Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru biserica locală din Krefeld care a participat de la început la trimiterea pe care o primisem. Îi sunt recunoscător şi pentru cei care se consideră o parte a acesteia. Aşa cum Domnul m-a îndrumat, nu am înfiinţat nici o biserică locală, în nici un oraş. Sarcina mea este să ajung la toţi copiii lui Dumnezeu care sunt încă împrăştiaţi prin diferite biserici şi să împărtăşesc cu ei Cuvântul lui Dumnezeu. Este de asemenea cunoscut că toate bisericile şi-au publicat propria lor carte de cântări, pentru a deosebi denominaţia lor de a altora. Eu pot cânta din orice carte de cântări, dar nu-mi este îngăduit să public vreuna. Aşa cum a afirmat foarte clar fratele Branham, această ultimă trezire nu va aduce la suprafaţă o nouă biserică organizată, ci Biserica Mireasă a lui Isus Hristos.

Noi găsim chemarea lui Pavel scrisă de trei ori în cartea Faptelor. El a pus mult accent pe faptul că a fost trimis în mod divin. Căci numai slujba care este în legătură cu o trimitere divină era legitimarea lui. În epistolele lui, el spune despre sine cine este el: un apostol al lui Isus Hristos, unul care a fost trimis în mod direct. Aceasta excludea o trimitere omenească. În această legătură, el se referă la sine ca la un slujitor al lui Hristos: “Pavel, rob (slujitor) al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu...” (Romani 1:1). El nu s-a aşezat singur în această poziţie înaltă, ci mai degrabă se referă la slujba care i-a fost încredinţată. El a fost rânduit să predice întreg planul lui Dumnezeu (Fapte 20:27). Ca slujitor şi martor, era sarcina lui să deschidă ochii oamenilor prin arătarea celor scrise în Scriptură (Fapte 26:16-18). Lui îi fusese descoperită taina manifestării lui Dumnezeu în Hristos, taina manifestării lui Hristos în Biserică şi toate celelalte taine, până la transformarea trupurilor noastre muritoare atunci când va avea loc prima înviere şi răpire la revenirea lui Hristos (1 Corinteni 15:1, 1 Tesaloniceni 4 şi alte texte). Chemarea lui extraordinară a fost în legătură cu o slujbă de învăţătură deosebită pentru Biserica lui Isus Hristos.

Scopul lui era să prezinte lui Hristos o fecioară, dar s-a temut că aşa cum a fost amăgită Eva, la fel Biserica să nu fie înşelată (2 Corinteni 11:2,3). În ciuda acestui lucru, el era convins şi încredinţat că Domnul va avea grijă de ai Săi: “ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). În epistola către Tit, apostolul îşi deschide inima şi putem vedea chemarea şi trimiterea lui în legătură cu credinţa celor aleşi şi cu cunoaşterea lui Dumnezeu în tot adevărul: “Pavel, rob (slujitor) al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, ci şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”(Tit 1:1-3). Aceasta este ceea poate fi numit şi astăzi “a sluji conform însărcinării date de Dumnezeu”. Descoperirea adevărului se face întotdeauna prin propovăduirea Cuvântului de către cei însărcinaţi de Dumnezeu.

O chemare şi trimitere directă ca aceasta i-a fost dată lui William Branham pe data de 7 mai 1946. El a fost proorocul făgăduit care trebuia să se ridice înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată, pentru a întoarce inimile copiilor lui Dumnezeu la credinţa părinţilor de credinţă, apostolii de la început (Maleahi 4:5,6; Matei 17:11; Fapte 3:19-21). Lui i-a descoperit Domnul care a fost de fapt păcatul din grădina Eden. La fel ca lui Pavel, i-a fost descoperit şi lui întreg planul de mântuire. Cu toată încredinţarea se poate spune că Dumnezeu i-a descoperit întregul Său Cuvânt, de la Geneza până la Apocalipsa. Toate adevărurile ascunse în Biblie şi care au fost pierdute în decursul istoriei, sunt acum făcute cunoscut. Încă o dată noi putem trăi cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi putem fi hrăniţi cu mana ascunsă. Pavel a pus temelia la început – fratele Branham a făcut acelaşi lucru la sfârşitul timpului de har. Pavel a fost un apostol şi învăţător rânduit de Dumnezeu şi de aceea se referă la sine ca fiind un “slujitor împreună cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9-15, 2 Corinteni 6:1), un “trimis împuternicit al lui Isus Hristos” (2 Corinteni 5:16-21). Aceleaşi lucruri se aplică şi fratelui Branham. El a învăţat şi a făcut aceleaşi lucruri. În 1 Corinteni cap.4, apostolul Pavel îi mustră pe credincioşi ca un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu. Învăţătura şi practica descoperită lui sunt obligatorii pentru Biserica nou-testamentară. Chiar şi astăzi este unicul model valabil înaintea lui Dumnezeu. Numai ceea ce coincide perfect cu acest model, fără cea mai mică deviere, vine de la Dumnezeu şi este cu adevărat “credinţă cum zice Scriptura”. Că şi eu am primit o asemenea chemare, nu pot şi nu o voi tăgădui. Dimpotrivă, am astăzi aceeaşi responsabilitate pe care au avut-o bărbaţii lui Dumnezeu dinaintea mea.

Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru biserica locală din Krefeld care a participat de la început la trimiterea pe care o primisem. Îi sunt recunoscător şi pentru cei care se consideră o parte a acesteia. Aşa cum Domnul m-a îndrumat, nu am înfiinţat nici o biserică locală, în nici un oraş. Sarcina mea este să ajung la toţi copiii lui Dumnezeu care sunt încă împrăştiaţi prin diferite biserici şi să împărtăşesc cu ei Cuvântul lui Dumnezeu. Este de asemenea cunoscut că toate bisericile şi-au publicat propria lor carte de cântări, pentru a deosebi denominaţia lor de a altora. Eu pot cânta din orice carte de cântări, dar nu-mi este îngăduit să public vreuna. Aşa cum a afirmat foarte clar fratele Branham, această ultimă trezire nu va aduce la suprafaţă o nouă biserică organizată, ci Biserica Mireasă a lui Isus Hristos.

Noi găsim chemarea lui Pavel scrisă de trei ori în cartea Faptelor. El a pus mult accent pe faptul că a fost trimis în mod divin. Căci numai slujba care este în legătură cu o trimitere divină era legitimarea lui. În epistolele lui, el spune despre sine cine este el: un apostol al lui Isus Hristos, unul care a fost trimis în mod direct. Aceasta excludea o trimitere omenească. În această legătură, el se referă la sine ca la un slujitor al lui Hristos: “Pavel, rob (slujitor) al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu...” (Romani 1:1). El nu s-a aşezat singur în această poziţie înaltă, ci mai degrabă se referă la slujba care i-a fost încredinţată. El a fost rânduit să predice întreg planul lui Dumnezeu (Fapte 20:27). Ca slujitor şi martor, era sarcina lui să deschidă ochii oamenilor prin arătarea celor scrise în Scriptură (Fapte 26:16-18). Lui îi fusese descoperită taina manifestării lui Dumnezeu în Hristos, taina manifestării lui Hristos în Biserică şi toate celelalte taine, până la transformarea trupurilor noastre muritoare atunci când va avea loc prima înviere şi răpire la revenirea lui Hristos (1 Corinteni 15:1, 1 Tesaloniceni 4 şi alte texte). Chemarea lui extraordinară a fost în legătură cu o slujbă de învăţătură deosebită pentru Biserica lui Isus Hristos.

Scopul lui era să prezinte lui Hristos o fecioară, dar s-a temut că aşa cum a fost amăgită Eva, la fel Biserica să nu fie înşelată (2 Corinteni 11:2,3). În ciuda acestui lucru, el era convins şi încredinţat că Domnul va avea grijă de ai Săi: “ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). În epistola către Tit, apostolul îşi deschide inima şi putem vedea chemarea şi trimiterea lui în legătură cu credinţa celor aleşi şi cu cunoaşterea lui Dumnezeu în tot adevărul: “Pavel, rob (slujitor) al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, ci şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”(Tit 1:1-3). Aceasta este ceea poate fi numit şi astăzi “a sluji conform însărcinării date de Dumnezeu”. Descoperirea adevărului se face întotdeauna prin propovăduirea Cuvântului de către cei însărcinaţi de Dumnezeu.

O chemare şi trimitere directă ca aceasta i-a fost dată lui William Branham pe data de 7 mai 1946. El a fost proorocul făgăduit care trebuia să se ridice înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată, pentru a întoarce inimile copiilor lui Dumnezeu la credinţa părinţilor de credinţă, apostolii de la început (Maleahi 4:5,6; Matei 17:11; Fapte 3:19-21). Lui i-a descoperit Domnul care a fost de fapt păcatul din grădina Eden. La fel ca lui Pavel, i-a fost descoperit şi lui întreg planul de mântuire. Cu toată încredinţarea se poate spune că Dumnezeu i-a descoperit întregul Său Cuvânt, de la Geneza până la Apocalipsa. Toate adevărurile ascunse în Biblie şi care au fost pierdute în decursul istoriei, sunt acum făcute cunoscut. Încă o dată noi putem trăi cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi putem fi hrăniţi cu mana ascunsă. Pavel a pus temelia la început – fratele Branham a făcut acelaşi lucru la sfârşitul timpului de har. Pavel a fost un apostol şi învăţător rânduit de Dumnezeu şi de aceea se referă la sine ca fiind un “slujitor împreună cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9-15, 2 Corinteni 6:1), un “trimis împuternicit al lui Isus Hristos” (2 Corinteni 5:16-21). Aceleaşi lucruri se aplică şi fratelui Branham. El a învăţat şi a făcut aceleaşi lucruri. În 1 Corinteni cap.4, apostolul Pavel îi mustră pe credincioşi ca un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu. Învăţătura şi practica descoperită lui sunt obligatorii pentru Biserica nou-testamentară. Chiar şi astăzi este unicul model valabil înaintea lui Dumnezeu. Numai ceea ce coincide perfect cu acest model, fără cea mai mică deviere, vine de la Dumnezeu şi este cu adevărat “credinţă cum zice Scriptura”. Că şi eu am primit o asemenea chemare, nu pot şi nu o voi tăgădui. Dimpotrivă, am astăzi aceeaşi responsabilitate pe care au avut-o bărbaţii lui Dumnezeu dinaintea mea.