:: Free People's mission

Fiul omului

« »

Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului şi Fiul lui David. Fiecare titlu Îl descrie într-una din diferitele Sale slujbe, şi aceste titluri nu pot fi schimbate între ele. În legătură cu cuvântul profetic, El este arătat ca Fiul omului. De aceea nu este asemănat El cu Fiul lui Dumnezeu sau Fiul lui David, ci cu Fiul omului care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur (Apocalipsa 1.13).

Pentru că în timpul primei Sale veniri s-a împlinit profeţia biblică, scriitorii celor patru evanghelii au vorbit despre El aproape în exclusivitate ca Fiul omului. Chiar şi Domnul Isus, în timpul slujbei Sale pământeşti, S-a referit la Sine ca Fiul omului. El era împlinirea textului din Deuteronom 18, ultimul care s-a referit la acesta fiind Petru: „În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.” Fapte 3.22-23

Moise şi Ilie din Vechiul Testament, Petru, Iacov şi Ioan din Noul Testament au avut privilegiul să-L vadă pe Domnul Isus Hristos schimbat la Faţă înaintea lor: „…faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. …Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ, şi s-au înspăimântat foarte tare.” Matei 17.2-6

Ioan mărturiseşte care a fost reacţia lui atunci când L-a văzut: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă…” Apocalipsa 1.17

Dacă noi L-am primit ca Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, nu ar trebui să cădem la picioarele Lui, şi să-L privim, când Îşi vorbeşte cu autoritate Cuvântul ca Fiu al omului – Prorocul-Dumnezeu?

În Apocalipsa 2 şi 3, Isus Hristos se adresează celor şapte îngeri – mesageri ai celor şapte epoci ale Bisericii. La încheierea fiecărui mesaj putem citi aceleaşi cuvinte: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” „ŞI ORICINE NU VA ASCULTA DE PROROCUL ACELA, VA FI NIMICIT CU DESĂVÂRŞIRE…” Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă ceea ce spune. Este în joc destinul nostru veşnic. Dacă sufletul a primit viaţa, există încă pericolul de a o pierde dacă neglijăm să ne împărtăşim din hrana duhovnicească, Cuvântul lui Dumnezeu descoperit, prin care trăim din punct de vedere spiritual. „Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii…” Apocalipsa 3.5. Daţi-vă seama de importanţa unei asemenea declaraţii! Aceste cuvinte nu aparţin unui predicator sau vreunui alt om: Isus Hristos însuşi, Fiul omului, Prorocul – Dumnezeu le rosteşte. Cuvântul Lui este duh şi viaţa. Orice suflet care nu ascultă cuvintele acestui Proroc, este în mare pericol.

De fiecare dată când a apărut unul dintre mesagerii – stea, acesta nu şi-a susţinut propria-i cauză. Nici unul din ei nu vorbea de la el – nu, ci erau stelele din mâna lui Dumnezeu, reflectând adevărata lumină a lui Isus Hristos. Ei erau cu adevărat „gura lui Dumnezeu”.

Cuvintele „DE EL SĂ ASCULTAŢI” au o importanţă mult mai mare decât putem noi înţelege. În mijlocul acestor diferite glasuri religioase din lumea de astăzi, se află şi adevăratul glas al lui Dumnezeu. A sosit vremea în care noi trebuie să auzim glasul care sună ca o trâmbiţă. Dacă suntem adevărata sămânţă a lui Dumnezeu, noi trebuie să primim Cuvântul vorbit original.

Petru, care a fost prezent pe muntele schimbării la Faţă, a fost inspirat de Duhul Sfânt să spună următoarele: „pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.” (Fapte 3.22).

Este un singur Fiu al omului, un singur „Prorocul”. Trimişii Lui sunt numiţi robi şi proroci. El este Mare Preot – Împăratul, noi suntem preoţi şi împăraţi. El este Fiul lui Dumnezeu, noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

Faptul că Isus Hristos este arătat ca Fiul omului în cuvântul profetic, arată că slujba Lui profetică continuă de-a lungul întregii perioade a Noului Testament.

Epistolele, începând cu Romani şi sfârşind cu Iuda, Îl descriu pe Fiul lui Dumnezeu. Nici măcar o dată nu a fost folosit în acestea termenul de Fiul omului, sau Fiul lui David. Nu este o coincidenţă. Cei ce au scris epistolele nu s-au ocupat de partea profetică. Scopul lor principal era să aşeze Biserica nou testamentară după toate învăţăturile şi rânduielile, şi să-L arate pe Isus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu ce-Şi manifestă, începând de la Cincizecime, puterea Sa mântuitoare şi vindecătoare.

Pentru evrei, Isus Hristos este Fiul lui David. Când EL a intrat în Ierusalim, mulţimea striga: „Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David!” „Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie.” Matei 21.9,15. Ca Fiu al lui David, El va sta pe scaunul Lui domnind ca Împărat peste toate neamurile, în timpul Împărăţiei de o mie de ani. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El este Mântuitor; ca Fiu al omului, El este Prorocul; ca Fiu al lui David El este Împăratul. Aceste trei titluri nu pot fi niciodatăînlocuite unul cu altul. Fiecare titlu: Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului şi Fiul lui David, vorbeşte despre o anumită descoperire a calităţilor şi slujbelor Sale. Nici un verset nu poate fi schimbat şi nici cele trei titluri nu pot fi schimbate între ele, deşi este vorba despre aceeaşi persoană. Fiecare titlu şi nume care I se atribuie are o semnificaţie specială în legătura dată, şi trebuie lăsat în contextul potrivit.

S-au spus multe despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dar se pare că puţini oameni sunt interesaţi să pătrundă mai adânc în cuvântul profetic şi să-L cunoască pe Isus Hristos ca Fiul omului. Noi trăim acum într-o perioadă profetică în care Hristos s-a manifestat (descoperit) ca Fiul omului, conform cuvântului făgăduit pentru timpul nostru. Chiar la sfârşitul timpului de har urma să aibă loc descoperirea Fiului omului, semnul Fiului omului, şi în final, venirea Fiului omului.

În Matei 24 Domnul Isus a vorbit despre lucruri care urmau să se întâmple înaintea venirii Lui. S-a vorbit mult despre numeroasele semne din vremea sfârşitului – războaie şi veşti de războaie, cutremure de pământ, strângerea Israelului, etc. Biblia ne spune că ucenicii I-au pus trei întrebări diferite Domnului Isus. „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? - Şi care va fi semnul venirii Tale - şi al sfârşitului veacului acestuia?” Matei 24.3. Domnul tocmai le spusese că nu va rămâne piatră peste piatră, din Templu (vers. 2). Prima întrebare s-a împlinit la scurt timp după aceea, când Titus a cucerit Ierusalimul. Oraşul a fost distrus, Templul a fost dărâmat şi evreii au fost împrăştiaţi printre neamuri.

A doua întrebare ne interesează cel mai mult: „…care va fi semnul venirii Tale?” Ei nu L-au întrebat despre acele multe semne de care vorbise El şi care trebuiau să preceadă venirea Sa. Întrebarea lor a fost la singular: „…care va fi semnul venirii Tale?”

Observaţi, vă rog. Este numit „semnul venirii Sale”. De aceea trebuie să fie în legătură cu venirea Lui. Un semn este dat spre călăuzire şi îndrumare. Dacă vrem să fim pregătiţi pentru venirea Lui, noi trebuie să desluşim semnul care arată spre venirea Lui. Evreii vor vedea semnul Fiului omului (Matei 24.30) înainte ca El să coboare pe muntele Măslinilor (Zaharia 14).

Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că El a fost luat la cer într-un nor (Fapte 1.9), şi că va reveni în acelaşi fel (Fapte 1.11). Norul supranatural ne aminteşte de diferitele cercetări vechi testamentare ale Dumnezeului Atotputernic şi de asemenea de trăirea de pe muntele schimbării la Faţă.

Care este semnificaţia arătării Domnului la fratele Branham într-un nor în 28 februarie 1963 înaintea descoperirii tainelor celor şapte peceţi? Ar fi putut fi acestasemnul venirii Sale ca să-i alerteze pe ai Săi? Acum este timpul chemării afară şi al pregătirii – venirea Domnului este chiar înaintea noastră. Oricine afirmă că Hristos S-a întors deja sau că se va întoarce în alt mod decât este arătat în Scriptură, este orb pentru adevăr şi este înşelat.

Un semn este un semnal care exprimă sau transmite un înţeles, servind la informare sau orientare. Unui semn biblic îi urmează întotdeauna un glas biblic. Cei care recunosc semnul, vor auzi glasul.

După arătarea semnului Fiului omului într-un nor supranatural, s-a auzit glasul Domnului. Peceţile au fost deschise, şi tainele ascunse au fost descoperite. Mireasa lui Hristos a văzut de asemenea ultimul ei semn pe pământ, prin slujba profetică, înainte de a fi luată în slavă. Faptele nu pot fi negate. Atenţia celor aleşi din această generaţie este atrasă spre lucrurile pe care le-a făcut Domnul.

În Luca 17, Hristos se referă la zilele lui Noe şi la vremea lui Lot: „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (vers. 30). În ambele timpuri Cuvântul Domnului a fost făcut de cunoscut unui proroc. Înainte de venirea potopului, Noe a fost informat de ceea ce urma să se întâmple. Înainte ca Sodoma şi Gomora să fie nimicite, Domnul i-a vorbit lui Avraam. Amândoi aceşti bărbaţi au fost proroci mari. Avraam a primit confirmarea făgăduinţei că-l va avea pe Isaac. De asemenea, Domnul a descoperit tainele inimii Sarei.

Acelaşi dar al deosebirii s-a repetat în slujba Domnului Isus, când El a descoperit tainele inimii lui Natanael, lui Petru, femeii de la fântână şi altora. Exact aceeaşi slujbă a avut loc şi în generaţia aceasta. Toţi cei ce au cunoscut slujba profetică a fratelui Branham ştiu de acea atmosferă sfântă care era prezentă ori de câte ori era în acţiune darul deosebirii. În toată lumea oamenilor le erau spuse bolile, problemele, locul de unde veneau, etc. O linişte adâncă era peste auditoriu căci, într-adevăr, prezenţa Domnului era acolo.

Luca 17.30 vorbeşte despre ziua în care se va descoperi Fiul omului. Versetul 34 descrie răpirea celor ce sunt gata să-L întâlnească: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată..” Fără îndoială, aceste versete vorbesc despre răpire. Să fie clar: răpirea Miresei nu putea să aibă loc înaintea semnului şi a descoperirii Fiului omului.

În Luca 18, Isus Hristos întreabă: „Dar când va veni Fiul omului (nu Fiul lui Dumnezeu sau Fiul lui David), va găsi El credinţă pe pământ?” (v. 8) Dacă noi nu recunoaştem semnul venirii Lui, şi nici nu auzim glasulFiului omului prin cuvântul profetic, cum vom putea noi să fim gata atunci când va veni El? Biserica Dumnezeului Celui viu trebuie să părăsească toate obiceiurile şi tradiţiile făcute de oameni, să-Şi dea seama de adevărata împlinire a prorociei biblice, şi să-L vadă pe Isus Hristos, Fiul omului, în Biserica Sa, ţinând cele şapte stele în mâna Sa dreaptă – umblând şi vorbind în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.

Orice creştin Îl primeşte pe Domnul Isus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, dar numai cei aleşi Îl urmează în slujba profetică de Fiu al omului. Toţi ceilalţi Îl înţeleg greşit. Aşa cum a fost în zilele primei Lui veniri, aşa este şi acum: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1.11) La sfârşitul acestei ultime epoci a Bisericii, Laodicea, El spune: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3.20)

Condiţia este să-L auzi bătând, să-I deschizi uşa şi să-L întâmpini. Numai atunci va cina El cu noi. El încă frânge pâinea vieţii şi inimile noastre ard în noi în timp ce ne vorbeşte El. El adresează acest mesaj credincioşilor, nu păcătoşilor. El stă în afara Bisericii, bătând, pentru a I se deschide şi a fi lăsat înăuntru.

Desigur, activităţile religioase sunt în plină desfăşurare. Se spun foarte multe despre El în cântări şi în predici, dar în realitate El stă afară respins şi neînţeles de marea majoritate, pentru că S-a descoperit ca Fiul omului – Prorocul, împlinindCuvântul Său făgăduit. Nouă ni se spune „de El să ascultaţi”. „Luaţi aminte locuitori ai pământului, căci Domnul vorbeşte. ” „Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

Cei ce L-au răstignit pe Domnul slavei atunci, erau cei mai religioşi oameni de pe pământ. Lor le erau date legământul şi făgăduinţele. Ei se credeau aproape de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.

Isus Hristos este răstignit din nou acum, şi expus batjocurii de către cei care susţin că cred în El şi în făgăduinţele legământului, dar nu-L înţeleg în slujba Sa de Fiu al omului. Dar Domnul a dat deja mângâierea: „Oile Mele ascultă glasul Meu.”

Israel a fost scos din Egipt conform făgăduinţei lui Dumnezeu. Dar pentru că nu s-au supus voii lui Dumnezeu, şi nu şi-au pus la inimă lucrurile pe care le-a spus El, nu le-a îngăduit să intre în ţara făgăduită. „Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe; şi, pe pământ, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului… Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.” Deut. 4.33, 39

Cuvintele de avertizare adresate nouă le găsim în Evrei 12.25: „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri.” Nu se spune nimic despre a-L respinge pe Cel ce ne mântuieşte sau vindecă, ci pe Cel ce vorbeşte, Prorocul, Fiul omului. Este un lucru foarte grav dacă Domnul Dumnezeu vorbeşte, iar poporul Său nu-I asculta glasul.

„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Evrei 3.15. Noi trebuie să auzim glasul Lui astăzi – ziua în care noi trăim. Aceasta este astăzi pentru noi.