Ideile păgâne s-au infiltrat şi la sărbătorirea cinei DOMNULUI. Aşa că nu este surprinzător faptul că disputele teologice asupra acestui subiect au tot reapărut înainte, în timpul şi chiar după Reformă.

Ca să se poată înţelege semnificaţia originală a cinei Domnului, trebuie să se citească textele corespunzătoare din Scriptură. Primii creştini numeau cina DOMNULUI simplu „frângerea pâinii”. Ei se strângeau pentru aceasta în casele lor (Fapt. 2:42-47, 20:7). Mântuitorul nostru a aşezat cina DOMNULUI în timpul serbării Paştelui (Ioan 13, Mat. 26, Mar. 14). Când DOMNUL Dumnezeu a dat poruncile referitoare la primul Paşte, în Ex. 12, atunci a numit El poporul lui Israel pentru prima oară ca „adunarea”– Biserica (Ecclesia = cei chemaţi afară). Mai întâi trebuia jertfit un miel şi sângele care se vărsa trebuia aplicat pe stâlpii uşilor pentru ocrotire: „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi...” (Ex.12:13) Carnea mielului era gătită şi mâncată împreună cu pâine nedospită. Pavel s-a referit la aceasta în 1Cor. 5:7, când a scris: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit...”

În Ioan 6 găsim pilda în care DOMNUL aplică simbolul pâinii pentru Sine: „Eu sunt Pâinea vieţii... Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer (mai întâi El este pâinea, apoi El o dă): Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii... Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă... Cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac”.

In Mat. 26, ucenicii L-au întrebat: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile?”. (vers. 17-19). „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu»”. (vers. 26). Apoi vine vers. 27: „Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: «Beţi toţi din el»”. Abia atunci a spus El: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. (vezi şi Mar. 14:24-25) Era mâncată pâinea; era băut vinul. Cu privire la vinul din pahar, Răscumpărătorul a spus: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu”. (Mat. 26:29)

Răscumpărătorul Şi-a vărsat sângele şi astfel ne-a dat iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu. Pâinea şi vinul nu pot fi şi nici nu trebuie să fie transformate; Hristos nu poate fi şi nici nu este nevoie să fie jertfit din nou. El a făcut-o o dată pentru totdeauna. Conform planului divin de mântuire: „Hristos... a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt...cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică”. (Evr. 9:12). Amin.

Principiul de bază este deja scris în Lev. 17:11: „Căci viaţa trupului este în sânge”. În sângele Răscumpărătorului era viaţa veşnică. Şi în toţi cei care au fost răscumpăraţi prin sângele Fiului lui Dumnezeu şi au fost născuţi din nou prin Cuvânt şi Duh (Ioan 3:3, Iac. 1:18, 1Pet. 1:23), în ei este aceeaşi viaţă veşnică care era în Fiul lui Dumnezeu (1Ioan 5:11-13). Pavel a scris-o într-un fel uşor de înţeles pentru oricine în 1Cor. 10:16-17: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine”.

În 1Cor. 11:23-34 apostolul a scris: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului”. (vers. 26-27). Sărbătorirea cinei DOMNULUI reprezintă punctul culminant al unui serviciu de închinare. Fiecare se cercetează pe sine însuşi înaintea lui Dumnezeu şi îşi cere iertare. Cina DOMNULUI este sărbătorită, cu rugăciuni sincere şi cu respect, în amintirea jertfirii trupului şi a sângelui Său sfânt pe care l-a vărsat pentru noi. Pâinea, care a fost coaptă fără aluat, este binecuvântată prin rugăciune şi frântă înaintea adunării şi apoi este împărţită; la fel paharul este binecuvântat şi înmânat tuturor. În acest fel s-a practicat cina DOMNULUI de către primii creştini şi aşa a fost lăsată pentru Biserica nou-testamentară.

Ideile păgâne s-au infiltrat şi la sărbătorirea cinei DOMNULUI. Aşa că nu este surprinzător faptul că disputele teologice asupra acestui subiect au tot reapărut înainte, în timpul şi chiar după Reformă.

Ca să se poată înţelege semnificaţia originală a cinei Domnului, trebuie să se citească textele corespunzătoare din Scriptură. Primii creştini numeau cina DOMNULUI simplu „frângerea pâinii”. Ei se strângeau pentru aceasta în casele lor (Fapt. 2:42-47, 20:7). Mântuitorul nostru a aşezat cina DOMNULUI în timpul serbării Paştelui (Ioan 13, Mat. 26, Mar. 14). Când DOMNUL Dumnezeu a dat poruncile referitoare la primul Paşte, în Ex. 12, atunci a numit El poporul lui Israel pentru prima oară ca „adunarea”– Biserica (Ecclesia = cei chemaţi afară). Mai întâi trebuia jertfit un miel şi sângele care se vărsa trebuia aplicat pe stâlpii uşilor pentru ocrotire: „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi...” (Ex.12:13) Carnea mielului era gătită şi mâncată împreună cu pâine nedospită. Pavel s-a referit la aceasta în 1Cor. 5:7, când a scris: „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit...”

În Ioan 6 găsim pilda în care DOMNUL aplică simbolul pâinii pentru Sine: „Eu sunt Pâinea vieţii... Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer (mai întâi El este pâinea, apoi El o dă): Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii... Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă... Cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac”.

In Mat. 26, ucenicii L-au întrebat: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile?”. (vers. 17-19). „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu»”. (vers. 26). Apoi vine vers. 27: „Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: «Beţi toţi din el»”. Abia atunci a spus El: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. (vezi şi Mar. 14:24-25) Era mâncată pâinea; era băut vinul. Cu privire la vinul din pahar, Răscumpărătorul a spus: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu”. (Mat. 26:29)

Răscumpărătorul Şi-a vărsat sângele şi astfel ne-a dat iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu. Pâinea şi vinul nu pot fi şi nici nu trebuie să fie transformate; Hristos nu poate fi şi nici nu este nevoie să fie jertfit din nou. El a făcut-o o dată pentru totdeauna. Conform planului divin de mântuire: „Hristos... a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt...cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică”. (Evr. 9:12). Amin.

Principiul de bază este deja scris în Lev. 17:11: „Căci viaţa trupului este în sânge”. În sângele Răscumpărătorului era viaţa veşnică. Şi în toţi cei care au fost răscumpăraţi prin sângele Fiului lui Dumnezeu şi au fost născuţi din nou prin Cuvânt şi Duh (Ioan 3:3, Iac. 1:18, 1Pet. 1:23), în ei este aceeaşi viaţă veşnică care era în Fiul lui Dumnezeu (1Ioan 5:11-13). Pavel a scris-o într-un fel uşor de înţeles pentru oricine în 1Cor. 10:16-17: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine”.

În 1Cor. 11:23-34 apostolul a scris: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului”. (vers. 26-27). Sărbătorirea cinei DOMNULUI reprezintă punctul culminant al unui serviciu de închinare. Fiecare se cercetează pe sine însuşi înaintea lui Dumnezeu şi îşi cere iertare. Cina DOMNULUI este sărbătorită, cu rugăciuni sincere şi cu respect, în amintirea jertfirii trupului şi a sângelui Său sfânt pe care l-a vărsat pentru noi. Pâinea, care a fost coaptă fără aluat, este binecuvântată prin rugăciune şi frântă înaintea adunării şi apoi este împărţită; la fel paharul este binecuvântat şi înmânat tuturor. În acest fel s-a practicat cina DOMNULUI de către primii creştini şi aşa a fost lăsată pentru Biserica nou-testamentară.