SCRISOARE CIRCULARA - Decembrie 1972

Nu este de-ajuns să credem ceva, ci credinţa noastră trebuie să fie fundamentată biblic. Nu o credinţă oarecare, ci doar credinţa biblică te poate mântui. În Ioan 7: 38, Isus spune: ”Cine crede în Mine cum spune Scriptura”.

Nu cine crede în „Mine” cum vrea el, sau după părerea lui, ci numai “cine crede în Mine cum spune Scriptura”. Deci trebuie să ne întoarcem la Evanghelia veşnică originală, care a plecat din Ierusalim. În secolele trecute, punctul principal a fost depozitat la Roma. Fundamentul nu a mai fost compus din învăţătura apostolilor. Dintr-o dată i-au avut pe „sfinţi” ca „mijlocitori”, un „purgatoriu” şi „rugăciunea pentru morţi”. Oamenilor le-a fost furată credinţa în descoperirea divină a lui Isus Hristos şi în locul ei au apărut superstiţia şi dogmele omeneşti.

Din slujba divină, originală şi simplă, a devenit o închinare la idoli. În creştinismul primar nu a fost o diferenţă între cei duhovniceşti şi cei mai puţini duhovniceşti. Toţi oamenii erau egali înaintea lui Dumnezeu. Exista doar Biserica întreagă a Dumnezeului celui Viu, care o găsim descrisă în 1 Petru 2: 9: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate la Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Fiecare slujbă cu darul pe care l-a primit de la Dumnezeu este pentru zidirea întregii Biserici, conform Efeseni 4:11; Dumnezeu a pus în Biserică apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători.

Acest şablon a durat numai atât timp cât Hristos a fost recunoscut ca fiind Cap al Bisericii conform Coloseni 1. 18: “El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea”.