Circular Letter
1985-01 · Scrisoare circulară - romanian
Ewald Frank
Navigate
Chapters
expand_more
Navigate
Chapters
Navigate
Chapters
Jump to any chapter without leaving the reader.
Chapter 3
Clarificare
3 / 4
Datorită zvonurilor împrăştiate pretutindeni, trebuie spus: niciodată eu sau vreun frate din biserica din Krefeld sau din vreo altă biserică, oraş, sau ţară, nu am predicat doctrina poligamiei. Pe de altă parte, i-am întâlnit pe aceia care, zâmbind, au întrebat: “Ce crezi despre ‘Căsătorie şi divorţ’”? Răspunsul meu a fost şi va fi întotdeauna acesta: “Eu cred aşa cum spune Scriptura, exact cum fratele Branham a prezentat-o.” În asemenea ocazii s-a întâmplat ca aceia care au întrebat, au susţinut că eu şi fraţii de la Krefeld învăţăm doctrina poligamiei. Acest lucru nu s-a întâmplat, nu se întâmplă, şi nu se va întâmpla.
Nu este nevoie ca cineva să predice o altă predică pe tema aceasta. Avem doar nevoie de teamă de Dumnezeu şi de respect pentru Cuvântul Său. Fără să-şi dea seama, oamenii nu iau în seamă ceea ce Dumnezeu a descoperit de fapt, ci ei continuă să repete vechile gânduri tradiţionale. Ceea ce Dumnezeu a vorbit prin Moise, şi ceea ce Pavel a scris, poate citi fiecare în sfintele Scripturi. De asemenea, fratele Branham s-a ocupat de acest subiect în mesajul “Căsătorie şi divorţ.” Niciodată nu am predicat despre asta, şi nici nu am de gând s-o fac. Conform propriei sale afirmaţii, totul a fost “AŞA VORBEŞTE DOMNUL!“, nu doar începutul sau sfârşitul. Să nu adăugăm nimic şi nici să nu răsucim ceva; nici măcar nu este necesar să comentăm pe tema asta.
Aceasta este cea mai veche problemă şi merge înapoi la Eva care a fost sedusă de şarpe şi a devenit prima preacurvă (femeie adulteră). Acesta este motivul pentru care Satana încearcă din greu să producă confuzie şi să împiedice obţinerea clarităţii în inimile şi în gândirea credincioşilor. Dacă în ciuda învăţăturii temeinice lucrurile nu sunt clare, atunci se întâmplă aşa pentru că Adevărul nu ne-a fost descoperit personal. Dacă pretindem că credem ceea ce a spus Dumnezeu, atunci nu ne putem alege să credem doar ceea ce ne place. Suntem obligaţi să credem fiecare Cuvânt.
Ca şi cu alte învăţături, şi în acest caz găsim extreme. Unii susţin că au fost reîntorşi fizic la starea de dinaintea căderii. Unii chiar învaţă că femeile vor naşte fără durere, sau că copiii negri vor rămâne albi. Ei spun: “Hristos ne-a readus la începutul de dinaintea căderii.” Explicaţiile sunt date într-un mod multilateral. Dar aceia care propagă sau cred astfel de învăţături, ştiu că este o fantezie, nu o realitate.
Prin harul lui Dumnezeu noi vom aşeza fiecare Cuvânt în legătura corectă şi dacă suntem sinceri şi smeriţi, vom înţelege şi acest subiect dificil. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, răscumpărarea a avut loc, moartea şi iadul sunt biruite. În acelaşi timp, încă există moartea şi iadul. Conform 1 Corinteni 15:54, moartea va fi înghiţită de biruinţă atunci când această putrezire va trece în neputrezire, şi trupul muritor se va îmbrăca în nemurire.
Unii sunt de părere că predica despre căsătorie şi divorţ a avut numai scopul de a pronunţa iertarea pentru toţi bărbaţii şi toate femeile care divorţaseră şi se recăsătoriseră de mai multe ori. Sigur că acesta a fost un punct foarte important din acel mesaj. O povară mare s-a luat de la aceia care au fost destul de chinuiţi în conştiinţa lor şi aveau mare nevoie de un răspuns din partea lui Dumnezeu. Ei au primit direct de la Dumnezeu iertarea vorbită printr-o însărcinare dumnezeiască. Eu nu-mi amintesc altă adunare în care inimile să fi fost atinse mai mult, sau în care să fi curs mai multe lacrimi, sau în care să se fi înălţat spre Dumnezeul Atotputernic mai multă laudă din inimi pline de mulţumire şi de bucuria iertării.
Cei care citesc predica în duh de rugăciune, vor observa şi celelalte lucruri care mai sunt acolo. Unele exemple şi expresii folosite sunt greu de înţeles. Există şi din aceia care spun că fratele Branham nu a folosit trimiterile biblice corecte; alţii spun că predica aceea nu ar fi trebuit publicată niciodată. Dar dacă o privim într-un mod corect, vedem totul luminat de la Geneza la Apocalipsa.
Expunerea are o însemnătate mare pentru noi toţi. Să nu analizăm un caz după cum ne place nouă, ci din punctul de vedere al Scripturii. De fapt duhurile sunt despărţite. Nimeni nu poate să continue să umble pe urmele vechi ale cultelor. Suntem siliţi să luăm sfintele Scripturi şi tot ceea ce a spus fratele Branham, şi să primim un răspuns clar de la Dumnezeu. Nu putem merge mai departe în propria noastră încăpăţânare sau să pronunţăm judecata noastră personală; trebuie să recunoaştem cartea legii lui Dumnezeu. Păcatul nu este altceva decât călcarea legii lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu ne va declara vinovaţi pe baza legii şi poruncilor lui Dumnezeu.
Iacov 4:12 spune: “Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii.” El poate judeca numai conform propriei sale cărţi a legii. Hristos a fost pus sub lege ca să răscumpere pe aceia care erau condamnaţi de lege. El a luat blestemul legii asupra Lui, ca noi să putem fi liberi.
Dumnezeu a dat învăţături pentru domeniul natural şi spiritual în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Nimeni dintre noi nu poate pretinde că înţelege totul. Să luăm doar două texte, şi vom vedea că Domnul a dat un sfat şi mai târziu a dat alt sfat, care pentru mintea firească pare o contrazicere. În Gen. 2:24 citim: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” Acest lucru aparţine începutului de dinaintea căderii, exact după ce Eva a fost scoasă din Adam. La acest verset s-a referit Domnul nostru în Matei 19, când a spus: “Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Când a dat legea, Domnul a spus în Exod 21:2-10 ce trebuia făcut cu un servitor evreu. În anul al şaptelea el putea fi liber, dar erau acolo nişte condiţii care astăzi nu ar mai putea fi înţelese: “Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur.” Cineva ar putea întreba de ce trebuia ca o familie să fie ruptă în felul acela. Cum putem împăca aceste două texte? Nimeni azi nu ar putea înţelege decizia pe care a luat-o Domnul în cazul acesta. Dacă omul dorea să stea cu soţia şi cu familia sa, trebuia să rămână cu stăpânul său, şi atunci urechea îi era găurită şi era însemnat ca rob pentru totdeauna. (versetul 6)
Noi înţelegem de ce fratele Branham a trebuit să spună că după cădere a fost făcut un alt legământ. El a dat multe versete ca dovadă. Aceia care ridică tonul spun: “Asta a fost în Vechiul Testament!” Aşa este, şi mulţumiri lui Dumnezeu că nu este la fel şi astăzi. Dar tot timpul, noi întâlnim acelaşi Dumnezeu în Cuvântul Lui. Yahweh al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament. N-ar trebui ca Domnul, în principiu, să spună acelaşi lucru tot timpul într-o problemă atât de vitală?
În Deuteronom 24:1 Domnul a permis bărbatului să dea soţiei lui o carte de despărţire. Dar nu există nici un loc unde femeia putea să-i dea soţului ei o carte de despărţire. Când Isus a fost întrebat despre aceste texte, a spus în Matei 5:32: “Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.” Şi în Noul Testament Domnul nu şi-a schimbat modelul. El nu permite soţiei să facă aşa ceva cu soţul ei. De aceea fratele Branham a subliniat că trebuie să se rămână în continuitate. Fie în Matei 5:32, sau 19:9, 1 Corinteni 7:10 sau alte locuri, noi vedem clar şi în Noul Testament diferenţa între bărbat şi femeie.
Există o singură excepţie: dacă o parte este necredincioasă. “Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sînt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.” (1 Cor. 7:15) Vina va fi a părţii necredincioase, nu a fratelui sau a sorei. Probabil că cei doi nu au fost uniţi de Dumnezeu. Pavel a fost atât de realist încât nu a spus “Trebuie să posteşti şi să te rogi”; ci a scris: “Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?” (versetul 16). Comparaţi această afirmaţie cu aceia care eliberează o reţetă ca un farmacist.
Afirmaţia fratelui Branham “Un bărbat îşi poate lăsa nevasta şi se poate căsători cu alta, dar o femeie nu-şi poate lăsa bărbatul şi să se căsătorească cu altul”, trebuie văzută în lumina Scripturii. Lui i s-a arătat deja din 1933 cum femeile îşi vor părăsi locul pe care Dumnezeu li l-a dat lor. Trăim într-un timp al emancipării şi al mişcărilor pentru drepturile femeii. De-a lungul a aproape 6000 de ani de istorie trebuie să fi fost de neconceput că femeile se vor purta aşa cum o fac azi. Mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate surorile noastre dragi care au găsit locul corect faţă de soţii lor. Ele nu trebuie să se îngrijoreze deloc cum vor sta în faţa Domnului: vor fi fericite şi binecuvântate. Ele pot avea cerul pe pământ.
Desigur, posibilitatea divorţului nu a fost o sugestie pentru bărbaţi, ci doar un lucru permis, în cazul în care acesta nu poate fi evitat. Vai de bărbatul care caută doar o scuză ca s-o facă. Vai de femeia care-l sileşte să divorţeze. Acele femei care sunt credincioase, să ţină cont de faptul că Dumnezeu le-a dat un loc subordonat. Acest lucru este valabil şi de-a lungul Noului Testament. Dacă ele părăsesc locul pe care li l-a dat Dumnezeu şi încearcă să se ridice peste bărbat, ordinea lui Dumnezeu este deranjată. O femeie care în mod conştient nu se supune soţului ei, se supune inconştient duşmanului. Atunci ea se răzvrăteşte împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
Domnul le-a avertizat într-un mod serios prin acea predică. Ele să nu creadă că sunt în siguranţă pentru că soţii lor trebuie să depindă de ele. Domnul vrea să aşeze ordinea (rânduiala) Lui în poporul Său, conform Cuvântului. Soţul trebuie să-şi ocupe locul său ca şi cap al soţiei, iar pe Hristos, soţul trebuie să Îl recunoască drept Cap al său. O soţie care se decapitează nu ştie ce face. Câte soţii care se pretind credincioase ignoră îndemnul biblic şi de fapt calcă în picioare Cuvântul lui Dumnezeu, în vreme ce se cred încă foarte duhovniceşti. Ele spun că legea civilă le-a dat această libertate.
Predica fratelui Branham niciodată nu avut drept scop ca bărbaţilor (soţilor) să li se dea libertate. Predica aceasta să fie folosită ca toate lucrurile să fie aduse în rânduiala originală dumnezeiască. Moise, Domnul Isus, fratele Pavel şi fratele Branham, cu toţii au dat bărbatului locul său şi soţiei locul ei. În 1 Cor. 11 citim: “Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.” (vers. 7-9)
Soţiile trebuiau să aibe părul lung spre a-şi arăta supunerea faţă de soţii lor. Acesta este motivul pentru care fratele Branham a afirmat că dacă o soţie îşi taie părul, soţul ei poate divorţa, şi se poate căsători cu alta. Acest lucru arată seriozitatea problemei. “Căci neascultarea este tot atît de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii”.(1 Samuel 15:23). Gândul nu este nicidecum subjugarea soţiilor. Dar ele trebuie să-şi găsească şi să-şi ocupe locul. Dacă cineva nu este dispus să primească această corectură finală, s-ar putea ca o asemenea persoană să piardă ultima cercetare a lui Dumnezeu asupra poporului Său.
Iubitul nostru frate Branham a fost sută la sută în armonie cu Pavel şi cu întreaga Scriptură. El a spus: “De aceea Dumnezeu nu-I permite să înveţe sau să facă ceva în biserică, ci să stea liniştită cu capul învelit.” Comparaţi asta cu 1 Timotei 2:11-12 “Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.” Acesta este ABC-ul pentru toate femeile. Dumnezeu este sfânt, El a rostit fiecare Cuvânt, şi are intenţii bune. El cunoaşte motivul, şi nu trebuie să explice nimănui nimic. Dacă Cuvântul Lui pătrunde în sufletul şi în duhul nostru, roada va fi arătată în viaţa noastră zilnică. Se va descoperi în căsătorie, în familie şi în biserică. Noi suntem copleşiţi de dragostea lui Dumnezeu, dar înţelegem şi cât de serios ne vorbeşte. La sfârşit totul trebuie adus şi reaşezat în rânduiala şi locul original. Atunci vom vedea în final rezultatul mesajului profetic ce ne-a fost încredinţat.
Available translations
PDF
EPUB