Răspuns: Oricine citeşte sau ascultă cu atenţie ceea ce a spus fratele Branham va afla că de fiecare dată el a citit textul complet care se referea la primele şase peceţi. Singura excepţie este pecetea a şaptea, din care a citit doar primul verset din capitolul 8, despre acea jumătate de oră de linişte din ceruri (24 martie 1963). El a legat pecetea a şaptea de un număr de evenimente diferite. A vorbit despre sfârşitul epocii Bisericii, despre sfârşitul trâmbiţelor, despre sfârşitul potirelor, până la sfârşitul tuturor acestor lucruri. Oricine citeşte textul din Apocalipsa 8, de la versetul 2, va afla conţinutul peceţii a şaptea, în special despre cei şapte îngeri, care se pregătesc să sune din cele şapte trâmbiţe. -Sunt şapte îngeri pentru cele şapte biserici (Apoc. cap. 1-3). -Sunt, apoi, cei şapte îngeri care sună din trâmbiţă (Apoc. cap. 8-11). -Apoi sunt cei şapte îngeri care varsă potirele mâniei (Apoc. cap. 15-16). Toţi aceştia sunt aşezaţi în rânduiala lor divină.

Citat: „Primele trei capitole ale Apocalipsei descoperă toate întâmplările care privesc Biserica. Apoi, din capitolul 3 până în capitolul 19 al Apocalipsei, Biserica nu mai este văzută. Biserica este răpită în capitolul 4 din Apocalipsa şi se întoarce în capitolul 19 al Apocalipsei, Mireasa şi Mirele vin împreună pe pământ. Şi apoi, din capitolul 19 până la sfârşitul capitolului 22, toate se derulează în timpul Împărăţiei de 1000 de ani şi ce se va întâmpla în anii ce urmează. Între capitolele 4 şi 19, Dumnezeu se ocupă cu Israel” (Sărbătoarea trâmbiţelor, pag. 6-7). Fratele Branham a accentuat aceasta în mod repetat. Vă rog, marcaţi aceste cuvinte cu majuscule: „CAPITOLELE 4 PÂNĂ LA 19 INCLUD CAPITOLELE 8, 9, 10 şi 11.” În acele patru capitole nu este nimic care să aparţină sau care să se ocupe de Biserică, aşa cum a spus-o fratele Branham în diferite rânduri.

Când scaunul harului se schimbă în scaun de judecată conform peceţii a şaptea (Apoc. 8:2-5), nu mai există un mijlocitor şi niciun avocat care să primească rugăciunile sfinţilor. Atunci, focul de pe altarul de aur este aruncat pe pământ. Urmează, apoi, tunete şi fulgere (v. 5). Fratelui Branham i s-a spus că cele şapte trâmbiţe nu aparţin epocilor Bisericii.

Citat: „…Imediat după aceasta, îngerii Domnului au apărut şi mi-au spus despre cele şapte trâmbiţe – sau despre cele şapte peceţi. …Acolo Duhul Sfânt mi-a descoperit aceasta pentru a-mi arăta motivul pentru care acest lucru nu este folositor pentru Biserică în acest moment, pentru că nu are absolut nimic a face cu Biserica…Israelul se adună când sună trâmbiţele. Trâmbiţele sunt pentru Israel. Amintiţi-vă că fiecare trâmbiţă a sunat în timpul celei de a şasea peceţi. Cât de desăvârşite sunt atunci a şaptea trâmbiţă şi a şaptea pecete!” (Sărbătoarea trâmbiţelor, 19 iulie 1964, pag. 8).

Răspuns: Oricine citeşte sau ascultă cu atenţie ceea ce a spus fratele Branham va afla că de fiecare dată el a citit textul complet care se referea la primele şase peceţi. Singura excepţie este pecetea a şaptea, din care a citit doar primul verset din capitolul 8, despre acea jumătate de oră de linişte din ceruri (24 martie 1963). El a legat pecetea a şaptea de un număr de evenimente diferite. A vorbit despre sfârşitul epocii Bisericii, despre sfârşitul trâmbiţelor, despre sfârşitul potirelor, până la sfârşitul tuturor acestor lucruri. Oricine citeşte textul din Apocalipsa 8, de la versetul 2, va afla conţinutul peceţii a şaptea, în special despre cei şapte îngeri, care se pregătesc să sune din cele şapte trâmbiţe. -Sunt şapte îngeri pentru cele şapte biserici (Apoc. cap. 1-3). -Sunt, apoi, cei şapte îngeri care sună din trâmbiţă (Apoc. cap. 8-11). -Apoi sunt cei şapte îngeri care varsă potirele mâniei (Apoc. cap. 15-16). Toţi aceştia sunt aşezaţi în rânduiala lor divină.

Citat: „Primele trei capitole ale Apocalipsei descoperă toate întâmplările care privesc Biserica. Apoi, din capitolul 3 până în capitolul 19 al Apocalipsei, Biserica nu mai este văzută. Biserica este răpită în capitolul 4 din Apocalipsa şi se întoarce în capitolul 19 al Apocalipsei, Mireasa şi Mirele vin împreună pe pământ. Şi apoi, din capitolul 19 până la sfârşitul capitolului 22, toate se derulează în timpul Împărăţiei de 1000 de ani şi ce se va întâmpla în anii ce urmează. Între capitolele 4 şi 19, Dumnezeu se ocupă cu Israel” (Sărbătoarea trâmbiţelor, pag. 6-7). Fratele Branham a accentuat aceasta în mod repetat. Vă rog, marcaţi aceste cuvinte cu majuscule: „CAPITOLELE 4 PÂNĂ LA 19 INCLUD CAPITOLELE 8, 9, 10 şi 11.” În acele patru capitole nu este nimic care să aparţină sau care să se ocupe de Biserică, aşa cum a spus-o fratele Branham în diferite rânduri.

Când scaunul harului se schimbă în scaun de judecată conform peceţii a şaptea (Apoc. 8:2-5), nu mai există un mijlocitor şi niciun avocat care să primească rugăciunile sfinţilor. Atunci, focul de pe altarul de aur este aruncat pe pământ. Urmează, apoi, tunete şi fulgere (v. 5). Fratelui Branham i s-a spus că cele şapte trâmbiţe nu aparţin epocilor Bisericii.

Citat: „…Imediat după aceasta, îngerii Domnului au apărut şi mi-au spus despre cele şapte trâmbiţe – sau despre cele şapte peceţi. …Acolo Duhul Sfânt mi-a descoperit aceasta pentru a-mi arăta motivul pentru care acest lucru nu este folositor pentru Biserică în acest moment, pentru că nu are absolut nimic a face cu Biserica…Israelul se adună când sună trâmbiţele. Trâmbiţele sunt pentru Israel. Amintiţi-vă că fiecare trâmbiţă a sunat în timpul celei de a şasea peceţi. Cât de desăvârşite sunt atunci a şaptea trâmbiţă şi a şaptea pecete!” (Sărbătoarea trâmbiţelor, 19 iulie 1964, pag. 8).