Noi am fost cei vinovaţi care am meritat moartea, iar acum suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă. Noi am fost părăsiţi de Dumnezeu. Când atârna pe cruce, El a strigat în locul nostru: „Dumnezeul Meu. Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aceea a fost clipa când păcatele întregii lumi au fost puse asupra Lui. Dumnezeu nu poate suferi păcatul, aşa că El S-a retras în momentul acela, dar în clipa următoare suliţa a intrat în coasta Lui, sângele sfânt s-a vărsat pentru răscumpărarea noastră iar noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu. În Psalmul 22 David a prorocit prin inspiraţie divină că se va întâmpla acest lucru. ,,Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine.” (v. 7) „Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.” (v. 16-18). Noi ştim că aşa s-a şi întâmplat.

Vedem noi cât de exact s-au împlinit cu Mesia peste o sută de expuneri profetice din Vechiul Testament, la prima venire a lui Hristos? Totul a fost prevestit şi s-a întâmplat: de la naştere şi până la înălţarea Lui la cer. Petru spune: „Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.” (1Pt 1.10-11) Aşa cum Duhul lui Dumnezeua descoperit prorocilor ce se va întâmpla, noi privim acum în urmă şi vedem prin descoperirea aceluiaşi Duh Sfânt că acestea s-au întâmplat pentru noi. Pavel o exprimă atât de frumos în Efes. 2.13-16: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” Noi suntem beneficiarii, şi recunoaştem prin credinţă că suntem ceea ce a făcut Dumnezeu din noi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Noi nu mai suntem ceea ce a făcut din noi Satana prin neascultare şi păcat. Recunoaştem că am fost răscumpăraţi pe deplin, şi că am fost reaşezaţi în starea de fii şi fiice ale lui Dumnezeu, dobândind viaţă veşnică. Când ne gândim că Domnul nostru a trebuit să meargă pe această cale pentru noi, ne simţim foarte neînsemnaţi. Măreţul Său har a fost revărsat peste noi, şi dragostea Sa ne-a fost arătată. El, Domnul şi Învăţătorul (Ioan 13.13) a refuzat să fie numit astfel atunci când se afla în slujba Sa de Rob. „Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” (Luca 18.18-19). În umanitatea Sa, El nu a primit slavă şi cinste de la nimeni. EL a spus cuvintele: „EU nu umblu după slava care vine de la oameni. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5.41+44). Aceasta arată spre El ca Rob. De asemenea, ca Rob EL a venit pentru a face voia lui Dumnezeu şi pentru a înfăptui răscumpărarea. De aceea a spus: „Cel ce M-a trimis este cu Mine pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8.29). Ca rob, El a venit să slujească, de aceea a spus: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Mat. 20.28). În exterior Mesia era un Rob, însă pe dinăuntru era totuşi Domnul slavei. El a trebuit să devină totul, pentru ca planul de mântuire să poată fi împlinit.

În umanitatea Sa, Hristos a fost denumit Robul Domnului. EL a venit pentru a face voia desăvârşită a lui Dumnezeu. În Isaia 42.1 citim: „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” Aceasta a fost o făgăduinţă şi o prezicere din Vechiul Testament şi s-a împlinit în Noul Testament. Toţi fii şi fiicele lui Dumnezeu au fost primiţi de Tatăl ceresc prin Isus Hristos, Fiul. După ce Duhul lui Dumnezeu a venit peste Hristos, El a fost Unsul – Mesia, şi Şi-a început slujba. În Luca 4 de la v. 18 Domnul a citit prorocia care făcea referire la El, din prorocul Isaia 61. 1-2: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Pentru că Hristos a înviat din morţi şi trăieşte în cei răscumpăraţi, El Îşi continuă slujba prin ei: cei pierduţi sunt mântuiţi, cei legaţi sunt eliberaţi, bolnavii sunt vindecaţi, căci Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci. Noi suntem o parte din legământul făcut de Dumnezeu prin Isus Hristos. În Isaia 42.6-7 se spune: „EU, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână. Te voi păzi şi te voi pune ca Legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.” Împlinirea o poate citi fiecare în Matei 12.17-21.

În prorocul Isaia cap. 52.13 până la 53.12 Mântuitorul este prezentat în chip de rob pe drumul Său de la Ghetsimani la Golgota. „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (cap. 53.2b-3). Psalmul 129.3 este o îndrumare profetică înspre suferinţa Lui: „Plugarii au arat pe spinarea Mea, au tras brazde lungi pe ea.” Poate ne întrebăm de ce a trebuit să sufere El toate acestea, dar ne dăm seama că El a trebui să sufere pedeapsa în locul nostru. Noi eram cei vinovaţi. În Isaia 50.6 citim un gând asemănător : „Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce îmi smulgeau barba, nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipături.” Orice om care a citit Biblia ştie cum a fost batjocorit, bătut şi scuipat Domnul şi Mântuitorul nostru. Tot ce au spus prorocii s-a împlinit. Ca rob, Mesia a fost umilit cum probabil nu s-a mai întâmplat cu altcineva vreodată. El a fost tratat ca şi cum ar fi fost cel mai mare ucigaş de pe pământ. Marcu 14.65 relatează: „Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme.” Cine poate să înţeleagă că Domnul slavei a devenit om al durerii, al lacrimilor şi al suferinţei. În cap. 15 este scris despre cununa de spini care I-a fost pusă pe cap, despre batjocura care a avut-o de îndurat. În versetul 28 ne este dată apoi o explicaţie: „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice (Isa. 53.12): A fost pus în numărul celor fărădelege.” Atunci când suferea, noi nu-L mai vedem ca Împărat în frumuseţea Lui; Îl vedem ca pe un rob care a luat asupra Sa toată povara omenirii. Prorocul Isaia a spus şi el mai dinainte care vor fi roadele suferinţei Lui: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” Isa. 53.11

El a fost Domn, dar a trebuit să procedeze ca un Rob. Noi am fost cei vinovaţi care am meritat moartea, iar acum suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă. Noi am fost părăsiţi de Dumnezeu. Când atârna pe cruce, El a strigat în locul nostru: „Dumnezeul Meu. Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aceea a fost clipa când păcatele întregii lumi au fost puse asupra Lui. Dumnezeu nu poate suferi păcatul, aşa că El S-a retras în momentul acela, dar în clipa următoare suliţa a intrat în coasta Lui, sângele sfânt s-a vărsat pentru răscumpărarea noastră iar noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu. În Psalmul 22 David a prorocit prin inspiraţie divină că se va întâmpla acest lucru. ,,Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine.” (v. 7) „Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.” (v. 16-18). Noi ştim că aşa s-a şi întâmplat.

Vedem noi cât de exact s-au împlinit cu Mesia peste o sută de expuneri profetice din Vechiul Testament, la prima venire a lui Hristos? Totul a fost prevestit şi s-a întâmplat: de la naştere şi până la înălţarea Lui la cer. Petru spune: „Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.” (1Pt 1.10-11) Aşa cum Duhul lui Dumnezeu  a descoperit prorocilor ce se va întâmpla, noi privim acum în urmă şi vedem prin descoperirea aceluiaşi Duh Sfânt că acestea s-au întâmplat pentru noi. Pavel o exprimă atât de frumos în Efes. 2.13-16: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” Noi suntem beneficiarii, şi recunoaştem prin credinţă că suntem ceea ce a făcut Dumnezeu din noi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Noi nu mai suntem ceea ce a făcut din noi Satana prin neascultare şi păcat. Recunoaştem că am fost răscumpăraţi pe deplin, şi că am fost reaşezaţi în starea de fii şi fiice ale lui Dumnezeu, dobândind viaţă veşnică. Când ne gândim că Domnul nostru a trebuit să meargă pe această cale pentru noi, ne simţim foarte neînsemnaţi. Măreţul Său har a fost revărsat peste noi, şi dragostea Sa ne-a fost arătată. El, Domnul şi Învăţătorul (Ioan 13.13) a refuzat să fie numit astfel atunci când se afla în slujba Sa de Rob. „Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” (Luca 18.18-19). În umanitatea Sa, El nu a primit slavă şi cinste de la nimeni. EL a spus cuvintele: „EU nu umblu după slava care vine de la oameni. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5.41+44). Aceasta arată spre El ca Rob. De asemenea, ca Rob EL a venit pentru a face voia lui Dumnezeu şi pentru a înfăptui răscumpărarea. De aceea a spus: „Cel ce M-a trimis este cu Mine pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8.29). Ca rob, El a venit să slujească, de aceea a spus: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Mat. 20.28). În exterior Mesia era un Rob, însă pe dinăuntru era totuşi Domnul slavei. El a trebuit să devină totul, pentru ca planul de mântuire să poată fi împlinit.