Biblia – cea mai citită carte din lume

Cel ce crede cu adevărat,
acceptă Cuvântul lui Dumnezeu confirmat

« »

Noi întrebăm şi Dumnezeu răspunde prin Cuvântul Lui: ce vrea să ne spună Dumnezeu prin Vechiul Testament? Ce ne-a dat Dumnezeu prin Noul Testament? Ce este credinţa adevărată şi ce este credinţa falsificată? Este creştinismul recunoscut oficial, cu multele lui biserici, Biserica lui Isus Hristos?

Oricine a cercetat acest subiect ştie că făgăduinţele date în Vechiul Testament s-au împlinit în decursul timpului de har al Noului Testament. Se ştie de asemenea că Sfânta Scriptură a fost interpretată în diferite feluri în cadrul creştinismului. Aceste interpretări încep cu primul verset din Biblie şi sfârşesc cu ultimul.

Aici va fi arătat că Dumnezeu este într-adevăr doar în Cuvântul Său original, prin care El ne vorbeşte şi de asemenea va fi dezvăluit felul în care vrăjmaşul lui Dumnezeu s-a strecurat în creştinism prin interpretări şi i-a amăgit pe oameni într-un mod cât se poate de religios. Vrăjmaşul a fost cel dintâi care a răsucit Cuvântul lui Dumnezeu atunci când a venit înaintea Evei cu argumentul: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat...?”, aşa cum este relatat în Gen. 3. El a semănat sămânţa îndoielii şi astfel a cauzat căderea în păcat și despărţirea de Dumnezeu. Până în ziua de azi el pune sub semnul întrebării ceea ce a spus Dumnezeu şi oferă propriile lui interpretări. El încearcă să-şi exercite influenţa oriunde poate – chiar şi în rândurile teologilor – şi hrăneşte minţile iscoditoare cărora le place să mănânce din pomul cunoştinţei chiar dacă acesta duce încă la moarte duhovnicească.