În Vechiul Testament întâlnim mai întâi cuvântul ebraic Elohim, care a fost tradus în Biblia noastră cu „Dumnezeu”. Elohim este un cuvânt la plural, deoarece conţine diferite însuşiri în care s-a descoperit Dumnezeu: Creator, Salvator, Mântuitor, etc. El, Elah sau Elohim sunt denumiri pentru DUMNEZEU. Numele compuse alcătuiesc plinătatea lui Dumnezeu. În Geneza 14.18 Dumnezeu s-a descoperit ca El Elyon, aceasta înseamnă „Dumnezeul Prea Înalt”. Lui Avraam, Domnul Dumnezeu i s-a prezentat ca „El Shadai”, care înseamnă Dumnezeu Atotputernic (Gen. 17. 1). Prin aceasta Dumnezeu este descris ca fiind Cel ce se îngrijeşte, ne întăreşte, Dumnezeul atotsuficient. În cartea lui Iov stă scris acest cuvânt de peste treizeci de ori. În Geneza 21.33 este scris în ebraică cuvântul „El Olam”, ceea ce înseamnă „Dumnezeul veşnic”, şi în Isaia 9.6 „El Gibbor”, „Dumnezeul puternic”.

Această ultimă denumire este de o importanţă deosebită pentru că se referă la Mântuitorul făgăduit şi ne aduce o dovadă de necontestat pentru Dumnezeirea Sa: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui: îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare (evreieşte: El Gibbor), Părintele veşniciilor, Domnul păcii.” După cum vom vedea, mărturia unitară a lui Dumnezeu şi a prorocilor Săi, este că El Însuşi urma să vină ca Emanuel, ceea ce înseamnă: „Dumnezeu este cu noi” (Isa. 7.14; Mat. 1.22-23).

În legătură cu Elohim este folosit şi cuvântul Yahweh (evreieşte: YHWH). Yahweh înseamnă „Cel veşnic ce există prin Sine însuşi” şi este redat în Biblia noastră cu „Domnul”.

În Geneza 1 găsim numai denumirea Elohim. Acolo se relatează că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, adică într-un trup duhovnicesc. În Geneza 2.5 întâlnim pentru prima dată combinaţia celor două cuvinte „Elohim Yahweh” – „Domnul Dumnezeu”. Aceasta este scrisă în legătură cu omul creat din ţărâna pământului şi devenit trup de carne. Dar abia în timpul lui Moise, când Dumnezeu a devenit într-adevăr Mântuitor, El Şi-a făcut de cunoscut Numele acesta (YAHWEH) şi a descoperit astfel însemnătatea lui: „Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi a zis: „EU sunt Yahweh (Domnul). EU M-am arătat Iui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca El Shaddai (Cel Atotputernic), dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca Elohim-Yahweh (Domnul).”” (Exod 6.2-3). Prorocul Moise ştia că Yahweh era arătarea vizibilă a lui Elohim, iar atunci când a scris primele cinci cărţi ale Bibliei, adică Tora, el a ales întotdeauna denumirea corectă pentru Dumnezeu. Poporul Israel urma să fie mântuit, conform făgăduinţei (Gen. 15.13-16), pe care o dăduse Dumnezeu lui Avraam. Istorisirea eliberării lor se poate citi în Exod 6.13. De aceea este scris numele Yahweh în legătură cu eliberarea lui Israel, pentru că sub acest Nume s-a descoperit Dumnezeu lui Moise, care urma să conducă ieşirea sub călăuzirea lui Dumnezeu. Yahweh a devenit Numele de Legământ al Domnului Dumnezeu în Vechiul Testament. În acest Nume trebuia să fie binecuvântat Israel (Num. 6.22-27).

În Vechiul Testament întâlnim mai întâi cuvântul ebraic Elohim, care a fost tradus în Biblia noastră cu „Dumnezeu”. Elohim este un cuvânt la plural, deoarece conţine diferite însuşiri în care s-a descoperit Dumnezeu: Creator, Salvator, Mântuitor, etc. El, Elah sau Elohim sunt denumiri pentru DUMNEZEU. Numele compuse alcătuiesc plinătatea lui Dumnezeu. În Geneza 14.18 Dumnezeu s-a descoperit ca El Elyon, aceasta înseamnă „Dumnezeul Prea Înalt”. Lui Avraam, Domnul Dumnezeu i s-a prezentat ca „El Shadai”, care înseamnă Dumnezeu Atotputernic (Gen. 17. 1). Prin aceasta Dumnezeu este descris ca fiind Cel ce se îngrijeşte, ne întăreşte, Dumnezeul atotsuficient. În cartea lui Iov stă scris acest cuvânt de peste treizeci de ori. În Geneza 21.33 este scris în ebraică cuvântul „El Olam”, ceea ce înseamnă „Dumnezeul veşnic”, şi în Isaia 9.6 „El Gibbor”, „Dumnezeul puternic”.

Această ultimă denumire este de o importanţă deosebită pentru că se referă la Mântuitorul făgăduit şi ne aduce o dovadă de necontestat pentru Dumnezeirea Sa: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui: îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare (evreieşte: El Gibbor), Părintele veşniciilor, Domnul păcii.” După cum vom vedea, mărturia unitară a lui Dumnezeu şi a prorocilor Săi, este că El Însuşi urma să vină ca Emanuel, ceea ce înseamnă: „Dumnezeu este cu noi” (Isa. 7.14; Mat. 1.22-23).

În legătură cu Elohim este folosit şi cuvântul Yahweh (evreieşte: YHWH). Yahweh înseamnă „Cel veşnic ce există prin Sine însuşi” şi este redat în Biblia noastră cu „Domnul”.

În Geneza 1 găsim numai denumirea Elohim. Acolo se relatează că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, adică într-un trup duhovnicesc. În Geneza 2.5 întâlnim pentru prima dată combinaţia celor două cuvinte „Elohim Yahweh” – „Domnul Dumnezeu”. Aceasta este scrisă în legătură cu omul creat din ţărâna pământului şi devenit trup de carne. Dar abia în timpul lui Moise, când Dumnezeu a devenit într-adevăr Mântuitor, El Şi-a făcut de cunoscut Numele acesta (YAHWEH) şi a descoperit astfel însemnătatea lui: „Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi a zis: „EU sunt Yahweh (Domnul). EU M-am arătat Iui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca El Shaddai (Cel Atotputernic), dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca Elohim-Yahweh (Domnul).”” (Exod 6.2-3). Prorocul Moise ştia că Yahweh era arătarea vizibilă a lui Elohim, iar atunci când a scris primele cinci cărţi ale Bibliei, adică Tora, el a ales întotdeauna denumirea corectă pentru Dumnezeu. Poporul Israel urma să fie mântuit, conform făgăduinţei (Gen. 15.13-16), pe care o dăduse Dumnezeu lui Avraam. Istorisirea eliberării lor se poate citi în Exod 6.13. De aceea este scris numele Yahweh în legătură cu eliberarea lui Israel, pentru că sub acest Nume s-a descoperit Dumnezeu lui Moise, care urma să conducă ieşirea sub călăuzirea lui Dumnezeu. Yahweh a devenit Numele de Legământ al Domnului Dumnezeu în Vechiul Testament. În acest Nume trebuia să fie binecuvântat Israel (Num. 6.22-27).