Pe când era pe insula Patmos, Ioan a fost ridicat în Duhul ca să vadă în simboluri partea profetică a planului de mântuire. I-au fost arătate epocile Bisericii şi ce se va întâmpla până la sfârşitul timpului. El a văzut chiar şi cerul şi pământul cel nou.

El mărturiseşte: „În ziua Domnului eram în Duhul.” (Apocalipsa 1.10) Unii cred că ziua Domnului ar fi Sabatul, alţii susţin că ar fi duminica. Ambele interpretări sunt fireşti. Nu poate fi vorba de o zi de 24 de ore, căci Ioan a fost exilat pe insula Patmos pentru o perioadă de doi ani.

Biblia arată desluşit ce este ziua Domnului. Este perioada de timp care începe după „ziua de har şi mântuire”. Începe cu judecata asupra neamurilor care se vor strânge împotriva Ierusalimului: „Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii. Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea. Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel” (Ioel 3.14-16).

Primele trei capitole din Apocalipsa vorbesc despre lucruri care se aplică Bisericii nou testamentare – perioadă cunoscută ca ziua mântuirii şi ziua harului. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2b). Aşa cum ziua mântuirii a început şi se sfârşeşte cu o manifestare extraordinară a puterii lui Dumnezeu pentru mântuire, tot aşa ziua Domnului va începe şi se va sfârşi cu o manifestare extraordinară a puterii lui Dumnezeu în biruinţa asupra vrăjmaşilor Săi.

Timpul de har ţine până când Mireasa lui Hristos a ajuns la desăvârşire şi este luată în slavă. Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi în a şaptea S-a odihnit (Exod 31.17). Curând se vor sfârşi cei şase mii de ani, apoi va începe a şaptea zi, ziua Domnului. „Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Petru 3.8)

Unii oameni cred în mod fanatic că oricine se închină duminica are semnul fiarei. Fiecare trebuie să fie foarte, foarte atent să nu interpreteze greşit sfânta Scriptură făcând asemenea afirmaţii fatale şi dezastruoase. Ar îndrăzni cineva să spună că Hristos are semnul fiarei pentru că s-a întâlnit cu ucenicii Săi în prima zi a săptămânii? „În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). El a revenit după opt zile, atunci când ucenicii erau din nou împreună – v. 26. Poate cineva să spună că ucenicii aveau semnul fiarei pentru că se închinau duminica? „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea.” (Fapte 20.7). Pavel a lăsat ca strângerea de ajutoare pentru sfinţi să se facă în ziua de după Sabat: „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” (1 Cor. 16.1-2)

Evreii trebuiau să serbeze Sabatul: „Copiii lui Israel (nu neamurile) să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel (nu neamuri) un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” (Exod 31.16-17).

Oridecâte ori Domnul Isus Hristos sau apostolii au predicat evreilor, era în ziua de Sabat, pentru că aceasta era ziua în care se închinau evreii. Totuşi, creştinii onorau ziua învierii, dar nu au fost niciodată constrânşi la o anumită zi, aşa cum au fost evreii. Toţi adevăraţii ucenici ai lui Isus Hristos au pace cu Dumnezeu şi au intrat în adevărata „odihnă de Sabat”. Odihna nu se aplică doar la o zi a săptămânii – nu; este odihna veşnică.

Istoria spune că sistemul papal a decretat că duminica este singura zi de închinare atât pentru creştini, cât şi pentru evrei. Creştinii se adunau în această zi încă de pe vremea apostolilor. Nimeni nu-şi poate închipui ce repercursiuni teribile a avut asupra evreilor acest edict. Biserica romană i-a acuzat de uciderea lui Hristos, îndreptând această proclamaţie autoritară împotriva lor. Ca rezultat, evreii au fost persecutaţi, ameninţaţi, torturaţi şi ucişi. Dumnezeul cel drept din ceruri va răzbuna într-o zi acest act de cruzime.

Dumnezeu are planul Lui cu evreii, El are de asemenea şi planul Său cu neamurile. Sabatul a fost dat evreilor ca semn al legământului Lui cu ei, iar Biserica dintre neamuri comemorează învierea Domnului Isus Hristos. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca evreii să ţină duminica, nici nu le-a zis niciodată neamurilor să ţină Sabatul.

Unii oameni mai cred că pecetea lui Dumnezeu este ţinerea Sabatului. Această părere nu are însă nici o bază biblică. Biblia spune foarte clar ce este pecetea lui Dumnezeu – pecetea Duhului Sfânt. Cei ce au ascultat predicile fratelui Branham au ajuns la o înţelegere clară asupra a ceea ce este pecetea lui Dumnezeu şi ce este semnul fiarei.

Secerişul Bisericii nou testamentare a fost prefigurat de snopul care era legănat înaintea Domnului în dimineaţa de după Sabat (Levitic 23.10, 11). Ziua Cincizecimii, a cincizecea zi, a căzut de asemenea în ziua de după Sabat (Levitic 23.15,16). Sabatul va deveni din nou zi de închinare în timpul împărăţiei de o mie de ani: „În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, - zice Domnul.”(Isaia 66.23).

Discuţiile şi certurile pe seama mâncărurilor şi băuturilor sau a ţinerii unei zile, nu zidesc pe nimeni. „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Coloseni 2.16-17)

Ioan a fost luat în Duhul pentru o cauză mult mai înaltă decât ca noi să serbăm o zi de 24 de ore. El a văzut întreaga perioadă a timpului, precum şi cele mai importante lucruri care urmau să se întâmple. Acelaşi Duh Sfânt care a arătat aceste lucruri lui Ioan, le-a descoperit acum prin slujba profetică.

Pe când era pe insula Patmos, Ioan a fost ridicat în Duhul ca să vadă în simboluri partea profetică a planului de mântuire. I-au fost arătate epocile Bisericii şi ce se va întâmpla până la sfârşitul timpului. El a văzut chiar şi cerul şi pământul cel nou.

El mărturiseşte: „În ziua Domnului eram în Duhul.” (Apocalipsa 1.10) Unii cred că ziua Domnului ar fi Sabatul, alţii susţin că ar fi duminica. Ambele interpretări sunt fireşti. Nu poate fi vorba de o zi de 24 de ore, căci Ioan a fost exilat pe insula Patmos pentru o perioadă de doi ani. 

Biblia arată desluşit ce este ziua Domnului. Este perioada de timp care începe după „ziua de har şi mântuire”. Începe cu judecata asupra neamurilor care se vor strânge împotriva Ierusalimului: „Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii. Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea. Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel” (Ioel 3.14-16). 

Primele trei capitole din Apocalipsa vorbesc despre lucruri care se aplică Bisericii nou testamentare – perioadă cunoscută ca ziua mântuirii şi ziua harului. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2b). Aşa cum ziua mântuirii a început şi se sfârşeşte cu o manifestare extraordinară a puterii lui Dumnezeu pentru mântuire, tot aşa ziua Domnului va începe şi se va sfârşi cu o manifestare extraordinară a puterii lui Dumnezeu în biruinţa asupra vrăjmaşilor Săi. 

Timpul de har ţine până când Mireasa lui Hristos a ajuns la desăvârşire şi este luată în slavă. Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi în a şaptea S-a odihnit (Exod 31.17). Curând se vor sfârşi cei şase mii de ani, apoi va începe a şaptea zi, ziua Domnului. „Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Petru 3.8)

Unii oameni cred în mod fanatic că oricine se închină duminica are semnul fiarei. Fiecare trebuie să fie foarte, foarte atent să nu interpreteze greşit sfânta Scriptură făcând asemenea afirmaţii fatale şi dezastruoase. Ar îndrăzni cineva să spună că Hristos are semnul fiarei pentru că s-a întâlnit cu ucenicii Săi în prima zi a săptămânii? „În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). El a revenit după opt zile, atunci când ucenicii erau din nou împreună – v. 26. Poate cineva să spună că ucenicii aveau semnul fiarei pentru că se închinau duminica? „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea.” (Fapte 20.7). Pavel a lăsat ca strângerea de ajutoare pentru sfinţi să se facă în ziua de după Sabat: „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” (1 Cor. 16.1-2)

Evreii trebuiau să serbeze Sabatul: „Copiii lui Israel (nu neamurile) să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel (nu neamuri) un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” (Exod 31.16-17).

Oridecâte ori Domnul Isus Hristos sau apostolii au predicat evreilor, era în ziua de Sabat, pentru că aceasta era ziua în care se închinau evreii. Totuşi, creştinii onorau ziua învierii, dar nu au fost niciodată constrânşi la o anumită zi, aşa cum au fost evreii. Toţi adevăraţii ucenici ai lui Isus Hristos au pace cu Dumnezeu şi au intrat în adevărata „odihnă de Sabat”. Odihna nu se aplică doar la o zi a săptămânii – nu; este odihna veşnică. 

Istoria spune că sistemul papal a decretat că duminica este singura zi de închinare atât pentru creştini, cât şi pentru evrei. Creştinii se adunau în această zi încă de pe vremea apostolilor. Nimeni nu-şi poate închipui ce repercursiuni teribile a avut asupra evreilor acest edict. Biserica romană i-a acuzat de uciderea lui Hristos, îndreptând această proclamaţie autoritară împotriva lor. Ca rezultat, evreii au fost persecutaţi, ameninţaţi, torturaţi şi ucişi. Dumnezeul cel drept din ceruri va răzbuna într-o zi acest act de cruzime. 

Dumnezeu are planul Lui cu evreii, El are de asemenea şi planul Său cu neamurile. Sabatul a fost dat evreilor ca semn al legământului Lui cu ei, iar Biserica dintre neamuri comemorează învierea Domnului Isus Hristos. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca evreii să ţină duminica, nici nu le-a zis niciodată neamurilor să ţină Sabatul. 

Unii oameni mai cred că pecetea lui Dumnezeu este ţinerea Sabatului. Această părere nu are însă nici o bază biblică. Biblia spune foarte clar ce este pecetea lui Dumnezeu – pecetea Duhului Sfânt. Cei ce au ascultat predicile fratelui Branham au ajuns la o înţelegere clară asupra a ceea ce este pecetea lui Dumnezeu şi ce este semnul fiarei. 

Secerişul Bisericii nou testamentare a fost prefigurat de snopul care era legănat înaintea Domnului în dimineaţa de după Sabat (Levitic 23.10, 11). Ziua Cincizecimii, a cincizecea zi, a căzut de asemenea în ziua de după Sabat (Levitic 23.15,16). Sabatul va deveni din nou zi de închinare în timpul împărăţiei de o mie de ani: „În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, - zice Domnul.” (Isaia 66.23).

Discuţiile şi certurile pe seama mâncărurilor şi băuturilor sau a ţinerii unei zile, nu zidesc pe nimeni. „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Coloseni 2.16-17)

Ioan a fost luat în Duhul pentru o cauză mult mai înaltă decât ca noi să serbăm o zi de 24 de ore. El a văzut întreaga perioadă a timpului, precum şi cele mai importante lucruri care urmau să se întâmple. Acelaşi Duh Sfânt care a arătat aceste lucruri lui Ioan, le-a descoperit acum prin slujba profetică.