„...cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos...” (1Ioan 5:10)

„Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: «Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat»”. (Rom. 3:4)

Următoarele cuvinte au fost spuse despre Avraam: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire”. (Rom. 4:3, Gal. 3:6) Avraam este cel mai bun exemplu al adevăratei credințe: credința adevărată este posibilă doar atunci când Dumnezeu ne poate vorbi fiecăruia în mod personal prin Cuvântul Lui. Necredința este cauzată de permisiunea acordată vrăjmașului de a pune sub semnul întrebării ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Credința ca și necredința au început în grădina Eden. După ce DOMNUL Dumnezeu a vorbit cu Adam, Satan a atras-o pe Eva într-o discuție despre ceea ce a spus Dumnezeu. Întotdeauna Satan ia ceea ce ce a spus Dumnezeu, seamănă îndoiala, adaugă, scoate, răsucește și interpretează Cuvântul. Rezultatul a fost necredința, care a dus la neascultare și în final la căderea în păcat. Satan s-a apropiat de DOMNUL nostru cu argumentul: „Este scris...”. Aceasta este adevărata ispitire! Ispitirea, amăgirea şi fărădelegea sunt posibile doar atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este pus sub semnul întrebării. Dar DOMNUL i-a răspuns: „De asemenea este scris...”. (Mat 4:1-11, Mar. 4:1-13). La fel se poate întâmpla cu teologii: tema pe care o abordează poate fi biblică, dar ceea ce se spune despre ea este chiar contrariul. Când cineva ia un verset din Scriptură şi prezintă îndoială faţă de ceea ce este scris, atunci acolo este mâna vrăjmaşului care îl transformă în ispită, ce duce la cădere. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu iau totdeauna în considerare următorul verset care este în legătură cu primul şi aduce lumină asupra temei.

„...cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos...” (1Ioan 5:10)

„Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: «Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat»”. (Rom. 3:4)

Următoarele cuvinte au fost spuse despre Avraam: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire”. (Rom. 4:3, Gal. 3:6) Avraam este cel mai bun exemplu al adevăratei credințe: credința adevărată este posibilă doar atunci când Dumnezeu ne poate vorbi fiecăruia în mod personal prin Cuvântul Lui. Necredința este cauzată de permisiunea acordată vrăjmașului de a pune sub semnul întrebării ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Credința ca și necredința au început în grădina Eden. După ce DOMNUL Dumnezeu a vorbit cu Adam, Satan a atras-o pe Eva într-o discuție despre ceea ce a spus Dumnezeu. Întotdeauna Satan ia ceea ce ce a spus Dumnezeu, seamănă îndoiala, adaugă, scoate, răsucește și interpretează Cuvântul. Rezultatul a fost necredința, care a dus la neascultare și în final la căderea în păcat. Satan s-a apropiat de DOMNUL nostru cu argumentul: „Este scris...”. Aceasta este adevărata ispitire! Ispitirea, amăgirea şi fărădelegea sunt posibile doar atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este pus sub semnul întrebării. Dar DOMNUL i-a răspuns: „De asemenea este scris...”. (Mat 4:1-11, Mar. 4:1-13). La fel se poate întâmpla cu teologii: tema pe care o abordează poate fi biblică, dar ceea ce se spune despre ea este chiar contrariul. Când cineva ia un verset din Scriptură şi prezintă îndoială faţă de ceea ce este scris, atunci acolo este mâna vrăjmaşului care îl transformă în ispită, ce duce la cădere. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu iau totdeauna în considerare următorul verset care este în legătură cu primul şi aduce lumină asupra temei.