În acelaşi mod cum este folosit Elohim într-un anumit context, tot aşa se întâmplă şi cu Numele Yahweh: Yahweh-Jireh – „Domnul va purta de grijă” (Gen. 22.7-14); Yahweh-Rapha – „Domnul vindecă” (Exod 15.26); Yahweh-Nisi – „Domnul steagul meu” (Exod 17.15); Yahweh-Shalom – „Domnul păcii” (Jud. 6.24); Yahweh-Zidkenu – „Domnul neprihănirea noastră” (Ier. 23.6); Yahweh-Shammah – „Domnul este aici” (Ez. 48.35); Yahweh-Sabaoth – „Domnul oştirilor” (1 Sam. 1.3). Numele acelea exprimă toate calităţile Sale.

Evreii folosesc în rugăciunile lor adresarea „Adonai” şi „Elohim”, pentru că nu doresc să pronunţe Numele, cum spune textul din Amos 6.10: „Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele Domnului!” „Adonai” înseamnă „Domn şi Stăpân”. Această denumire a fost folosită în Noul Testament de repetate ori referitor la Hristos, de exemplu în Ioan 13.13; Luca 6.46, etc. Cu cuvântul Adonai nu există nici o combinaţie de nume, cum se întâmplă cu numele Elohim şi Yahweh. În Exod 4.10 este scris: „Moise a zis lui Yahweh: „Ah, Adonai, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară.”” Moise era conştient de faptul că Dumnezeu ÎI rânduise pentru o anumită slujbă, de aceea s-a adresat Domnului cu „Adonai”. Aceasta defineşte relaţia dintre Domnul, care porunceşte, şi acela care execută poruncile şi însărcinările Sale, ca rob.

Nu Yahweh S-a descoperit ca Elohim, ci Elohim S-a făcut de cunoscut ca Yahweh. În veşnicie era numai Elohim. Apoi El s-a arătat ca Yahweh. Astfel a lucrat, a umblat şi a vorbit Dumnezeu în toată perioada Vechiului Testament. Dumnezeul Atotputernic ne întâlneşte ca Domn – două Nume, două descoperiri dar întotdeauna Una şi aceeaşi Persoană. Aceasta este de mare importanţă pentru descoperirea Sa proprie în Noul Testament. Fiul nu S-a descoperit ca Tată, ci Tatăl S-a arătat în Fiul. Aceasta este descoperirea lui Dumnezeu. Nu a existat nici un proroc sau apostol care să fi crezut că Dumnezeu este alcătuit din mai multe persoane. Dimpotrivă: sublinierea a constat în faptul că există numai un singur Dumnezeu. Prin Moise, Domnul a mărturisit despre Sine: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” (Deut. 6.4-5) Acest lucru trebuie să rămână veşnic valabil, pentru că a fost spus chiar de către Cel veşnic.

Cuvintele din Deuteronom 4.35-39 sunt la fel o mărturie clară: „Numai tu ai fost martor la aceste lucruri ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de EL. Din cer te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe şi pe pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului… Să ştii dar în ziua aceasta şi puneţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ şi că NU ESTE ALT DUMNEZEU AFARĂ DE EL.” Există un singur Dumnezeu, dar El se poate descoperi pe pământ, şi în acelaşi timp poate să fie şi în cer; glasul Lui poate răsuna de sus, El fiind în acelaşi timp şi pe muntele Sinai. În Neemia 9.13 citim: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai: le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.” Aceste texte se referă la evenimentul primirii Legii de către poporul Israel. Domnul a coborât pe munte în focul supranatural dar le-a vor­bit cu glas puternic din cer. Poporul devenise martor la evenimentul acela şi s-a speriat: „Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.”” (Exod 20.18-19).

În acelaşi mod cum este folosit Elohim într-un anumit context, tot aşa se întâmplă şi cu Numele Yahweh: Yahweh-Jireh – „Domnul va purta de grijă” (Gen. 22.7-14); Yahweh-Rapha – „Domnul vindecă” (Exod 15.26); Yahweh-Nisi – „Domnul steagul meu” (Exod 17.15); Yahweh-Shalom – „Domnul păcii” (Jud. 6.24); Yahweh-Zidkenu – „Domnul neprihănirea noastră” (Ier. 23.6); Yahweh-Shammah – „Domnul este aici” (Ez. 48.35); Yahweh-Sabaoth – „Domnul oştirilor” (1 Sam. 1.3). Numele acelea exprimă toate calităţile Sale.

Evreii folosesc în rugăciunile lor adresarea „Adonai” şi „Elohim”, pentru că nu doresc să pronunţe Numele, cum spune textul din Amos 6.10: „Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele Domnului!” „Adonai” înseamnă „Domn şi Stăpân”. Această denumire a fost folosită în Noul Testament de repetate ori referitor la Hristos, de exemplu în Ioan 13.13; Luca 6.46, etc. Cu cuvântul Adonai nu există nici o combinaţie de nume, cum se întâmplă cu numele Elohim şi Yahweh. În Exod 4.10 este scris: „Moise a zis lui Yahweh: „Ah, Adonai, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară.”” Moise era conştient de faptul că Dumnezeu ÎI rânduise pentru o anumită slujbă, de aceea s-a adresat Domnului cu „Adonai”. Aceasta defineşte relaţia dintre Domnul, care porunceşte, şi acela care execută poruncile şi însărcinările Sale, ca rob.

Nu Yahweh S-a descoperit ca Elohim, ci Elohim S-a făcut de cunoscut ca Yahweh. În veşnicie era numai Elohim. Apoi El s-a arătat ca Yahweh. Astfel a lucrat, a umblat şi a vorbit Dumnezeu în toată perioada Vechiului Testament. Dumnezeul Atotputernic ne întâlneşte ca Domn – două Nume, două descoperiri dar întotdeauna Una şi aceeaşi Persoană. Aceasta este de mare importanţă pentru descoperirea Sa proprie în Noul Testament. Fiul nu S-a descoperit ca Tată, ci Tatăl S-a arătat în Fiul. Aceasta este descoperirea lui Dumnezeu. Nu a existat nici un proroc sau apostol care să fi crezut că Dumnezeu este alcătuit din mai multe persoane. Dimpotrivă: sublinierea a constat în faptul că există numai un singur Dumnezeu. Prin Moise, Domnul a mărturisit despre Sine: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” (Deut. 6.4-5) Acest lucru trebuie să rămână veşnic valabil, pentru că a fost spus chiar de către Cel veşnic.

Cuvintele din Deuteronom 4.35-39 sunt la fel o mărturie clară: „Numai tu ai fost martor la aceste lucruri ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de EL. Din cer te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe şi pe pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului… Să ştii dar în ziua aceasta şi puneţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ şi că NU ESTE ALT DUMNEZEU AFARĂ DE EL.” Există un singur Dumnezeu, dar El se poate descoperi pe pământ, şi în acelaşi timp poate să fie şi în cer; glasul Lui poate răsuna de sus, El fiind în acelaşi timp şi pe muntele Sinai. În Neemia 9.13 citim: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai: le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.” Aceste texte se referă la evenimentul primirii Legii de către poporul Israel. Domnul a coborât pe munte în focul supranatural dar le-a vor­bit cu glas puternic din cer. Poporul devenise martor la evenimentul acela şi s-a speriat: „Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.”” (Exod 20.18-19).