“Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!“ (Evrei 13:8)

Salutări deosebite tuturor în scumpul Nume al Domnului şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos. Pentru meditaţie am ales următorul text al apostolului Pavel : “Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos ! El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl“ – Galateni 1:3,4 .

Tot Cuvântul lui Dumnezeu este preţios. Dar aceste pasaje care ating miezul planului de mântuire al lui Dumnezeu cu omenirea ne sunt deosebit de scumpe. Noi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru toate lucrările Lui puternice pe care le-a făcut cu poporul Israel şi care sunt scrise în Biblie. Dar experianţa personală a mântuirii este cea mai mare lucrare! La ce ne-ar folosi dacă Dumnezeu a făcut cele mai minunate lucrări pe pământ, dar cu noi nu s-a petrecut nimic? Domnul şi Mântuitorul S-a dat pe Sine pentru noi ca să ne “răscumpere din acest veac rău“. Este voia Lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de a avea sămânţa Lui în fiecare generaţie a timpului de har. Ei sunt fii şi fiice ale lui Dumnezeu – sămânţa Cuvântului – născuţi prin Duhul Sfânt.

Adevărurile biblice şi cunoştinţa sunt foarte bune şi esenţiale, dar nu sunt suficiente. Dumnezeu nu numai că a vestit adevărurile Sale – care sunt toate în legătură cu El care este Însuşi Adevărul – El nu este numai adevăr vestit, El este adevăr experimentat, adevăr descoperit şi manifestat în formă umană. Dumnezeu este un Dumnezeu personal al fiecărui om, un Dumnezeu care se ocupă de toţi cei ce vin la Hristos aşa cum sunt. Domnul nostru a spus : “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug“ – Ioan 10:10. “În El era Viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor“ – Ioan 1:4. El a venit să ne dea viaţa lui Dumnezeu – viaţa veşnică – plinătatea care a locuit trupeşte în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri – Coloseni 2:10.

Un om nu este cunoscut după învăţătură sau cunoştinţă ci mai degrabă după viaţa care este în el. Nu faptele, ci viaţa pe care o purtăm mărturiseşte cine suntem. Atât timp cât un pom are numai frunze, nu este prea uşor să ştii ce fel de om este. De îndată ce apar fructele – care exprimă viaţa pomului – avem mărturia şi dovada evidentă. De aceea a spus Domnul nostru: “... după roadele lor îi veţi cunoaşte“. Numai când adevărurile biblice sunt experimentate, şi prin aceasta devin o realitate vie, avem dovada că credinţa noastră nu este o teorie, ci este reală, adevărată.

Temele biblice sunt disputate numai de cei ce nu au experimentat ceea ce a fost făgăduit. Cei ce au primit ceea ce a fost făgăduit au dovada şi nu au nevoie de discuţii. Orbii pe care Domnul i-a vindecat erau ei înşişi o mărturie vie că El este Cel ce vindecă. Omul care a fost vindecat a mărturisit: “Aici este mirarea, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii“ – Ioan 9:30. Dintre cei ce au fost vindecaţi: orbi, surzi, muţi, leproşi, nici unul nu a discutat despre vindecarea fizică. Aceasta au făcut-o numai cei ce nu au experimentat ei înşişi puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Acelşi lucru se aplică tuturor făgăduinţelor şi experienţelor, de la întoarcerea lui Dumnezeu până la botezul Duhului Sfânt. Cel ce poate mărturisi a primit ceva conform modelului apostolic, numai are nevoie să discute, ci el mai degrabă este sigur pentru că experienţa sa este comoara cu Cuvântul. “... Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început“ – Fapte 11:15. Aşa stau lucrurile în fiecare domeniu, până la deplina descoperie a Cuvântului lui Dumnezeu. Discuţiile se găsesc numai acolo unde este nesiguranţă şi unde adevărurile descoperite nu au fost experimentate.

Cu privire la schimbările rapide în evenimentele mondiale, noi vedem profeţia biblică împlinindu-se la tot pasul. În diferite adunări şi tabere se poate auzi remarca: “Nu mai poate dura mult“. Unii adaugă: “Ce bine că avem mesajul!“. Până aici toate bune, dar nu este suficient. Chiar dacă am cunoaşte toate tainele de la Geneza la Apocalipsa, şi nu am avea dragostea dumnezeiască - în care este cuprinsă viaţa dumnezeiască – nu suntem nimic. Viaţa lui Dumnezeu nu vine în noi să depindă de învăţătură sau cunoştinţă, ci mai degrabă este împărţită persoanelor individuale prin acţiunea Duhului Sfânt. A sosit cu siguranţă timpul ca să se oprească toate discuţiile şi toate speculaţiile. Noi trebuie ACUM să-L întâlnim pe Dumnezeu şi să experimentăm restituirea completă a tuturor lucrurilor, înainte ca Hristos să poată veni – Fapte 3:21.

Cel mai important lucru este un început corect cu Dumnezeu, o adevărată experienţă cu El, până la umplerea şi pecetluirea cu Duhul Sfânt. Matei 25:1-10 nu va mai fi discutat sau interpretat – ACUM noi trebuie să experimentăm curăţirea lămpilor şi umplerea vaselor cu untdelemnul Duhului. Acest pasaj va fi în curând istorie.

Acei ce au în vedere revenirea Domnului, întreabă cu sinceritate: “Ce este de fapt necesar pentru a avea parte de răpire?“ Deja în Vechiul Testament ni se spun câteva lucruri referitoare la viaţa practică, dacă noi vrem să vedem pe Domnul. În Psalmii 15 şi 24 sunt descrişi cei ce vor fi găsiţi vrednici să fie cu Domnul. Întrebarea este: “Doamne, cine va locui în cortul tău?“ Şi răspunsul este: “Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său. El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul.El nu-şi ia vorba inapoi dacă face un jurământ în paguba lui“- Ps.15:1-4.

Toţi ar trebui să citim acest pasaj, cu rugăciune înaintea Domnului şi să ne întrebăm pe noi înşine dacă din punctul de vedere al lui Dumnezeu noi îndeplinim condiţiile care trebuiesc îndeplinite de cei ce vor fi cu Domnul.

Din nou se pune întrebarea: “Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locaşul Lui cel sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu judecă ca să înşele. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui“- Ps.24:3-5.

În fiecare generaţie se află adevărata sămânţă a lui Dumnezeu, cei născuţi din El, care caută Faţa Lui şi doresc împlinirea Sfântului Lui Cuvânt. Cei cu adevărat aleşi nu vor sta nepăsători. Din contră, ei se vor cerceta pe ei înşişi şi se vor compara să vadă dacă sunt îndeplinite în ei toate condiţiile Scripturii. Ei poartă viaţa lui Isus Hristos cu toate atributele ei şi nu se scuză pe ei înşişi punându-şi înainte eforturile lor proprii.

În natură, seva se urcă în pom. La timpul culesului, fructele coapte sunt strânse. Şi noi suntem asemănaţi cu nişte pomi sădiţi lângă apă, care aduc roade la vremea potrivită.

Este posibil ca unii să aibe pe prim plan în minte cunoştinţa şi să se aşeze pe scaunul lui Moise, Pavel, Branham sau alţii, fiind de părere că este suficient doar să aperi învăţături şi afirmaţii. Noi avem neoie de o experienţă personală cu Dumnezeul lui Moise, Pavel sau Branham, care-i primeşte pe toţi. Fiecare din noi îşi poate verifica starea spirituală văzând dacă are doar formulări teoretice sau are experienţa adevărurilor biblice. Oricine crede pe un prooroc trimis de Dumnezeu, crede de fapt pe Domnul Isus Hristos, mărturia completă a Scripturii. Un astfel de om va recunoaşte timpul şi va fi părtaş la ceea ce face Dumnezeu azi. Nu toţi care au ieşit sub Moise, Pavel, Branham etc., au intrat în Ţara Făgăduită. De mulţi din ei Dumnezeu a fost dezgustat.

Cei ce se aşează ei înşişi pe scaunul unor astfel de prooroci sunt numiţi de Domnul nostru “cărturari şi farisei“. Niciodată nu va fi suficient să strigi : “Proorocul a spus... “,“Maleahi 4:5,6 spune ... “, “Luca 17:30 spune ... “, dacă ceea ce spune este scos din context. Asupra celor care glorifică un prooroc, Domnul Şi-a rostit cele şapte “vai-uri“. Este o mare diferenţă între a primi un prooroc, beneficiind de slujba lui şi de a-l glorifica pe el ca om.

În acest punct noi avem un răspuns foarte clar. Sunt oameni care înalţă statui proorocilor şi care de asemenea le împodobesc mormintele. Făcând acestea ei nu înţeleg că privesc în urmă şi de fapt ei trăiesc în trecut, nevăzând ce face Dumnezeu în prezent. Oricine a primit binecuvântare printr-un prooroc trimis de Dumnezeu, va lua parte la ceea ce face Domnul, chiar dacă proorocul a plecat în slavă. Dumnezeu se mişcă înainte şi El împarte cu ai Săi ceea ce face El în prezent. El nu este ”EU AM FOST” sau ”EU VOI FI”, ci El este veşnicul prezent ”EU SUNT”. Fratele Branham a afirmat atât de clar: ”Oamenii mulţumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi privesc înainte spre ceea ce va face El în viitor, trecând astfel pe lângă ceea ce face El în prezent.

Ceea ce face Dumnezeu ACUM este legătura dintre ceea ce a făcut în trecut şi ceea ce va face în viitor. Oricine vorbeşte acum numai despre lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut în trecut sau despre lucrurile care se aşteaptă să se întâmple în viitor, trebuie să admită întrebarea dacă nu cumva a trecut pe lângă ceea ce se întâmplă ACUM conform planului de mântuire.

A fost un om trimis de Dumnezeu, William Branham, cu o însărcinare directă de a aduce mesajul care va premerge a doua venire a lui Hristos. Această slujbă nu ne-a fost dată spre a fi admirată, ci mai degrabă spre a ne face să recunoaştem ce a făgăduit Dumnezeu pentru astăzi. Lui i s-a spus depoziteze hrana – Cuvântul descoperit, mana ascunsă. Niciodată nu i-a spus Domnul să împartă hrana. Întrebarea care se pune acum este: cu ce scop a fost el însărcinat ca să depoziteze hrana? Cu siguranţă ca poporul lui Dumnezeu să poată fi hrănit cu Cuvântul proaspăt descoperit.

Prin harul şi alegerea lui Dumnezeu ni s-a dat o trimitere directă în distribuirea hranei depozitate. Datorită unei chemări dumnezeieşti din 2 aprilie 1962, eu am o însărcinare din partea Celui Atotputernic. În aprilie 1962 Domnul mi-a vorbit, la puţin timp după ce vorbise freatelui Branham. Dar eu nu aveam cum să ştiu aceasta. Lui i-a vorbit despre depozitarea hranei, mie mi le-a spus pe amândouă: să depozitez şi să împart. Deasemenea, despre textele din Amos 8:11, că Dumnezeu va trimite o foamete după auzirea Cuvântului Său şi Matei 24:45, că hrana trebuie împărţită la vremea potrivită, nu aveam cunoştinţă atunci. Numai odată cu împlinirea unor texte cineva ajunge să cunoască înţelesul acestora.

În legătură cu aceasta se poate aminti ceea ce s-a întâmplat în ziua următoare după înmormântarea fr. Branham, Domnul a vorbit atât de clar şi de puternic în inima mea: ”Acum a sosit timpul să împarţi hrana”. Era ca şi cum un disc repeta acelaşi text. Auzeam aceleaşi cuvinte mereu şi mereu: ”Acum a sosit timpul să împarţi hrana”.

De aceea, am vorbit cu câţiva fraţi, ca Roy Borders, Billy Paul Branham şi Pearry Green. Le-am spus despre însărcinarea pe care mi-o dăduse Domnul şi le-am cerut să tipărească predicile ca să avem posibilitatea să traducem mesajul şi în alte limbi. În felul acesta lucrarea lui Dumnezeu a continuat, aşa cum a fost prezis, fără întrerupere după plecarea fratelui Branham.

Am avut privilegiul să duc acest mesaj – Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu – în toată lumea. Aceasta nu a fost intenţia şi decizia mea, ci a fost voia lui Dumnezeu, care a avut plăcerea să mă introducă într-o mică măsură în planul Său pentru timpul sfârşitului. Eu nu am avut multe experienţe personale cu fr. Branham, cum a fost cazul cu fr. Pearry Green, căruia fr. Branham i-a spus: ”Grăbeşte-te dacă vrei să-ţi duci băieţii la frizer”. L-am întâlnit în câteva ocazii, am mâncat cu el la aceeaşi masă şi am fost cu el în acelaşi automobil. Legătura mea cu fr. Branham a fost mai degrabă spirituală.

Aşa cum copiii lui Dumnezeu au recunoscut întotdeauna ce făcea Dumnezeu în timpul lor, la fel o vor recunoaşte şi ACUM. A fost necesară întotdeauna alinierea cu slujba şi lucrarea hotărâtă de Dumnezeu. Altfel se rămâne în afara voiei şi planului lui Dumnezeu, chiar dacă se susţine că se crede mesajul şi tot ce a spus proorocul. Până în ziua de azi rămân rămân valabile cuvintele Domnului nostru despre cei pe care El i-a ales pentru slujbă şi pe care şi pe care i-a trimes: ”Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; şi cel ce Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine” – Luca 10:16. Aceasta este spus numai despre cei chemaţi în mod direct de Domnul, pentru un anumit scop. Pretenţiile imaginare au valoare numai pentru nebunii care persistă în rătăcire. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu trăieşte numai cu pâine – ce să mai zicem despre imaginaţii – ci mai degrabă cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu care iese din gura lui Dumnezeu.

De asemenea, cu referire la Cuvântul făgăduit pentru timpul nostru, noi avem nevoie să-l experimentăm la fel ACUM, fiecare în parte. În acest timp serios, pierderea timpului în discuţii despre diferite citate din predicile fratelui Branham nu trebuie să mai aibe loc. Noi trebuie să experimentăm împlinirea a tot ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu. Cei ce iau poziţie împotriva unui om pus de Dumnezeu şi îi mai influenţează şi pe alţii, chiar dacă ei găsesc poziţii plauzibile, trăiesc într-o stare potrivnică lui Dumnezeu, care îşi continuă lucrarea fără întrerupere până la desăvârşirea (încheierea) care vine odată cu revenirea lui Isus Hristos.

Fr. Branham vorbeşte despre asemenea oameni şi-i numeşte ”Sămânţa de dezbinare”. Numai cei ce sunt născuţi din sămânţa Cuvântului prin Duhul au posibilitatea să fie introduşi la locul potrivit în planul lui Dumnezeu arătat în Cuvântul Lui.

Împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi ruptă. El nu poate să-Şi ducă poporul Său pe mai multe căi. Taberele formate, care nu rămîn în cursul principal, nu sunt adunarea adevăraţilor credincioşi, ci mai degrabă o strângere împotriva Domnului şi a unsului Său. Domnul, în ciuda tuturor acestor dezvoltări va înainta împreună cu ai Săi în felul hotărât de El, până la sfârşit. El nu va lua parte cu diferitele mişcări, El va rămâne cu Trupul Său, biserica, şi va aduce împreună mădularele. Ei sunt zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor.

Fie ca scumpul nostru Domn să binecuvânteze pe cei aleşi de El din acest neam rău şi să ne ajute în gândurile, acţiunile şi vieţile noastre ca să trăim o viaţă plăcută Lui. Harul şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi toţi.

Dezvoltări politice

Întreaga lume este uimită de unificarea Germanieişi, legat de aceasta, de unificarea Europei. Ritmul în care s-au succedat evenimentele a fost extrem de rapid. De multe ori mă întreb cum a fost posibil ca eu să prezic această unire acum peste 20 de ani. Este foarte simplu. Am afirmat numai ceea ce este spus în profeţia biblică. Daniel a vă­zut cum "...cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare. Si patru fiare au ieşit din mare, deo­sebite una de alta ” – Daniel 7:2-3. Este cunoscut din istorie cum au început şi cum s-au încheiat aceste imperii mondiale. Ultimul este imperiul roman. El va exista până la sfârşit şi va fi distrus de judecata lui Dumnezeu chiar înaintea începerii împărăţiei lui Dumnezeu.

Constelaţia acestui ultim imperiu mondial este deosebită. Dar pentru că a fost descrisă din toate direcţiile, noi avem imaginea de ansamblu. Politic, acest imperiu mon­dial s-a prăbuşit în anul 476 d.Hr (când Odoacru, căpe­tenia herulilor, 1-a detronat pe ultimul împărat roman al imperiului de apus. Cu aceasta s-a instaurat dominaţia germană in Italia - n.t.). Dar religios, influenţa lui a început de atunci să fie nestăvilită. Proorocul Ioan des­crie această împărăţie care a fost, nu mai este şi va fi din nou când puterea politică, religioasă şi economică este unită.

Această împărăţie are capete şi coarne. Aşa cum proo­rocul descrie mai departe, fost nevoie ca unii să dom­nească iar alţii să împungă din când în când. Această fiară - putere a fost rănită de moarte la unul din capete. Apoi ni se spune că această rană a fost vindecată şi datorită acestui fapt "... tot pămîntul se mira după fiară" - Apo­calipsa 13:1-3. ­

Astăzi aceste versete s-au împlinit sub ochii noştri. Capul principal al imperiului roman a fost Germania. Datorită Reformei s-a făcut o rană de moarte, dată prin lovitura sabiei Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. În anumite perioade acest imperiu a fost numit "Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană". În 2 februarie 962 Otto I a fost încoronat la Roma de către papa ca împărat peste ”Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană”. Reforma, această rană de moarte făcută de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, aproape că a pus capăt dominei romane. Atunci naţiunea germană a fost divizată în protestanţi şi catolici.

După al II lea Război mondial a urmat divizarea politică între Est şi Vest. Ceea ce nu s-a putut realiza prin contrareforma lui Ignaţiu de Loyola şi prin războaie religioase, are loc acum prin politica orientată religios. După al II lea Război mondial vechiul duşman al bisericii catolice ”comunismul” a fost lovit de partidele aşa-zis creştine în timpul campaniilor electorale din ţara noastră. De la schimbarea de guvern făcută de Social Democraţi în 1969, s-a produs o deschidere către Europa de Est. S-a pledat pentru înţelegere şi reconciliere. În prezent se culeg roadele ”destinderii”. Despărţirea dintre confesiuni a fost practic depăşită. Pretutindeni, cu ocazia unor evenimente deosebite, are loc un serviciu ecumenic. De asemenea, divizarea politică este depăşită. După ce dl. George Bush a fost în vizită la papa, a ştiut foarte bine ce trebuie pus cu prioritate pe agenda de lucru. Trei săptămâni mai târziu, dl. Gorbaciov a fost în audienţă la papa şi numai după aceea politicienii noştri au fost informaţi despre unificarea celor două Germanii. În scurt timp de la revoluţia paşnică din octombrie/noiembrie 1989 imposibilul s-a petrecut. Nu numai întreaga lume îşi ţine răsuflarea şi se miră, dar chiar şi noi care suntem aici în fiecare zi vedem şi auzim cât de rapid se mişcă totul. Pe 9 decembrie 1989, cancelarul nostru Helmuth Kohl, cu prilejul unui discurs televizat din Berlin, de la Poarta Brandemburg a mulţumit papei pentru rolul jucat în procesul unificării.

Profeţia biblică s-a împlinit sub ochii noştri. Nu vor mai fi două sau trei puteri în Europa, ci numai una. După cel de al II lea Război mondial, faimosul Imperiu Britanic s-a fărâmiţat. Acum marele Imperiu al republicilor sovietice se dezintegrează. De asemenea, şi alte state europene au fost incluse în acest proces cu un singur scop: ca Imperiul Roman să vină la existenţă, bazat pe tratatele de la Roma din 1957. Totul avansează. Avem Parlament European, avem Banca Central Europeană, avem Curtea Europeană. Totul este pregătit pentru o nouă ordine mondială. Capul conducător, după cum se poate vedea, va fi Germania. Ea este punctul geografic de trecere de la Est la Vest şi are o poziţie conducătoare din punct de vedere politic, religios şi economic. Al III lea Reich s-a sfârşit cu al II lea Război mondial; acum al IV lea se stabileşte. Scriptura trebuie să se împlinească în toate privinţele, până acolo la afirmaţia de ”pace şi linişte ”, care acum este predominantă – 1 Tes. 5:3.

William Branham a făcut o afirmaţie în data de 19 martie 1962, într-o predică ţinută la Tifton, Georgia SUA. Vă rog să ţineţi cont de faptul că a fost făcută la numai 6 luni după ridicarea Zidului Berlinului. ”A fost o trezire a imperiului roman. Ştiţi ce se întâmplă? Dacă ei dau înapoi partea de Est a Berlinului, comunismul este sfârşit. Aceasta aşează imperiul roman exact în forma în care era pe timpul lui Isus Hristos. O vor face, desigur. Perfect”. Această afirmaţie s-a împlinit cu siguranţă. Biserica catolică sărbătoreşte în mod deschis victoria asupra comunismului.

Pentru toţi credincioşii creştini este încurajator când vedem profeţia biblică împlinită sub ochii noştri. Prin aceasta ştim cu siguranţă că timpul este aproape. Noi putem să ne ridicăm capetele ”căci cu siguranţă răscumpărarea noastră este aproape”. Este un mare privilegiu să-L cunoşti pe Dumnezeu prin descoperire divină şi de asemenea să ai Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu – şi prin aceasta să fii adus la zi cu ceea ce se întâmplă în împărăţia lui Dumnezeu şi cu evenimentele mondiale.

Din inimă doresc tuturor cele mai bogate binecuvântări ale lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să aibe drumul Său cu poporul Său şi să ne dea partea făgăduită din planul Lui de mântuire. El este credincios şi o va face conform Cuvântului Său. Amintiţi-vă de mine în rugăciunile voastre zilnice ca să se facă voia desăvârşită a lui Dumnezeu.

Din însărcinarea lui Dumnezeu ,

fr. Frank

Fotografia de mai sus prezintă noul centru de misiune construit la Praga. Cu o râvnă deosebită fraţii din Cehoslovacia au ridicat această clădire într-un timp foarte scurt. Subsolul este proiectat în aşa fel încât să poată găzdui partea de tipărire şi expediere. La parter este un mic apartament şi un birou. La etaj se află încăperea de adunare unde se întâlnesc fraţii şi surorile. Din partea noastră noi am ajutat la cumpărarea materialelor. Restul a fost făcut de fraţii de acolo. Noi trebuie să le mulţumim pentru eforturile lor de a face ca Împărăţia lui Dumnezeu să înainteze în acest fel.

Fotografia următoare prezintă noua clădire din cadrul misiunii din Krefeld. S-a putut astfel mări spaţiul de tipărire şi birourile. Clădirea este gata şi va fi inaugurată de Rusalii, 6-8 iunie 1992.

Am hotărât să facem tot ce putem cu mijloacele pe care le deţinem răscumpărând timpul, căci vedem cum se apropie revenirea lui Hristos. După deschiderea graniţelor spre ţările din Europa de Est, noi avem posibilitatea să tipărim mesjul în multe limbi şi astfel să hrănim sufletele înfometate cu Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. În prezent avem şase computere pentru editarea textelor în diferite limbi. Prin harul lui Dumnezeu vom cumpăra o maşină de tipărit offset, aducând tipografia în toate aspectele la cele mai moderne standarde.

Dacă cineva ar vrea să ne critice, fiind de părere că nu mai este timp pentru asemenea planuri, noi am decis să urmăm exemplul Domnului, care a sups: ”Eu trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis, câtă vreme este ziuă; vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra”. Niciodată nu au fost posibilităţi mai mari ca acum. Va veni clipa când nimeni nu va mai putea lucra . Până atunci noi vom folosi fiecare ocazie. Ar fi bine dacă fraţii şi surorile din diferite ţări ar fi de faţă atunci când fraţii şi surorile din ţările Europei de Est laudă pe Dumnezeu după ce au auzit mesajul acestui timp.

Am fost impresionat când am văzut fostele ”Case de cultură” imense, din ţările Europei de Est, pline de multe ori cu sute până la 3000 de oameni veniţi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu descoperit. Aceasta este ocazia noastră, noi suntem acolo unde se întâmplă lucrurile. Dumnezeu face istoria. Dorim ca împreună să îi amintim pe cei ce se ocupă cu traducerea. Vă rog să vă rugaţi pentru întreaga lucrare a lui Dumnezeu din întreaga lume. Este ţelul nostru de a tipări în mod armonios mesajul în diferite limbi, ca biserica Mireasă a lui Hristos din diferite ţări să fie adusă în cademţă şi să ajungă la deplina maturitate. Aduceţi-vă aminte de acest lucru în rugăciunile voastre. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu voi în timp ce participaţi la lucrarea lui Dumnezeu atribuită vouă.

“Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!“(Evrei 13:8)

Salutări deosebite tuturor în scumpul Nume al Domnului şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos. Pentru meditaţie am ales următorul text al apostolului Pavel : “Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos ! El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl“ – Galateni 1:3,4 .

Tot Cuvântul lui Dumnezeu este preţios. Dar aceste pasaje care ating miezul planului de mântuire al lui Dumnezeu cu omenirea ne sunt deosebit de scumpe. Noi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru toate lucrările Lui puternice pe care le-a făcut cu poporul Israel şi care sunt scrise în Biblie. Dar experianţa personală a mântuirii este cea mai mare lucrare! La ce ne-ar folosi dacă Dumnezeu a făcut cele mai minunate lucrări pe pământ, dar cu noi nu s-a petrecut nimic? Domnul şi Mântuitorul S-a dat pe Sine pentru noi ca să ne “răscumpere din acest veac rău“. Este voia Lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de a avea sămânţa Lui în fiecare generaţie a timpului de har. Ei sunt fii şi fiice ale lui Dumnezeu – sămânţa Cuvântului – născuţi prin Duhul Sfânt.

Adevărurile biblice şi cunoştinţa sunt foarte bune şi esenţiale, dar nu sunt suficiente. Dumnezeu nu numai că a vestit adevărurile Sale – care sunt toate în legătură cu El care este Însuşi Adevărul – El nu este numai adevăr vestit, El este adevăr experimentat, adevăr descoperit şi manifestat în formă umană. Dumnezeu este un Dumnezeu personal al fiecărui om, un Dumnezeu care se ocupă de toţi cei ce vin la Hristos aşa cum sunt. Domnul nostru a spus : “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug“ – Ioan 10:10. “În El era Viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor“ – Ioan 1:4. El a venit să ne dea viaţa lui Dumnezeu – viaţa veşnică – plinătatea care a locuit trupeşte în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri – Coloseni 2:10.

Un om nu este cunoscut după învăţătură sau cunoştinţă ci mai degrabă după viaţa care este în el. Nu faptele, ci viaţa pe care o purtăm mărturiseşte cine suntem. Atât timp cât un pom are numai frunze, nu este prea uşor să ştii ce fel de om este. De îndată ce apar fructele – care exprimă viaţa pomului – avem mărturia şi dovada evidentă. De aceea a spus Domnul nostru: “... după roadele lor îi veţi cunoaşte“. Numai când adevărurile biblice sunt experimentate, şi prin aceasta devin o realitate vie, avem dovada că credinţa noastră nu este o teorie, ci este reală, adevărată.

Temele biblice sunt disputate numai de cei ce nu au experimentat ceea ce a fost făgăduit. Cei ce au primit ceea ce a fost făgăduit au dovada şi nu au nevoie de discuţii. Orbii pe care Domnul i-a vindecat erau ei înşişi o mărturie vie că El este Cel ce vindecă. Omul care a fost vindecat a mărturisit: “Aici este mirarea, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii“ – Ioan 9:30. Dintre cei ce au fost vindecaţi: orbi, surzi, muţi, leproşi, nici unul nu a discutat despre vindecarea fizică. Aceasta au făcut-o numai cei ce nu au experimentat ei înşişi puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Acelşi lucru se aplică tuturor făgăduinţelor şi experienţelor, de la întoarcerea lui Dumnezeu până la botezul Duhului Sfânt. Cel ce poate mărturisi a primit ceva conform modelului apostolic, numai are nevoie să discute, ci el mai degrabă este sigur pentru că experienţa sa este comoara cu Cuvântul. “... Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început“ – Fapte 11:15. Aşa stau lucrurile în fiecare domeniu, până la deplina descoperie a Cuvântului lui Dumnezeu. Discuţiile se găsesc numai acolo unde este nesiguranţă şi unde adevărurile descoperite nu au fost experimentate.

Cu privire la schimbările rapide în evenimentele mondiale, noi vedem profeţia biblică împlinindu-se la tot pasul. În diferite adunări şi tabere se poate auzi remarca: “Nu mai poate dura mult“. Unii adaugă: “Ce bine că avem mesajul!“. Până aici toate bune, dar nu este suficient. Chiar dacă am cunoaşte toate tainele de la Geneza la Apocalipsa, şi nu am avea dragostea dumnezeiască - în care este cuprinsă viaţa dumnezeiască – nu suntem nimic. Viaţa lui Dumnezeu nu vine în noi să depindă de învăţătură sau cunoştinţă, ci mai degrabă este împărţită persoanelor individuale prin acţiunea Duhului Sfânt. A sosit cu siguranţă timpul ca să se oprească toate discuţiile şi toate speculaţiile. Noi trebuie ACUM să-L întâlnim pe Dumnezeu şi să experimentăm restituirea completă a tuturor lucrurilor, înainte ca Hristos să poată veni – Fapte 3:21.

Cel mai important lucru este un început corect cu Dumnezeu, o adevărată experienţă cu El, până la umplerea şi pecetluirea cu Duhul Sfânt. Matei 25:1-10 nu va mai fi discutat sau interpretat – ACUM noi trebuie să experimentăm curăţirea lămpilor şi umplerea vaselor cu untdelemnul Duhului. Acest pasaj va fi în curând istorie.

Acei ce au în vedere revenirea Domnului, întreabă cu sinceritate: “Ce este de fapt necesar pentru a avea parte de răpire?“ Deja în Vechiul Testament ni se spun câteva lucruri referitoare la viaţa practică, dacă noi vrem să vedem pe Domnul. În Psalmii 15 şi 24 sunt descrişi cei ce vor fi găsiţi vrednici să fie cu Domnul. Întrebarea este: “Doamne, cine va locui în cortul tău?“ Şi răspunsul este: “Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său. El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul.El nu-şi ia vorba inapoi dacă face un jurământ în paguba lui“- Ps.15:1-4.

Toţi ar trebui să citim acest pasaj, cu rugăciune înaintea Domnului şi să ne întrebăm pe noi înşine dacă din punctul de vedere al lui Dumnezeu noi îndeplinim condiţiile care trebuiesc îndeplinite de cei ce vor fi cu Domnul.

Din nou se pune întrebarea: “Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locaşul Lui cel sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu judecă ca să înşele. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui“- Ps.24:3-5.

În fiecare generaţie se află adevărata sămânţă a lui Dumnezeu, cei născuţi din El, care caută Faţa Lui şi doresc împlinirea Sfântului Lui Cuvânt. Cei cu adevărat aleşi nu vor sta nepăsători. Din contră, ei se vor cerceta pe ei înşişi şi se vor compara să vadă dacă sunt îndeplinite în ei toate condiţiile Scripturii. Ei poartă viaţa lui Isus Hristos cu toate atributele ei şi nu se scuză pe ei înşişi punându-şi înainte eforturile lor proprii.

În natură, seva se urcă în pom. La timpul culesului, fructele coapte sunt strânse. Şi noi suntem asemănaţi cu nişte pomi sădiţi lângă apă, care aduc roade la vremea potrivită.

Este posibil ca unii să aibe pe prim plan în minte cunoştinţa şi să se aşeze pe scaunul lui Moise, Pavel, Branham sau alţii, fiind de părere că este suficient doar să aperi învăţături şi afirmaţii. Noi avem neoie de o experienţă personală cu Dumnezeul lui Moise, Pavel sau Branham, care-i primeşte pe toţi. Fiecare din noi îşi poate verifica starea spirituală văzând dacă are doar formulări teoretice sau are experienţa adevărurilor biblice. Oricine crede pe un prooroc trimis de Dumnezeu, crede de fapt pe Domnul Isus Hristos, mărturia completă a Scripturii. Un astfel de om va recunoaşte timpul şi va fi părtaş la ceea ce face Dumnezeu azi. Nu toţi care au ieşit sub Moise, Pavel, Branham etc., au intrat în Ţara Făgăduită. De mulţi din ei Dumnezeu a fost dezgustat.

Cei ce se aşează ei înşişi pe scaunul unor astfel de prooroci sunt numiţi de Domnul nostru “cărturari şi farisei“. Niciodată nu va fi suficient să strigi : “Proorocul a spus... “,“Maleahi 4:5,6 spune ... “, “Luca 17:30 spune ... “, dacă ceea ce spune este scos din context. Asupra celor care glorifică un prooroc, Domnul Şi-a rostit cele şapte “vai-uri“. Este o mare diferenţă între a primi un prooroc, beneficiind de slujba lui şi de a-l glorifica pe el ca om.

În acest punct noi avem un răspuns foarte clar. Sunt oameni care înalţă statui proorocilor şi care de asemenea le împodobesc mormintele. Făcând acestea ei nu înţeleg că privesc în urmă şi de fapt ei trăiesc în trecut, nevăzând ce face Dumnezeu în prezent. Oricine a primit binecuvântare printr-un prooroc trimis de Dumnezeu, va lua parte la ceea ce face Domnul, chiar dacă proorocul a plecat în slavă. Dumnezeu se mişcă înainte şi El împarte cu ai Săi ceea ce face El în prezent. El nu este ”EU AM FOST” sau ”EU VOI FI”, ci El este veşnicul prezent ”EU SUNT”. Fratele Branham a afirmat atât de clar: ”Oamenii mulţumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi privesc înainte spre ceea ce va face El în viitor, trecând astfel pe lângă ceea ce face El în prezent.

Ceea ce face Dumnezeu ACUM este legătura dintre ceea ce a făcut în trecut şi ceea ce va face în viitor. Oricine vorbeşte acum numai despre lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut în trecut sau despre lucrurile care se aşteaptă să se întâmple în viitor, trebuie să admită întrebarea dacă nu cumva a trecut pe lângă ceea ce se întâmplă ACUM conform planului de mântuire.

A fost un om trimis de Dumnezeu, William Branham, cu o însărcinare directă de a aduce mesajul care va premerge a doua venire a lui Hristos. Această slujbă nu ne-a fost dată spre a fi admirată, ci mai degrabă spre a ne face să recunoaştem ce a făgăduit Dumnezeu pentru astăzi. Lui i s-a spus depoziteze hrana – Cuvântul descoperit, mana ascunsă. Niciodată nu i-a spus Domnul să împartă hrana. Întrebarea care se pune acum este: cu ce scop a fost el însărcinat ca să depoziteze hrana? Cu siguranţă ca poporul lui Dumnezeu să poată fi hrănit cu Cuvântul proaspăt descoperit.

Prin harul şi alegerea lui Dumnezeu ni s-a dat o trimitere directă în distribuirea hranei depozitate. Datorită unei chemări dumnezeieşti din 2 aprilie 1962, eu am o însărcinare din partea Celui Atotputernic. În aprilie 1962 Domnul mi-a vorbit, la puţin timp după ce vorbise freatelui Branham. Dar eu nu aveam cum să ştiu aceasta. Lui i-a vorbit despre depozitarea hranei, mie mi le-a spus pe amândouă: să depozitez şi să împart. Deasemenea, despre textele din Amos 8:11, că Dumnezeu va trimite o foamete după auzirea Cuvântului Său şi Matei 24:45, că hrana trebuie împărţită la vremea potrivită, nu aveam cunoştinţă atunci. Numai odată cu împlinirea unor texte cineva ajunge să cunoască înţelesul acestora.

În legătură cu aceasta se poate aminti ceea ce s-a întâmplat în ziua următoare după înmormântarea fr. Branham, Domnul a vorbit atât de clar şi de puternic în inima mea: ”Acum a sosit timpul să împarţi hrana”. Era ca şi cum un disc repeta acelaşi text. Auzeam aceleaşi cuvinte mereu şi mereu: ”Acum a sosit timpul să împarţi hrana”.

De aceea, am vorbit cu câţiva fraţi, ca Roy Borders, Billy Paul Branham şi Pearry Green. Le-am spus despre însărcinarea pe care mi-o dăduse Domnul şi le-am cerut să tipărească predicile ca să avem posibilitatea să traducem mesajul şi în alte limbi. În felul acesta lucrarea lui Dumnezeu a continuat, aşa cum a fost prezis, fără întrerupere după plecarea fratelui Branham.

Am avut privilegiul să duc acest mesaj – Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu – în toată lumea. Aceasta nu a fost intenţia şi decizia mea, ci a fost voia lui Dumnezeu, care a avut plăcerea să mă introducă într-o mică măsură în planul Său pentru timpul sfârşitului. Eu nu am avut multe experienţe personale cu fr. Branham, cum a fost cazul cu fr. Pearry Green, căruia fr. Branham i-a spus: ”Grăbeşte-te dacă vrei să-ţi duci băieţii la frizer”. L-am întâlnit în câteva ocazii, am mâncat cu el la aceeaşi masă şi am fost cu el în acelaşi automobil. Legătura mea cu fr. Branham a fost mai degrabă spirituală.

Aşa cum copiii lui Dumnezeu au recunoscut întotdeauna ce făcea Dumnezeu în timpul lor, la fel o vor recunoaşte şi ACUM. A fost necesară întotdeauna alinierea cu slujba şi lucrarea hotărâtă de Dumnezeu. Altfel se rămâne în afara voiei şi planului lui Dumnezeu, chiar dacă se susţine că se crede mesajul şi tot ce a spus proorocul. Până în ziua de azi rămân rămân valabile cuvintele Domnului nostru despre cei pe care El i-a ales pentru slujbă şi pe care şi pe care i-a trimes: ”Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; şi cel ce Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine” – Luca 10:16. Aceasta este spus numai despre cei chemaţi în mod direct de Domnul, pentru un anumit scop. Pretenţiile imaginare au valoare numai pentru nebunii care persistă în rătăcire. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu trăieşte numai cu pâine – ce să mai zicem despre imaginaţii – ci mai degrabă cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu care iese din gura lui Dumnezeu.

De asemenea, cu referire la Cuvântul făgăduit pentru timpul nostru, noi avem nevoie să-l experimentăm la fel ACUM, fiecare în parte. În acest timp serios, pierderea timpului în discuţii despre diferite citate din predicile fratelui Branham nu trebuie să mai aibe loc. Noi trebuie să experimentăm împlinirea a tot ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu. Cei ce iau poziţie împotriva unui om pus de Dumnezeu şi îi mai influenţează şi pe alţii, chiar dacă ei găsesc poziţii plauzibile, trăiesc într-o stare potrivnică lui Dumnezeu, care îşi continuă lucrarea fără întrerupere până la desăvârşirea (încheierea) care vine odată cu revenirea lui Isus Hristos.

Fr. Branham vorbeşte despre asemenea oameni şi-i numeşte ”Sămânţa de dezbinare”. Numai cei ce sunt născuţi din sămânţa Cuvântului prin Duhul au posibilitatea să fie introduşi la locul potrivit în planul lui Dumnezeu arătat în Cuvântul Lui.

Împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi ruptă. El nu poate să-Şi ducă poporul Său pe mai multe căi. Taberele formate, care nu rămîn în cursul principal, nu sunt adunarea adevăraţilor credincioşi, ci mai degrabă o strângere împotriva Domnului şi a unsului Său. Domnul, în ciuda tuturor acestor dezvoltări va înainta împreună cu ai Săi în felul hotărât de El, până la sfârşit. El nu va lua parte cu diferitele mişcări, El va rămâne cu Trupul Său, biserica, şi va aduce împreună mădularele. Ei sunt zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor.

Fie ca scumpul nostru Domn să binecuvânteze pe cei aleşi de El din acest neam rău şi să ne ajute în gândurile, acţiunile şi vieţile noastre ca să trăim o viaţă plăcută Lui. Harul şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi toţi.

Dezvoltări politice

Întreaga lume este uimită de unificarea Germanieişi, legat de aceasta, de unificarea Europei. Ritmul în care s-au succedat evenimentele a fost extrem de rapid. De multe ori mă întreb cum a fost posibil ca eu să prezic această unire acum peste 20 de ani. Este foarte simplu. Am afirmat numai ceea ce este spus în profeţia biblică. Daniel a vă­zut cum "...cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare. Si patru fiare au ieşit din mare, deo­sebite una de alta ” – Daniel 7:2-3. Este cunoscut din istorie cum au început şi cum s-au încheiat aceste imperii mondiale. Ultimul este imperiul roman. El va exista până la sfârşit şi va fi distrus de judecata lui Dumnezeu chiar înaintea începerii împărăţiei lui Dumnezeu.

Constelaţia acestui ultim imperiu mondial este deosebită. Dar pentru că a fost descrisă din toate direcţiile, noi avem imaginea de ansamblu. Politic, acest imperiu mon­dial s-a prăbuşit în anul 476 d.Hr (când Odoacru, căpe­tenia herulilor, 1-a detronat pe ultimul împărat roman al imperiului de apus. Cu aceasta s-a instaurat dominaţia germană in Italia - n.t.). Dar religios, influenţa lui a început de atunci să fie nestăvilită. Proorocul Ioan des­crie această împărăţie care a fost, nu mai este şi va fi din nou când puterea politică, religioasă şi economică este unită.

Această împărăţie are capete şi coarne. Aşa cum proo­rocul descrie mai departe, fost nevoie ca unii să dom­nească iar alţii să împungă din când în când. Această fiară - putere a fost rănită de moarte la unul din capete. Apoi ni se spune că această rană a fost vindecată şi datorită acestui fapt "... tot pămîntul se mira după fiară" - Apo­calipsa 13:1-3. ­

Astăzi aceste versete s-au împlinit sub ochii noştri. Capul principal al imperiului roman a fost Germania. Datorită Reformei s-a făcut o rană de moarte, dată prin lovitura sabiei Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. În anumite perioade acest imperiu a fost numit "Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană". În 2 februarie 962 Otto I a fost încoronat la Roma de către papa ca împărat peste ”Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană”. Reforma, această rană de moarte făcută de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, aproape că a pus capăt dominei romane. Atunci naţiunea germană a fost divizată în protestanţi şi catolici.

După al II lea Război mondial a urmat divizarea politică între Est şi Vest. Ceea ce nu s-a putut realiza prin contrareforma lui Ignaţiu de Loyola şi prin războaie religioase, are loc acum prin politica orientată religios. După al II lea Război mondial vechiul duşman al bisericii catolice ”comunismul” a fost lovit de partidele aşa-zis creştine în timpul campaniilor electorale din ţara noastră. De la schimbarea de guvern făcută de Social Democraţi în 1969, s-a produs o deschidere către Europa de Est. S-a pledat pentru înţelegere şi reconciliere. În prezent se culeg roadele ”destinderii”. Despărţirea dintre confesiuni a fost practic depăşită. Pretutindeni, cu ocazia unor evenimente deosebite, are loc un serviciu ecumenic. De asemenea, divizarea politică este depăşită. După ce dl. George Bush a fost în vizită la papa, a ştiut foarte bine ce trebuie pus cu prioritate pe agenda de lucru. Trei săptămâni mai târziu, dl. Gorbaciov a fost în audienţă la papa şi numai după aceea politicienii noştri au fost informaţi despre unificarea celor două Germanii. În scurt timp de la revoluţia paşnică din octombrie/noiembrie 1989 imposibilul s-a petrecut. Nu numai întreaga lume îşi ţine răsuflarea şi se miră, dar chiar şi noi care suntem aici în fiecare zi vedem şi auzim cât de rapid se mişcă totul. Pe 9 decembrie 1989, cancelarul nostru Helmuth Kohl, cu prilejul unui discurs televizat din Berlin, de la Poarta Brandemburg a mulţumit papei pentru rolul jucat în procesul unificării.

Profeţia biblică s-a împlinit sub ochii noştri. Nu vor mai fi două sau trei puteri în Europa, ci numai una. După cel de al II lea Război mondial, faimosul Imperiu Britanic s-a fărâmiţat. Acum marele Imperiu al republicilor sovietice se dezintegrează. De asemenea, şi alte state europene au fost incluse în acest proces cu un singur scop: ca Imperiul Roman să vină la existenţă, bazat pe tratatele de la Roma din 1957. Totul avansează. Avem Parlament European, avem Banca Central Europeană, avem Curtea Europeană. Totul este pregătit pentru o nouă ordine mondială. Capul conducător, după cum se poate vedea, va fi Germania. Ea este punctul geografic de trecere de la Est la Vest şi are o poziţie conducătoare din punct de vedere politic, religios şi economic. Al III lea Reich s-a sfârşit cu al II lea Război mondial; acum al IV lea se stabileşte. Scriptura trebuie să se împlinească în toate privinţele, până acolo la afirmaţia de ”pace şi linişte ”, care acum este predominantă – 1 Tes. 5:3.

William Branham a făcut o afirmaţie în data de 19 martie 1962, într-o predică ţinută la Tifton, Georgia SUA. Vă rog să ţineţi cont de faptul că a fost făcută la numai 6 luni după ridicarea Zidului Berlinului. ”A fost o trezire a imperiului roman. Ştiţi ce se întâmplă? Dacă ei dau înapoi partea de Est a Berlinului, comunismul este sfârşit. Aceasta aşează imperiul roman exact în forma în care era pe timpul lui Isus Hristos. O vor face, desigur. Perfect”. Această afirmaţie s-a împlinit cu siguranţă. Biserica catolică sărbătoreşte în mod deschis victoria asupra comunismului.

Pentru toţi credincioşii creştini este încurajator când vedem profeţia biblică împlinită sub ochii noştri. Prin aceasta ştim cu siguranţă că timpul este aproape. Noi putem să ne ridicăm capetele ”căci cu siguranţă răscumpărarea noastră este aproape”. Este un mare privilegiu să-L cunoşti pe Dumnezeu prin descoperire divină şi de asemenea să ai Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu – şi prin aceasta să fii adus la zi cu ceea ce se întâmplă în împărăţia lui Dumnezeu şi cu evenimentele mondiale.

Din inimă doresc tuturor cele mai bogate binecuvântări ale lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să aibe drumul Său cu poporul Său şi să ne dea partea făgăduită din planul Lui de mântuire. El este credincios şi o va face conform Cuvântului Său. Amintiţi-vă de mine în rugăciunile voastre zilnice ca să se facă voia desăvârşită a lui Dumnezeu.

Din însărcinarea lui Dumnezeu ,

fr. Frank

Fotografia de mai sus prezintă noul centru de misiune construit la Praga. Cu o râvnă deosebită fraţii din Cehoslovacia au ridicat această clădire într-un timp foarte scurt. Subsolul este proiectat în aşa fel încât să poată găzdui partea de tipărire şi expediere. La parter este un mic apartament şi un birou. La etaj se află încăperea de adunare unde se întâlnesc fraţii şi surorile. Din partea noastră noi am ajutat la cumpărarea materialelor. Restul a fost făcut de fraţii de acolo. Noi trebuie să le mulţumim pentru eforturile lor de a face ca Împărăţia lui Dumnezeu să înainteze în acest fel.

Fotografia următoare prezintă noua clădire din cadrul misiunii din Krefeld. S-a putut astfel mări spaţiul de tipărire şi birourile. Clădirea este gata şi va fi inaugurată de Rusalii, 6-8 iunie 1992.

Am hotărât să facem tot ce putem cu mijloacele pe care le deţinem răscumpărând timpul, căci vedem cum se apropie revenirea lui Hristos. După deschiderea graniţelor spre ţările din Europa de Est, noi avem posibilitatea să tipărim mesjul în multe limbi şi astfel să hrănim sufletele înfometate cu Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. În prezent avem şase computere pentru editarea textelor în diferite limbi. Prin harul lui Dumnezeu vom cumpăra o maşină de tipărit offset, aducând tipografia în toate aspectele la cele mai moderne standarde.

Dacă cineva ar vrea să ne critice, fiind de părere că nu mai este timp pentru asemenea planuri, noi am decis să urmăm exemplul Domnului, care a sups: ”Eu trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis, câtă vreme este ziuă; vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra”. Niciodată nu au fost posibilităţi mai mari ca acum. Va veni clipa când nimeni nu va mai putea lucra . Până atunci noi vom folosi fiecare ocazie. Ar fi bine dacă fraţii şi surorile din diferite ţări ar fi de faţă atunci când fraţii şi surorile din ţările Europei de Est laudă pe Dumnezeu după ce au auzit mesajul acestui timp.

Am fost impresionat când am văzut fostele ”Case de cultură” imense, din ţările Europei de Est, pline de multe ori cu sute până la 3000 de oameni veniţi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu descoperit. Aceasta este ocazia noastră, noi suntem acolo unde se întâmplă lucrurile. Dumnezeu face istoria. Dorim ca împreună să îi amintim pe cei ce se ocupă cu traducerea. Vă rog să vă rugaţi pentru întreaga lucrare a lui Dumnezeu din întreaga lume. Este ţelul nostru de a tipări în mod armonios mesajul în diferite limbi, ca biserica Mireasă a lui Hristos din diferite ţări să fie adusă în cademţă şi să ajungă la deplina maturitate. Aduceţi-vă aminte de acest lucru în rugăciunile voastre. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu voi în timp ce participaţi la lucrarea lui Dumnezeu atribuită vouă.