„Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie”. (1Pet. 1:25)

După secole în care biserica de stat a învârtit sabia firească şi puterea duhovnicească peste oameni şi naţiuni, spre sfârşitul Evului Mediu s-a arătat la orizont o înnoire duhovnicească şi întoarcere la Biblie.

În toate trezirile dinainte şi după Reformă, credincioşii au părăsit biserica de stat şi ca urmare au fost persecutaţi de aceasta. John Wycliffe (1321-1384), care a tradus Vulgata (Biblia în limba latină a lui Ieronimus) în limba engleză, a recunoscut importanţa Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisit public: „Pentru mine are valabilitate doar ceea ce este scris în Biblie!”. El a respins papalitatea şi a fost declarat eretic la 30 de ani după moartea sa. Şi Jan Hus (1370-1415) a predicat din Biblie după ce a primit iluminarea şi s-a hotărât să se opună pretenţiilor lacome ale papalităţii. Pentru el Biblia a devenit singura autoritate pentru toate problemele de credinţă. Astfel a scris în comentariul său la Ioan 8:31-32: „Caută adevărul, ascultă adevărul, învaţă adevărul, iubeşte adevărul, vorbeşte adevărul, ţine adevărul şi apără adevărul până la moarte”. Pe 6 iulie 1415, după ce fusese condamnat la moarte de către sinodul de la Constance, el a fost ars pe rug; în mijlocul flăcărilor, el şi-a încredinţat sufletul Răscumpărătorului său Isus Hristos în timp ce se ruga pentru iertarea duşmanilor adevărului.

Martin Luther a condamnat vânzarea de indulgenţe papale şi a predicat pocăinţa şi neprihănirea prin credinţă. Deja în anul 1520 el a publicat tratatul „Robia babiloniană a Bisericii” în care a exprimat poziţia sa, că nicio lucrare sau sacrament bisericesc nu poate duce la mântuire ci numai credinţa în Isus Hristos. El a ţinut tare şi de principiul „Sola Scriptura!” – numai Scriptura! Pe 18 aprilie 1521, la sfârşitul cuvântării lui la Dieta Imperială din Worms, Martin Luther a rostit aceste cuvinte binecunoscute: „Pentru că eu nu cred nici în papă, nici în concilii, întrucât este o realitate faptul că au greşit adesea şi s-au contrazis, atunci sunt încredinţat de versetele biblice pe care le-am citat şi conştiinţa mea este prizonieră Cuvântului lui Dumnezeu. Eu nu pot şi nici nu vreau să retractez ceva, pentru că nu este nici sigur şi nici drept să acţionăm împotriva conştiinţei noastre. Aceasta este poziţia mea, nu pot să fac altfel, Dumnezeu să mă ajute. Amin”. La apogeul luptei duhovniceşti, reformatorul s-a văzut ca vorbind din partea lui Dumnezeu împotriva papei şi a bisericii.

În Elveţia, Reforma a triumfat în 1531 prin Huldrych Zwingli în Zürich; Jean Calvin a înlesnit străpungerea Reformei la Geneva în anul 1536. Ei şi mulţi alţii şi-au adus contribuţia la trezirea protestantă din toată Europa acelui timp. Cei deveniţi credincioşi erau etichetaţi drept “eretici” de către bisericile oficiale şi se adunau oriunde puteau pentru rugăciune. Micile adunări care au venit astfel la existenţă, inclusiv mişcarea anabaptistă, erau numite “secte” şi erau persecutate.

Dar Reforma n-a mai putut fi împiedicată și Sfânta Scriptură a fost vestită și descoperită din ce în ce mai adânc și mai clar în timpul trezirilor din secolele ce au urmat. S-au ridicat predicatori ai trezirilor ca Earl Zinzendorf pentru biserica Moravă, John Wesley pentru metodiști, John Smith pentru baptiști, Menno Simon pentru menoniți, William Booth și mulți alții. Cei ce au predicat adevărurile biblice au fost cu toții de acord atunci când era vorba de locțiitorul lui Hristos, cel care și-a însușit toată puterea pământească și s-a înălțat mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare și pe care Pavel l-a numit „fiul pierzării” (2Tes. 2). Ei au spus apăsat că în Cuvântul lui Dumnezeu nu se menționează nici un „locțiitor al lui Hristos” (Vicarius Filii Dei) și nici un „succesor al lui Petru” și ei au accentuat ceea ce a spus DOMNUL nostru în Mat. 23:9: „Şi «Tată» să nu numiţi pe nimeni pe pământ (cu atât mai puțin „Sfântul Părinte”; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri”.

„Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie”. (1Pet. 1:25)

După secole în care biserica de stat a învârtit sabia firească şi puterea duhovnicească peste oameni şi naţiuni, spre sfârşitul Evului Mediu s-a arătat la orizont o înnoire duhovnicească şi întoarcere la Biblie. 

În toate trezirile dinainte şi după Reformă, credincioşii au părăsit biserica de stat şi ca urmare au fost persecutaţi de aceasta. John Wycliffe (1321-1384), care a tradus Vulgata (Biblia în limba latină a lui Ieronimus) în limba engleză, a recunoscut importanţa Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisit public: „Pentru mine are valabilitate doar ceea ce este scris în Biblie!”. El a respins papalitatea şi a fost declarat eretic la 30 de ani după moartea sa. Şi Jan Hus (1370-1415) a predicat din Biblie după ce a primit iluminarea şi s-a hotărât să se opună pretenţiilor lacome ale papalităţii. Pentru el Biblia a devenit singura autoritate pentru toate problemele de credinţă. Astfel a scris în comentariul său la Ioan 8:31-32: „Caută adevărul, ascultă adevărul, învaţă adevărul, iubeşte adevărul, vorbeşte adevărul, ţine adevărul şi apără adevărul până la moarte”. Pe 6 iulie 1415, după ce fusese condamnat la moarte de către sinodul de la Constance, el a fost ars pe rug; în mijlocul flăcărilor, el şi-a încredinţat sufletul Răscumpărătorului său Isus Hristos în timp ce se ruga pentru iertarea duşmanilor adevărului. 

Martin Luther a condamnat vânzarea de indulgenţe papale şi a predicat pocăinţa şi neprihănirea prin credinţă. Deja în anul 1520 el a publicat tratatul „Robia babiloniană a Bisericii” în care a exprimat poziţia sa, că nicio lucrare sau sacrament bisericesc nu poate duce la mântuire ci numai credinţa în Isus Hristos. El a ţinut tare şi de principiul „Sola Scriptura!” – numai Scriptura! Pe 18 aprilie 1521, la sfârşitul cuvântării lui la Dieta Imperială din Worms, Martin Luther a rostit aceste cuvinte binecunoscute: „Pentru că eu nu cred nici în papă, nici în concilii, întrucât este o realitate faptul că au greşit adesea şi s-au contrazis, atunci sunt încredinţat de versetele biblice pe care le-am citat şi conştiinţa mea este prizonieră Cuvântului lui Dumnezeu. Eu nu pot şi nici nu vreau să retractez ceva, pentru că nu este nici sigur şi nici drept să acţionăm împotriva conştiinţei noastre. Aceasta este poziţia mea, nu pot să fac altfel, Dumnezeu să mă ajute. Amin”. La apogeul luptei duhovniceşti, reformatorul s-a văzut ca vorbind din partea lui Dumnezeu împotriva papei şi a bisericii. 

În Elveţia, Reforma a triumfat în 1531 prin Huldrych Zwingli în Zürich; Jean Calvin a înlesnit străpungerea Reformei la Geneva în anul 1536. Ei şi mulţi alţii şi-au adus contribuţia la trezirea protestantă din toată Europa acelui timp. Cei deveniţi credincioşi erau etichetaţi drept “eretici” de către bisericile oficiale şi se adunau oriunde puteau pentru rugăciune. Micile adunări care au venit astfel la existenţă, inclusiv mişcarea anabaptistă, erau numite “secte” şi erau persecutate. 

Dar Reforma n-a mai putut fi împiedicată și Sfânta Scriptură a fost vestită și descoperită din ce în ce mai adânc și mai clar în timpul trezirilor din secolele ce au urmat. S-au ridicat predicatori ai trezirilor ca Earl Zinzendorf pentru biserica Moravă, John Wesley pentru metodiști, John Smith pentru baptiști, Menno Simon pentru menoniți, William Booth și mulți alții. Cei ce au predicat adevărurile biblice au fost cu toții de acord atunci când era vorba de locțiitorul lui Hristos, cel care și-a însușit toată puterea pământească și s-a înălțat mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare și pe care Pavel l-a numit „fiul pierzării” (2Tes. 2). Ei au spus apăsat că în Cuvântul lui Dumnezeu nu se menționează nici un „locțiitor al lui Hristos” (Vicarius Filii Dei) și nici un „succesor al lui Petru” și ei au accentuat ceea ce a spus DOMNUL nostru în Mat. 23:9: „Şi «Tată» să nu numiţi pe nimeni pe pământ (cu atât mai puțin „Sfântul Părinte”; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri”.