:: Free People's mission

Epocile distincte

« »

La vremea când Ioan L-a văzut pe Hristos şi Biserica Lui în viziune, existau deja multe comunităţi locale, cărora Pavel le adresase epistole.

Duhul Sfânt a ales aceste şapte biserici distincte din Asia Mică datorită caracteristicilor lor, tipice pentru epocile Bisericii care aveau să vină. Nu este menţionată nici o biserică evreiască, nici măcar cea din Ierusalim, pentru că mesajele au o semnificaţie profetică şi se ocupă în întregime cu dispensaţia (timpul) neamurilor.

Biblia ne spune că cele şapte stele sunt în mâna dreaptă a lui Isus Hristos, atunci când El este văzut umblând în mijlocul Bisericii Sale. El este suprema Divinitate, slăvit şi iubit în mijlocul alor Săi. Oriunde Îşi trimite El mesagerii Săi, stelele, ei vorbesc cu autoritate. Ei sunt în mâna dreaptă a Stăpânului lor, sub controlul Lui deplin. Ei nu sunt în mâinile unei denominaţiuni; ei au protestat împotriva religiei organizate.

Deşi perioadele distincte au fost identificate de istorici reputaţi, identificarea celor şapte îngeri-mesageri (care sunt cele şapte stele din mâna dreaptă a Domnului, care au adus mesajul epocii lor) s-a făcut prin slujba profetică a lui William Branham.

Domnul s-a adresat ambelor grupuri din interiorul Bisericii – celor fireşti şi celor duhovniceşti. El a vorbit cuvinte de laudă şi de asemenea, cuvinte de reproş. El a îndreptat mesajele Sale către îngerul din fiecare epocă şi se prezintă pe Sine cu unul din titlurile care definesc divinitatea Sa.

Conform istoriei şi descoperirii divine, epocile Bisericii şi mesagerii lor, sunt după cum urmează:

Biserica din Efes (Apocalipsa 2.1-7). „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.”

Cuvântul Efes înseamnă „a da drumul” şi „a lăsa mai moale”. Această primă epocă a Bisericii este mustrată de Domnul pentru părăsirea dragostei dintâi. Ei au început să alunece de la experienţa originală a Cincizecimii, permiţând duhului nicolait să pătrundă înăuntru. Oamenii au început să formeze o ierarhie, care preluat autoritatea asupra laicilor. Domnul i-a lăudat pe cei aleşi din această epocă pentru că urau faptele nicolaiţilor, care umblau după poziţie şi putere. Cei ce au rămas statornici în învăţăturile originale puteau detecta cu uşurinţă apostolii mincinoşi, căci învăţăturile lor nu corespundeau cu învăţăturile fundamentale ale Bibliei.

Aceasta se aplică şi astăzi. Orice învăţătură care nu se potriveşte (armonizează) perfect cu învăţăturile apostolilor şi prorocilor, este falsă. Pavel era atât de sigur de infailibilitatea învăţăturilor sale, încât el a fost îndemnat să rostească un blestem asupra oricui va îndrăzni să vestească o altă Evanghelie (Galateni 1). Cuvântul vorbit, original, al lui Dumnezeu, este ADEVĂR, şi orice interpretare a acestuia este o rătăcire şi o minciună a diavolului. La început a fost Cuvântul – sămânţa originală. Dar apoi, duşmanul a atras-o pe Eva într-o discuţie în grădina Eden şi a răstălmăcit Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Aceşti nicolaiţi au căzut în cursa lui, aşa cum a căzut Eva.

Este o mare diferenţă între predicarea Cuvântului – sămânţa originală, şi interpretarea lui. Una aduce viaţă duhovnicească, cealaltă aduce moartea. Duşmanul nu neagă întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. El a venit chiar şi la Domnul Isus cu Cuvântul. Satana foloseşte greşit, interpretează greşit, şi aşează greşit Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.

Ca şi Isus, biruitorii rămân cu Cuvântul original şi îl biruiesc pe cel rău prin Cuvântul mărturisirii lor. Făgăduinţa pentru cei din prima epocă era de a avea parte la pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu. Pentru că Eva a ascultat de tâlcuirea şarpelui, ea şi Adam au fost izgoniţi din paradis şi despărţiţi de pomul vieţii. Dar prin Hristos, biruitorii sunt aduşi înapoi la pomul vieţii şi în paradisul lui Dumnezeu.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Epoca Bisericii Efes a durat până la anul 170. Conform descoperirii divine date fratelui Branham, apostolul Pavel a fost mesagerul stea din mâna dreaptă a Domnului pentru acea epocă.

Biserica din Smirna (Apocalipsa 2.8-11). „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat.”

Înţelesul cuvântului „Smirna” este „amărăciune”. Cuvântul derivă de la „mir”, un unguent asociat cu moartea. Cei care au crezut tâlcuirile duşmanului – cunoscute ca „faptele nicolaiţilor” – au murit duhovniceşte. Cam în acel timp ei au pus la punct o preoţie care domina pe laici, în ciuda faptului că despre întreaga Biserică nou testamentară se spune că este preoţie sfântă. Toate denominaţiunile au ca model această primă organizaţie religioasă şi sunt inspirate de acelaşi duh. Aparenţa exterioară nu schimbă acest fapt. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, prima este mama, iar celelalte sunt fiice (Apocalipsa 17).

Aleşii lui Dumnezeu nu au acceptat învăţăturile false, şi de aceea au trebuit să treacă prin persecuţii îngrozitoare. Lor li s-a spus să fie credincioşi până la moarte, urmând apoi să primească cununa vieţii. A doua moarte nu-i va putea vătăma nicidecum.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Această epocă a Bisericii a durat până la anul 312. Mulţi bărbaţi au fost folosiţi în slujbă în timpul acestei perioade, dar Ireneu a fost cel ales de Dumnezeu – mesagerul stea din mâna dreaptă a Domnului. El a ţinut cu fermitate de învăţăturile apostolilor şi a predicat Evanghelia în întregime. Slujba lui a fost legitimată de Cel Atotputernic cu semnele care-l urmau.

Biserica din Pergam (Apocalipsa 2.12-17). „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri.”

În timpul acestei epoci, grupul nicolait a devenit o biserică organizată şi s-a unit cu statul. A fost introdusă învăţătura lui Balaam. Balaam a invitat pe copiii lui Israel la o sărbătoare a Moabiţilor, provocând căderea lui Israel. La fel a procedat Constantin organizând Conciliul de la Niceea unde au fost invitate ambele grupuri. Israel a căzut în cursa întinsă de Balaam, deşi ei au fost martori ai slujbei legitimate a prorocului Moise. Acest păcat nu le-a fost iertat niciodată.

În timpul acestei epoci a Bisericii, biserica apostată s-a unit cu statul – păgânismul s-a contopit cu creştinismul. Întreg programul a fost aranjat într-un mod atât de şiret, încât creştinii fireşti au căzut în această capcană.

Chiar şi în acest timp au fost unii bărbaţi destoinici ai lui Dumnezeu care s-au ţinut strâns de Adevăr. Ei i-au întărit pe cei aleşi, care n-au făcut nici un compromis cu biserica apostată şi nici cu statul.

Făgăduinţa pentru biruitor era de a primi mana ascunsă şi o piatră albă cu un nume nou scris pe ea, nume pe care nimeni nu-l ştie în afară de cel ce o primeşte.

„Cine are urechi de auzit, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Această epocă a Bisericii a durat până în anul 606. Conform fratelui Branham, sfântul Martin a fost mesagerul stea din mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Dintre toţi marii bărbaţi care au vestit Evanghelia în acel timp, el a fost cel mai aproape de învăţăturile apostolice. Slujba lui puternică a fost însoţită de semne biblice.

Biserica din Tiatira (Apocalipsa 2.18-29). „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.”

Ceea ce a avut începutul în biserica Efes ca „fapte ale nicolaiţilor”, a devenit biserica domnitoare papală a acestei perioade. Biserica a fost împinsă în Epocile întunecoase… Părea că nu a mai rămas nici urmă de creştinism adevărat şi de adevărate învăţături biblice, dar Dumnezeu a avut totuşi o rămăşiţă, călăuzită de Duhul Sfânt conform Cuvântului Lui.

Domnul a comparat acest sistem fals cu Izabela, cea care a introdus idolatria în Israel. Cei din acest sistem fals au încercat să-i înşele pe slujitorii lui Dumnezeu ca să comită curvie duhovnicească. Dar aleşii lui Dumnezeu nu s-au aplecat înaintea acestui sistem făcut de oameni. Chiar şi în timpul acesta extrem de întunecos şi plin de persecuţii, lumina Cuvântului lui Dumnezeu a strălucit pe calea copiilor Săi, care nu au fost înşelaţi. Făgăduinţa pentru biruitori spunea că ei vor primi stăpânirea peste neamuri şi le vor cârmui cu un toiag de fier. „Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.”

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Această epocă a Bisericii a durat până în 1520. Columba a fost mesagerul stea din mâna dreaptă a Domnului. Slujba lui era bazată pe Cuvântul original al lui Dumnezeu şi confirmată de Cel Atotputernic.

Biserica din Sardes (Apocalipsa 3.1-6). „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele.”

Această epocă ne aduce în timpul Reformei, în care s-a arătat o rază de lumină, după lunga perioadă a Epocilor întunecoase. Dumnezeu, în nemărginita Sa milă, a făcut un nou început prin aducerea înapoi a Cuvântului Lui cel Viu, în mijlocul acelei morţi duhovniceşti. Lumina care a fost aprinsă în acea epocă a crescut treptat, până când deplina descoperire a lui Isus Hristos s-a făcut cunoscută în aceste zile de pe urmă.

Domnul a spus: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” Această biserică folosea titlurile la fel cum făcea biserica romano-catolică. Ei nu au recunoscut că Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt este Domnul Isus Hristos.

Cei ce au crezut pe mesagerul trimis de Dumnezeu nu şi-au murdărit hainele. Făgăduinţa pentru aleşii din această epocă este: „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Această epocă a Bisericii a durat până în 1750. Au fost mulţi bărbaţi curajoşi în acel timp, care au avut partea lor în Reformă, dar conform slujbei puternice pe care a avut-o, mesagerul stea din mâna dreaptă a Domnului a fost Martin Luther, care a ieşit cu mesajul: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Biserica din Filadelfia (Apocalipsa 3.7-13). „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David…”

Această Biserică nu primeşte nici un cuvânt de reproş din partea Domnului. A fost marea epocă misionară, a uşilor deschise şi a dragostei frăţeşti. Cei inspiraţi de Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu au plecat în lumea întreagă. Oamenii nu disputau Cuvântul, ci îl trăiau. O adâncă recunoaştere a păcatului venea peste cei ce ascultau predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. A fost un timp măreţ în istoria Bisericii. Impactul predicării Cuvântului a fost atât de mare, încât chiar şi cei din sinagoga Satanei au trebuit să ia aminte şi să se aplece înaintea Cuvântului.

Credincioşii au primit făgăduinţa de a fi feriţi de ceasul încercării care urma să vină asupra întregului pământ în timpul acestei ultime epoci a Bisericii, când adevărul şi falsul sunt atât de apropiate. Prin harul lui Dumnezeu numai cei aleşi vor fi în stare să deosebească diferenţa dintre original şi imitaţie.

Biruitorii din această epocă au primit făgăduinţa de a fi făcuţi stâlpi în Templul lui Dumnezeu.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Această măreaţă epocă a Bisericii a durat până în 1906. Mesagerul stea din mâna dreaptă a Domnului a fost John Wesley, care a dus mai departe făclia Cuvântului şi care a ieşit cu marea descoperire a sfinţirii.

Biserica din Laodicea (Apocalipsa 3.14-22). „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu.”

Starea acestei epoci a Bisericii este cea mai jalnică şi Domnul nu are nici un cuvânt de laudă. Autoînşelarea domină: „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic.” Văzut din afară, ei sunt înzestraţi cu bogăţii lumeşti, dar sunt inconştienţi de faptul că sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Cel Ce are ochii ca para focului se uită şi vede adevărata stare a Laodicei.

Desigur, ei încă vorbesc şi cântă despre El, sunt încă angajaţi într-o formă de închinare, dar activităţile lumeşti sunt predominante în mijlocul lor. În loc să-şi facă timp pentru rugăciune înainte şi după adunare, oamenii se gândesc la jocurile şi distracţiile care urmează după serviciul divin. Ei nici măcar nu-şi dau seama că L-au dat afară – El nu mai este în mijlocul lor. „Iată Eu stau la uşă şi bat…” În general, biserica aplică acest cuvânt celor păcătoşi, dar Dumnezeu îl aplică bisericii. Domnul stă afară, bate la uşă, cerându-ne să-I deschidem uşa.

Printr-o falsă pretenţie, ei dau impresia că Domnul este încă cu ei. În mod intenţionat, ei trec peste situaţia reală din biserică, descrisă de însuşi Domnul Isus în Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt cele mai înşelătoare vremuri din câte au existat până acum. Oamenii încearcă să fabrice o atmosferă de trezire. Ei nu vor să admită starea pe care o au de fapt. Dar pentru că ei nu cred Adevărul, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună.(2 Tesaloniceni 2.11) Oricine ar fi în cauză, dacă respinge Adevărul, se deschide pentru rătăcire.

Duşmanul, în modul cel mai şiret, a aşezat o cursă în faţa oricărei biserici şi denominaţiuni, în faţa oricărui evanghelist şi predicator. El le asigură până şi succesul, atât timp cât ei nu recunosc mesajul şi mesagerul pentru acest timp. Unii din ei susţin că nu vor intra niciodată în Conciliul Ecumenic Mondial, dar peste ei este acelaşi duh şi ei fac parte din acest sistem fără să-şi dea seama. Fiecare organizaţie creştină provine din acelaşi duh ca şi cea dintâi organizaţie. Oricine respinge mesajul lui Dumnezeu descoperit prin Duhul Sfânt, va primi semnul fiarei.

Tot felul de lucruri sunt declarate a fi o mişcare a Duhului. Falsul este atât de aproape de adevăr, încât numai cei aleşi, care sunt aşezaţi pe fundamentul Cuvântului, vor sesiza diferenţa.

Există o mişcare carismatică, care încearcă să aducă viaţă duhovnicească în acest Conciliu Mondial Bisericesc – care este, conform cuvântului profetic, icoana fiarei. Dar Duhul lui Dumnezeu cheamă: „De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.” (2 Corinteni 6.17). Cum Hristos este în afara taberei în această epocă a Bisericii Laodicea, toţi cei aleşi, care aud glasul Lui, ies din toate taberele religioase şi iau poziţie pentru El – Cuvântul – şi poartă ocara Lui. Dar ei au şi făgăduinţa de a avea parte de slava Lui.

Făgăduinţa este: „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie…”

Fără îndoială, sunt mulţi bărbaţi de seamă în diferite denominaţiuni, dar cine este cel ales ca mesager stea în generaţia noastră? Criteriul trebuie să fie unul biblic. Noi nu ne putem lua numai după succes, impresii şi personalităţi, ci trebuie să recunoaştem alegerea lui Dumnezeu. Înaintea Dumnezeului Atotputernic poate fi spus fără ezitare, că fratele Branham a fost identificat prin Scriptură şi legitimat ca mesagerul îngerpentru această epocă a Bisericii. Fie ca toţi cei ce au urechi să asculte ce zice Duhul către biserici şi să nu mai fie legaţi de tradiţii, ci să iasă afară, să se separe de orice necredinţă şi să se întoarcă la Cuvântul lui Dumnezeu de la început.