Cei 40 de ani între 1960 – 2000, pot fi împărţiţi în două perioade de timp. Perioada anilor ’60 şi ’70 a fost foarte importantă în ceea ce priveşte biserica locală şi lucrarea de misiune şi a arătat o continuă creştere.

Am făcut prima călătorie misionară în afara Europei în anul 1964, în ţările din Orientul Apropiat până în India. În anul 1966, l-am invitat pe rev. Pearry Green din Tucson, Arizona, SUA, să depună mărturie despre lucrurile pe care le-a văzut cu ochii lui şi le-a auzit cu propriile lui urechi în slujba fratelui Branham. Ca martor ocular, el a depus o mărturie extraordinară în Germania şi ţările înconjurătoare. Din acel timp, şi eu am slujit adesea în ţările vest europene, predicând Evanghelia slăvită a lui Isus Hristos şi mesajul pentru timpul sfârşitului. După ce am primit predicile tipărite, am început să le traducem şi să le publicăm. Între anii 1968 – 1978 am avut un program de 20 minute în fiecare duminică dimineaţa la Radio Luxemburg. În acel timp am reuşit să ajung la oamenii din întreaga Europă, din Republica Democrată Germană şi vorbitorii de limba germană din ţările Europei de est.

Din anul 1968 am slujit şi în ţările aflate dincolo de “cortina de fier”, în cele mai periculoase situaţii. În multe biserici mi s-au deschis uşile şi am putut împărtăşi mesajul acestui timp. În anii 70’, Domnul a atins inima preşedintelui Uniunii Baptiste din Moscova, care a spus: “Frate Frank, noi ne asumăm responsabilitatea pentru tine în faţa autorităţilor şi tu eşti liber să predici în ţara noastră ori de câte ori Domnul deschide o uşă.” În acel timp era necesar să obţii un permis special de la departamentul pentru străini al miliţiei şi pentru cazul când voiai doar să saluţi o adunare! Dacă aş menţiona cum a fost Domnul cu mine, cum m-a păzit şi m-a călăuzit în timp ce vizitam toate aceste ţări, ar putea fi scrisă o altă carte. Îmi amintesc acei ani de confruntare Est – Vest, până la schimbarea din 1989. Când trupele Pactului de la Varşovia au ocupat Cehoslovacia, în 1968, am fost prins între tancurile ruseşti în timp ce conduceam maşina de la Praga spre graniţa poloneză şi a trebuit să depăşesc convoiul de tancuri. Cât de des am purtat în bagaje casete şi literatură! Dacă aş fi fost prins cu ele, cu siguranţă aş fi înfundat puşcăria! În întreg blocul răsăritean literatura creştină de orice fel şi Biblia erau pe primul loc pe listele cu lucruri interzise. La Praga şi în Berlinul de Est au fost emise ordine de arestare pe numele meu. În Berlinul de Est am fost prins cu un proiector şi cu filmul “Adâncul cheamă adâncul” de fratele Branham şi am fost închis într-o celulă timp de câteva ore. Uitându-mă la camera video de supraveghere, mă simţeam în siguranţă, ştiind că Domnul era cu mine. Când am fost interogat, am depus mărturie la fel de liber ca întotdeauna. L-am mărturisit pe Răscumpărătorul meu şi chemarea mea, aşa cum a făcut-o şi Pavel în faţa celor mari şi celor mici, în orice situaţie. Prin călătoriile misionare pe care le-am făcut în fiecare lună, prin programele radio şi prin publicarea predicilor fratelui Branham lucrarea a fost făcută şi nenumărate suflete din toată lumea au fost salvate, eliberate şi binecuvântate, şi mulţi au fost vindecaţi.

Pentru mine personal, anii 1968 – 1978 au fost deosebiţi. Au fost ani de părtăşie aproape netulburată cu Dumnezeu. De câteva ori mi-au fost date pasajele din Scriptură din care trebuia să vorbesc. Domnul spunea: “Slujitorul Meu, stai în faţa poporului Meu şi citeşte...” De asemenea, Domnul a dat îndrumări pentru cei ce erau în lipsuri sau când eram îngrijorat pentru cineva. Odată, când o soră era într-un mare necaz, mi s-a spus cu privire la ea: “Slujitorul Meu, du-te şi vorbeşte Cuvântul!” Minunea s-a petrecut pe loc. Altă dată, Domnul a vorbit în legătură cu un frate foarte bolnav: “Slujitorul Meu, du-te la el, ia-i pe bătrâni cu tine şi citeşte cuvântul pe care proorocul Isaia l-a vorbit lui Ezechia!” Imediat a fost vindecat de cancer.

În octombrie 1976, Domnul mi-a vorbit cu tărie: “Slujitorul Meu, anulează călătoria în India!” Aveam deja biletele în mână şi mai erau circa 48 de ore până la plecare. În jurul orei 10:00 dimineaţa şi apoi din nou la 11:30, Domnul a spus: “Anulează călătoria în India!” M-am supus, fără să ştiu de ce, şi am trimis fraţilor din India telegrame în care spuneam: “Călătoria în India este anulată. Vă voi scrie o scrisoare.” După numai două zile, am aflat de la ştiri că avionul pe ruta Bombay – Madras, pentru care făcusem rezervare, a luat foc după decolare, aşa cum s-a întâmplat recent cu avionul Concorde la Paris, şi toţi cei 96 pasageri au murit în flăcări. Un bărbat de la centrul de presă din Cologne a sunat la Centrul de misiune din Krefeld pentru a anunţa trista veste, şi anume că misionarul Ewald Frank s-a aflat printre cei 96 pasageri care au fost ucişi. Atunci am fost chemat la telefon şi i-am putut spune personal acelui domn că eram încă în viaţă! El m-a asigurat din nou că a citit numele meu pe lista pasagerilor dispăruţi. Da, Dumnezeu este credincios!

Era o umblare cu Dumnezeu asemănătoare cu cea trăită de Iov, în care mă bucuram de protecţie din toate părţile. Dar încercările şi probele nu au întârziat să vină asupra mea şi a familiei mele. În 1970, cel de al patrulea copil al nostru, care de câteva zile nu mai dăduse nici un semn de viaţă, a fost scos din pântecele mamei printr-o operaţie foarte grea. Au fost necesare câteva transfuzii de sânge pentru a-i salva viaţa. Nu ni s-a permis să vedem copilul din cauza stării de descompunere în care se afla. În 1980, după o călătorie în Africa, în Ghana, m-am îmbolnăvit de malarie tropicală. Profesorul de la spitalul principal din Krefeld a spus echipei de medici, în trei zile consecutive, crezând că sunt în stare de inconştienţă: “Este prea târziu!” Am fost pus pe targă şi împins într-o cameră în care oamenii era lăsaţi să moară. Numai printr-o minune a lui Dumnezeu mai sunt astăzi în viaţă. În chiar clipa morţii, Domnul mi-a îngăduit să trăiesc, în avans, răpirea. Am părăsit trupul meu firesc şi eram în trupul de slavă împreună cu o mulţime de oameni îmbrăcaţi în alb, care urcau în văzduh. Toţi erau tineri, toate surorile aveau părul lung, atârnând pe spate, şi împreună urcam cu toţii maiestuos mai sus şi mai sus. Am văzut Cetatea cea Sfântă în forma unei piramide şi de asemenea slava lui Dumnezeu. Când m-am întors în trupul meu am fost cumplit de dezamăgit şi am plâns cu amar. Dar slujba nu era încă terminată. În toate încercările şi trăirile pe care le-am avut, mi-am dat seama că viaţa mea pământească nu este o excepţie, ci trebuie să fie ca a tuturor celorlalţi. Diferenţa este numai la nivel duhovnicesc, conform trimiterii divine pentru Biserică.

Cei 40 de ani între 1960 – 2000, pot fi împărţiţi în două perioade de timp. Perioada anilor ’60 şi ’70 a fost foarte importantă în ceea ce priveşte biserica locală şi lucrarea de misiune şi a arătat o continuă creştere.

Am făcut prima călătorie misionară în afara Europei în anul 1964, în ţările din Orientul Apropiat până în India. În anul 1966, l-am invitat pe rev. Pearry Green din Tucson, Arizona, SUA, să depună mărturie despre lucrurile pe care le-a văzut cu ochii lui şi le-a auzit cu propriile lui urechi în slujba fratelui Branham. Ca martor ocular, el a depus o mărturie extraordinară în Germania şi ţările înconjurătoare. Din acel timp, şi eu am slujit adesea în ţările vest europene, predicând Evanghelia slăvită a lui Isus Hristos şi mesajul pentru timpul sfârşitului. După ce am primit predicile tipărite, am început să le traducem şi să le publicăm. Între anii 1968 – 1978 am avut un program de 20 minute în fiecare duminică dimineaţa la Radio Luxemburg. În acel timp am reuşit să ajung la oamenii din întreaga Europă, din Republica Democrată Germană şi vorbitorii de limba germană din ţările Europei de est.

Din anul 1968 am slujit şi în ţările aflate dincolo de “cortina de fier”, în cele mai periculoase situaţii. În multe biserici mi s-au deschis uşile şi am putut împărtăşi mesajul acestui timp. În anii 70’, Domnul a atins inima preşedintelui Uniunii Baptiste din Moscova, care a spus: “Frate Frank, noi ne asumăm responsabilitatea pentru tine în faţa autorităţilor şi tu eşti liber să predici în ţara noastră ori de câte ori Domnul deschide o uşă.” În acel timp era necesar să obţii un permis special de la departamentul pentru străini al miliţiei şi pentru cazul când voiai doar să saluţi o adunare! Dacă aş menţiona cum a fost Domnul cu mine, cum m-a păzit şi m-a călăuzit în timp ce vizitam toate aceste ţări, ar putea fi scrisă o altă carte. Îmi amintesc acei ani de confruntare Est – Vest, până la schimbarea din 1989. Când trupele Pactului de la Varşovia au ocupat Cehoslovacia, în 1968, am fost prins între tancurile ruseşti în timp ce conduceam maşina de la Praga spre graniţa poloneză şi a trebuit să depăşesc convoiul de tancuri. Cât de des am purtat în bagaje casete şi literatură! Dacă aş fi fost prins cu ele, cu siguranţă aş fi înfundat puşcăria! În întreg blocul răsăritean literatura creştină de orice fel şi Biblia erau pe primul loc pe listele cu lucruri interzise. La Praga şi în Berlinul de Est au fost emise ordine de arestare pe numele meu. În Berlinul de Est am fost prins cu un proiector şi cu filmul “Adâncul cheamă adâncul” de fratele Branham şi am fost închis într-o celulă timp de câteva ore. Uitându-mă la camera video de supraveghere, mă simţeam în siguranţă, ştiind că Domnul era cu mine. Când am fost interogat, am depus mărturie la fel de liber ca întotdeauna. L-am mărturisit pe Răscumpărătorul meu şi chemarea mea, aşa cum a făcut-o şi Pavel în faţa celor mari şi celor mici, în orice situaţie. Prin călătoriile misionare pe care le-am făcut în fiecare lună, prin programele radio şi prin publicarea predicilor fratelui Branham lucrarea a fost făcută şi nenumărate suflete din toată lumea au fost salvate, eliberate şi binecuvântate, şi mulţi au fost vindecaţi.

Pentru mine personal, anii 1968 – 1978 au fost deosebiţi. Au fost ani de părtăşie aproape netulburată cu Dumnezeu. De câteva ori mi-au fost date pasajele din Scriptură din care trebuia să vorbesc. Domnul spunea: “Slujitorul Meu, stai în faţa poporului Meu şi citeşte...” De asemenea, Domnul a dat îndrumări pentru cei ce erau în lipsuri sau când eram îngrijorat pentru cineva. Odată, când o soră era într-un mare necaz, mi s-a spus cu privire la ea: “Slujitorul Meu, du-te şi vorbeşte Cuvântul!” Minunea s-a petrecut pe loc. Altă dată, Domnul a vorbit în legătură cu un frate foarte bolnav: “Slujitorul Meu, du-te la el, ia-i pe bătrâni cu tine şi citeşte cuvântul pe care proorocul Isaia l-a vorbit lui Ezechia!” Imediat a fost vindecat de cancer.

În octombrie 1976, Domnul mi-a vorbit cu tărie: “Slujitorul Meu, anulează călătoria în India!” Aveam deja biletele în mână şi mai erau circa 48 de ore până la plecare. În jurul orei 10:00 dimineaţa şi apoi din nou la 11:30, Domnul a spus: “Anulează călătoria în India!” M-am supus, fără să ştiu de ce, şi am trimis fraţilor din India telegrame în care spuneam: “Călătoria în India este anulată. Vă voi scrie o scrisoare.” După numai două zile, am aflat de la ştiri că avionul pe ruta Bombay – Madras, pentru care făcusem rezervare, a luat foc după decolare, aşa cum s-a întâmplat recent cu avionul Concorde la Paris, şi toţi cei 96 pasageri au murit în flăcări. Un bărbat de la centrul de presă din Cologne a sunat la Centrul de misiune din Krefeld pentru a anunţa trista veste, şi anume că misionarul Ewald Frank s-a aflat printre cei 96 pasageri care au fost ucişi. Atunci am fost chemat la telefon şi i-am putut spune personal acelui domn că eram încă în viaţă! El m-a asigurat din nou că a citit numele meu pe lista pasagerilor dispăruţi. Da, Dumnezeu este credincios!

Era o umblare cu Dumnezeu asemănătoare cu cea trăită de Iov, în care mă bucuram de protecţie din toate părţile. Dar încercările şi probele nu au întârziat să vină asupra mea şi a familiei mele. În 1970, cel de al patrulea copil al nostru, care de câteva zile nu mai dăduse nici un semn de viaţă, a fost scos din pântecele mamei printr-o operaţie foarte grea. Au fost necesare câteva transfuzii de sânge pentru a-i salva viaţa. Nu ni s-a permis să vedem copilul din cauza stării de descompunere în care se afla. În 1980, după o călătorie în Africa, în Ghana, m-am îmbolnăvit de malarie tropicală. Profesorul de la spitalul principal din Krefeld a spus echipei de medici, în trei zile consecutive, crezând că sunt în stare de inconştienţă: “Este prea târziu!” Am fost pus pe targă şi împins într-o cameră în care oamenii era lăsaţi să moară. Numai printr-o minune a lui Dumnezeu mai sunt astăzi în viaţă. În chiar clipa morţii, Domnul mi-a îngăduit să trăiesc, în avans, răpirea. Am părăsit trupul meu firesc şi eram în trupul de slavă împreună cu o mulţime de oameni îmbrăcaţi în alb, care urcau în văzduh. Toţi erau tineri, toate surorile aveau părul lung, atârnând pe spate, şi împreună urcam cu toţii maiestuos mai sus şi mai sus. Am văzut Cetatea cea Sfântă în forma unei piramide şi de asemenea slava lui Dumnezeu. Când m-am întors în trupul meu am fost cumplit de dezamăgit şi am plâns cu amar. Dar slujba nu era încă terminată. În toate încercările şi trăirile pe care le-am avut, mi-am dat seama că viaţa mea pământească nu este o excepţie, ci trebuie să fie ca a tuturor celorlalţi. Diferenţa este numai la nivel duhovnicesc, conform trimiterii divine pentru Biserică.