2009-04 · Scrisoare circulară - romanian

NĂSCUŢI DIN DUMNEZEU, PĂRTAŞI AI FIRII DUMNEZEIEŞTI (2Petru 1:3-11).

„O sămânţă de oameni Îi va sluji..” (Ps.22:30, Isaia 53:10 şi alte versete) şi va primi firea dumnezeiască. Toţi cei ce sunt născuţi (zămisliţi) de Dumnezeu şi sunt născuţi din nou au, ca şi fii şi fiice ai lui Dumnezeu, aceeaşi fire ca Fiul lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc „gennao” are ambele înţelesuri: „zămislire” şi „a da naştere” şi se aplică atât Fiului lui Dumnezeu cât şi fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu. Când se referă la bărbat, traducerea cea mai potrivită ar fi „a zămisli, a procrea”, aşa cum găsim scris în Gen.5 de exemplu, unde de repetate ori este scris: „La vârsta de 130 de ani Adam a născut un fiu…La vârsta de 105 ani, Set a născut pe Enos…” Atunci când se referă la femeie, cuvântul ar trebui tradus „a da naştere”. „Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut...” (Gen.4:1). Despre Maria putem citi ca „...a născut pe Fiul ei cel întâi născut...” (Luca 2:7).

Apostolul Ioan s-a ocupat mai în amănunt de acest lucru (Ioan 3:7, 1Ioan 2:29, 3:9, 5:1,18 şi alte versete). Este o realitate faptul că înaintea unei naşteri trebuie să aibă loc o zămislire şi că sămânţa vine la viaţă prin naştere. „Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut (zămislit) din El.” (1Ioan 2:29). „Oricine este născut (zămislit) din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămînţa Lui rămîne în el, şi nu poate păcătui, fiindcă este născut (zămislit) din Dumnezeu.” (1Ioan 3:9). „Pentru că oricine este născut (zămislit) din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce cîştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră.” (1Ioan 5:4).

Dacă privim la fecioarele înţelepte, vedem că se repetă cu ele ceea ce s-a întâmplat cu Maria: ea a primit făgăduinţa, a crezut-o şi Duhul Sfânt a venit chiar atunci peste ea; şi astfel Cuvântul s-a făcut trup. Acelaşi lucru se întâmplă azi cu toţi cei ce sunt o parte a Bisericii Mireasă: ei primesc Cuvântul făgăduit pentru acest timp prin credinţă, Duhul Sfânt vine peste ei şi sămânţa Cuvântului iese la viaţă în ei. Ca şi Maria, ei spun: “...facă-mi-se după cuvintele tale”. În ce priveşte fecioarele înţelepte, la ele nu există nici o influenţă omenească. Ele nu ştiu de niciun bărbat, de nicio sămânţă străină, de nicio învăţătură nebiblică. Fecioarele neînţelepte pot crede tâlcuirile neînţelepte, cum ar fi cea că şapte bărbaţi deosebiţi vor desăvârşi Mireasa sau că Domnul ar fi şi venit deja şi multe ca acestea. Fecioarele înţelepte nu vor primi nici măcar o singură interpretare. Ele sunt Mireasa Cuvântului şi de aceea nu se fac vinovate de curvie duhovnicească; ele rămân curate şi neatinse şi trăiesc faptul că făgăduinţele lui Dumnezeu devin realitate în ele. Copiii făgăduinţei cred Cuvântul făgăduit şi primesc Duhul făgăduit (Rom.9:8, Gal.4:28, Ef.1:13).

Fecioarele înţelepte nu au numai lămpile pline (lumina), ele au şi vasele umplute cu ulei pentru a-şi reumple lămpile şi pentru a nu li se stinge. Acest tablou ne aminteşte de prorocul Ilie, care a fost trimis la o văduvă în Sarepta şi căreia el i-a spus: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (1Împ.17:14). Făina este necesară pentru pâine; uleiul este necesar pentru lampă. Mai departe găsim confirmate cuvintele lui: „Făina din oală n-a scăzut şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.” (1Împ.17:16). Acest lucru se întâmplă şi acum: ambele lucruri ne vor fi asigurate din plin până va cădea ploaia târzie (Isaia 44:3, Ier.5:24, Iacov 5:7 şi alte versete). În predica „Cuvântul vorbit este sămânţa originală” fratele Branham a spus: „...când soseşte acest mesager uns. Desigur, el va semăna sămânţa întregii Biblii, începând cu ceea ce a făcut şarpele până la mesagerul din ploaia timpurie… Apoi, în ploaia târzie, va avea loc un Carmel, o confruntare: Biblia împlinită la literă.”

Noi credem mesajul adus de Ilie al timpului nostru şi ne hrănim sufletele cu această scumpă hrană duhovnicească. Fecioarele înţelepte trăiesc acum umplerea vaselor cu ulei cu care ele îşi pot reumple lămpile. Aceasta le deosebeşte încă odată de fecioarele neînţelepte care se separă de Biserică şi prin aceasta de vasul cu ulei din care se alimentează lămpile (Zah.4:2, Apoc. cap.1 – 3).

Scopul final şi cel mai important este să credem fără niciun compromis sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt şi să trăim ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Lui, căci numai atunci vor deveni realitate aceste cuvinte: „Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.” (Luca 1:45). Făgăduinţa pe care ne-a dat-o Domnul include chemarea afară, separarea, curăţirea conform 2Cor.6:14-18, 7:1 şi de asemenea reaşezarea tuturor lucrurilor în starea în care au fost la început. În timp ce fecioarele neînţelepte încă mai discută despre diferite teme, cele înţelepte trăiesc împlinirea făgăduinţelor.

În ce priveşte pregătirea personală a celor ce aparţin de Biserica Mireasă, noi trebuie să ne dăm seama cu seriozitate că în ultimele momente dinaintea nunţii o mireasă nu se mai îngrijeşte de lucrurile care se întâmplă în jurul ei, nu o mai interesează ce spun sau ce fac oamenii, ci ea este preocupată doar de pregătirea ei. Prorocul Ieremia a spus: „Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul?” (Ier.2:32). Acelaşi lucru se întâmplă acum cu cei ce sunt o parte a Miresei: ei se spală în apa Cuvântului (Ef.5:26); se uită în oglinda Cuvântului (Iacov 1:19-27); se îmbracă în haine albe, care sunt faptele neprihănite ale sfinţilor (Apoc.19:8) şi se pregătesc să-L întâmpine pe Mire.

Apostolul Iacov ne atenţionează cu putere să lepădăm orice necurăţie şi să primim cu blândeţe Cuvântul sădit în noi care ne poate mântui sufletele. El continuă şi ne spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” Apoi ne duce un pas mai departe şi scrie: „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă…” La sfârşit ni se spune că doar o simplă privire aruncată în oglindă nu este suficientă: „…şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” (Iacov 1:22-24).

Duhul lui Dumnezeu descoperă în mod personal lipsurile fiecăruia. El ne convinge în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata (Ioan 16:7), ne conduce în tot adevărul şi de asemenea ne face ascultători. Noi devenim împlinitori ai Cuvântului şi putem păşi cu Dumnezeu ca Enoh, într-o armonie totală cu Cuvântul şi voia Lui. În Ef.5:27 noi citim că Domnul Îşi va prezenta o Biserică desăvârşită, fără vreo pată sau zbârcitură. Noi avem nevoie să citim aceste texte din Scriptură pentru a învăţa ce se cere din partea noastră, a fiecăruia în parte, pentru a duce o viaţă care să fie plăcută lui Dumnezeu. David a întrebat: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.” (Ps.24:3,4). În predica de pe munte, Domnul nostru a spus: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5:8). David, care a trecut prin multe încercări, a scris călăuzit de Duhul Sfânt: C„el ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său, şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.” (Ps.15:2,3).

Este recomandabil pentru fiecare credincios să citească 1Cor.6:9-10 pentru o evaluare biblică a propriei vieţi şi ca să-şi dea seama dacă mai sunt unele lipsuri care l-ar putea exclude din Împărăţia lui Dumnezeu. Bârfitorii, închinătorii la idoli şi toţi cei menţionaţi în Scriptură vor rămâne pe afară. În Galateni 5:19-21 apostolul ne prezintă o listă întreagă de asemenea fapte. Textele din Scriptură referitoare la această temă trebuie să dea naştere la un răspuns în fiecare persoană, altfel sunt doar priviri fugare aruncate spre oglindă şi totul rămâne cum a fost mai înainte. Doar atunci când luăm în serios avertizarea vom putea înţelege ceea ce este scris în Evrei 12:14: „Urmăriţi pacea cu toţi (oamenii) şi sfinţirea fără care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.” Este deosebit de important ca fiecare din noi să fie găsit în credinţa şi ascultarea desăvârşită în timp ce păşim pe calea îngustă. Viclenia duşmanului se manifestă la credincioşii care sunt preocupaţi mai mult de ceea ce au facut alţii şi care, după părerea lor, nu ar fi trebuit să le facă. Am fi mai câştigaţi dacă ne-am cerceta fiecare pe sine ca să recunoaştem ce anume trebuie corectat în vieţile noastre, astfel ca să putem fi gata să-L întâlnim pe Dumnezeu, şi să ne punem pe inimă avertizarea: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?...ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2Cor.6:14-18). Noi trebuie de asemenea să primim toate lucrurile cerute de Domnul ca pe o poruncă: „...nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” Apoi, încă odată, apostolul întăreşte lucrul de căpătâi: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.” (2Cor.7:1).

În fiecare epocă de-a lungul timpului, numai cei ce au avut parte de alegerea prin har (Rom.11:5) vor asculta ceea ce are Duhul de spus bisericilor (Apoc.2+3); toţi ceilalţi au fost orbiţi (Rom.11:7). Acum, atât de aproape de revenirea Mirelui, are loc ultima chemare afară şi pregătirea Bisericii Mireasă. Dumnezeu a făcut totul; El ne-a dat mesagerul şi mesajul şi ne-a condus din claritate în claritate. După ce creştinismul decăzut este descris în Apoc.17 ca Babilonul cel mare şi curva cea mare, în Apoc.18:4 se face pentru ultima oară chemarea către adevăraţii credincioşi: „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea:”Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Aceasta este ultima chemare la care toţi cei ce fac parte din Biserica Mireasă trebuie să ia seama înaintea revenirii Mirelui. Chemarea afară şi separarea sunt urmate de restituirea totală. În acest fel, la sfârşit, toate lucrurile sunt reaşezate în starea lor originară, aşa cum au fost la începutul Bisericii nou- testamentare.