Oridecâte ori apărea o situaţie deosebită, sau urma să aibă loc ceva extraordinar, suna trâmbiţa, adunându-i pe oameni pentru sărbătoare, sau pentru un anunţ. Când Domnul Dumnezeu a coborât pe muntele Sinai pentru a se descoperi prorocului Său Moise, care urma să primească Cuvântul şi să-L ducă poporului, „muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntelese cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.” Exod 19.18-19

O trâmbiţă a răsunat în zilele lui Iosua când şapte preoţi au luat şapte trâmbiţe şi au mers înaintea chivotului legământului în care era ţinut Cuvântul Domnului (Iosua 6).

Trâmbiţa lui Dumnezeu sună atunci când El este pe cale să vorbească. O asemenea trâmbiţă trezeşte poporul Său ca să asculte glasul Lui, să primească Cuvântul Lui şi să experimenteze biruinţa.

Un astfel de sunet al trâmbiţei s-a auzit din nou în generaţia noastră şi se va întâmpla şi cu Israel la vremea strângerii lor. Scriptura ne spune că taina lui Dumnezeu se va încheia în zilele când va răsuna glasul celui de-al şaptelea înger, după cum a făgăduit El robilor Săi prorocii (Apocalipsa 10.7).

Am văzut deja că un înger este un mesager (un sol), care are un mesaj de la Dumnezeu pentru popor. Prin glasul celui de-al şaptelea înger, taina lui Dumnezeu trebuie să se sfârşească, după cum a fost descoperit robilor Săi, prorocii.

Să ţinem minte că acest cuvânt „proroc” are un înţeles dublu. În Biserica nou testamentară erau apostoli, proroci, învăţători, etc., dar ori de câte ori trebuia să se întâmple ceva deosebit pe pământ, Dumnezeu trimitea un proroc mare ca să vestească acest lucru.

În biserica din Antiohia erau mai mulţi proroci şi învăţători (Fapte 13.1). „În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.” „În vremea aceea, s-au pogorât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.” (Fapte 11.27-28)

Un astfel de proroc poate să spună dinainte anumite evenimente de natură personală sau legate de unele împrejurări. Agab a prorocit de asemenea ce se va întâmpla cu Pavel (Fapte 21.10-11). Conform 1 Corinteni 14.29, doi sau trei proroci urmau să vorbească în biserică, iar ceilalţi să judece.

Când apare un proroc mare, un văzător, el vorbeşte din partea Celui Atotputernic, dând Cuvântul prin descoperire divină şi arată acele profeţii legate de partea profetică a planului de mântuire, care se împlinesc atunci. Noi trebuie să ascultăm şi să credem un astfel de proroc, nu să-l judecăm. A fost un singur Noe, un Avraam, un Ilie, un Ioan Botezătorul, şi un Pavel, în zilele lor. Nimeni nu avea voie să judece aceşti proroci, pentru că ei aveau pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL.

În prima epocă a Bisericii erau apostoli, proroci, învăţători, etc., dar lui Pavel, prorocul-mesager, i-a fost dat să clarifice lucrurile pentru Biserică. În 1 Corinteni 14.37 el scrie: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.” Oricine este cu adevărat chemat de Dumnezeu la una din cele cinci slujbe din Efeseni 4.11 va accepta adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, care este vorbit de mesagerul trimis de Domnul.

În fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii, au existat bărbaţi mari în ochii oamenilor: fără îndoială, ei au fost folosiţi de Dumnezeu în diferite slujbe. Dar de asemenea, în fiecare epocă Dumnezeu a ales pe acela care să aducă mesajul acelui ceas. Sunt mulţi evanghelişti elocvenţi şi renumiţi în această generaţie, dar cine este mesagerul la care a venit Cuvântul Domnului în generaţia noastră?

Oridecâte ori apărea o situaţie deosebită, sau urma să aibă loc ceva extraordinar, suna trâmbiţa, adunându-i pe oameni pentru sărbătoare, sau pentru un anunţ. Când Domnul Dumnezeu a coborât pe muntele Sinai pentru a se descoperi prorocului Său Moise, care urma să primească Cuvântul şi să-L ducă poporului, „muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele  se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.” Exod 19.18-19

O trâmbiţă a răsunat în zilele lui Iosua când şapte preoţi au luat şapte trâmbiţe şi au mers înaintea chivotului legământului în care era ţinut Cuvântul Domnului (Iosua 6). 

Trâmbiţa lui Dumnezeu sună atunci când El este pe cale să vorbească. O asemenea trâmbiţă trezeşte poporul Său ca să asculte glasul Lui, să primească Cuvântul Lui şi să experimenteze biruinţa. 

Un astfel de sunet al trâmbiţei s-a auzit din nou în generaţia noastră şi se va întâmpla şi cu Israel la vremea strângerii lor. Scriptura ne spune că taina lui Dumnezeu se va încheia în zilele când va răsuna glasul celui de-al şaptelea înger, după cum a făgăduit El robilor Săi prorocii (Apocalipsa 10.7). 

Am văzut deja că un înger este un mesager (un sol), care are un mesaj de la Dumnezeu pentru popor. Prin glasul celui de-al şaptelea înger, taina lui Dumnezeu trebuie să se sfârşească, după cum a fost descoperit robilor Săi, prorocii. 

Să ţinem minte că acest cuvânt „proroc” are un înţeles dublu. În Biserica nou testamentară erau apostoli, proroci, învăţători, etc., dar ori de câte ori trebuia să se întâmple ceva deosebit pe pământ, Dumnezeu trimitea un proroc mare ca să vestească acest lucru. 

În biserica din Antiohia erau mai mulţi proroci şi învăţători (Fapte 13.1). „În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.” „În vremea aceea, s-au pogorât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.” (Fapte 11.27-28)

Un astfel de proroc poate să spună dinainte anumite evenimente de natură personală sau legate de unele împrejurări. Agab a prorocit de asemenea ce se va întâmpla cu Pavel (Fapte 21.10-11). Conform 1 Corinteni 14.29, doi sau trei proroci urmau să vorbească în biserică, iar ceilalţi să judece. 

Când apare un proroc mare, un văzător, el vorbeşte din partea Celui Atotputernic, dând Cuvântul prin descoperire divină şi arată acele profeţii legate de partea profetică a planului de mântuire, care se împlinesc atunci. Noi trebuie să ascultăm şi să credem un astfel de proroc, nu să-l judecăm. A fost un singur Noe, un Avraam, un Ilie, un Ioan Botezătorul, şi un Pavel, în zilele lor. Nimeni nu avea voie să judece aceşti proroci, pentru că ei aveau pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL. 

În prima epocă a Bisericii erau apostoli, proroci, învăţători, etc., dar lui Pavel, prorocul-mesager, i-a fost dat să clarifice lucrurile pentru Biserică. În 1 Corinteni 14.37 el scrie: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.” Oricine este cu adevărat chemat de Dumnezeu la una din cele cinci slujbe din Efeseni 4.11 va accepta adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, care este vorbit de mesagerul trimis de Domnul. 

În fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii, au existat bărbaţi mari în ochii oamenilor: fără îndoială, ei au fost folosiţi de Dumnezeu în diferite slujbe. Dar de asemenea, în fiecare epocă Dumnezeu a ales pe acela care să aducă mesajul acelui ceas. Sunt mulţi evanghelişti elocvenţi şi renumiţi în această generaţie, dar cine este mesagerul la care a venit Cuvântul Domnului în generaţia noastră?