Scrisoare circulară - ediţia 2000
În ultimii 20 de ani, începând cu anul 1980, Dumnezeu a făcut un nou început după încercarea vrăjmaşului de a distruge totul în 1979. În întreaga lume câteva milioane de suflete au primit mântuirea în Isus Hristos prin această slujbă. Credincioşii au fost botezaţi conform modelului apostolic, în Numele Domnului Isus Hristos. Din 1997 am putut vorbi în peste 60 de adunări penticostale şi carismatice din întreaga lume, aşa că ei nu se pot scuza. În unele ţări am putut vorbi de mai multe ori la televiziune. Pe întreg pământul Dumnezeu a deschis uşi şi a dat har pentru a putea face călătorii în peste 120 de ţări. De asemenea, în anii ’80 şi ’90 nenumărate suflete au venit în Biserica lui Hristos. Poporul lui Dumnezeu a fost condus din ce în ce mai adânc în planul de mântuire, aşa cum îl găsim în textele profetice şi după cum a fost prezis pentru timpul de sfârşit. Noi vedem acum toate aceste lucruri împlinite. Mesajul lui Dumnezeu, Cuvântul făgăduit şi descoperit, cunoscut sub denumirea “mesajul timpului de sfârşit” este răspândit pe toate căile în întreaga lume. Împreună cu fraţii noştri Alexis Barilier şi Etienne Genton, care au fost în adunările fratelui Branham din anul 1956 şi au luat parte la această slujbă de la început, tipărim literatură în 15 limbi şi slujim oamenilor din întreaga lume.
Nu ar trebui să ne mire dacă în anul 2000, câteva staţii TV, care pot emite în toată lumea prin satelit, ne-au oferit ocazia de a transmite programul nostru. Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape, după cum ne avertizează apostolul Petru (1 Petru 4:7) şi de aceea trebuie dată ultima chemare. Şi nu a prezis Domnul nostru lucrurile care se vor întâmpla înainte de revenirea Sa (Matei 24, Marcu 13, Luca 21)? Nu a atenţionat El asupra acestor lucruri, spunând: “Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:33). Acest text a putut fi citit timp de 2000 de ani. Dar noi suntem în generaţia care vede toate aceste lucruri întâmplându-se. De asemenea, ceea ce a spus Domnul nostru în legătură cu Israel s-a întâmplat: “Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” (Luca 21:24). După 2000 de ani, începând cu anul 1948, statul Israel există din nou. În procesul de pace, negocierile se concentrează asupra Ierusalimului, care este de 3300 ani capitala Israelului, căci acest oraş trebuie să devină o piatră grea pentru toate naţiunile (Zaharia 12:2,3). De fapt, atenţia este îndreptată spre Muntele Templului, aşa cum s-a putut vedea când dl. Ariel Şaron a fost în vizită acolo în luna septembrie, anul acesta. S-a făcut tot ce se putea face, s-au desfăşurat negocieri la toate nivelele. S-a oferit “teritoriu pentru pace”, “autonomie” aici şi “un stat separat” dincolo, până când trebuie să se împlinească ceea ce este scris: “Când vor zice “Pace şi linişte” (1 Tesaloniceni 5:1-3). Dar va fi o pace înşelătoare, făcută de oameni. În ultima rundă a convorbirilor, Vaticanul, ca cea mai înaltă autoritate de pe pământ, va juca rolul cel mai important, ca să se împlinească Scriptura şi legământul de şapte ani să poată fi semnat (Daniel 9:27), după cum este acceptat în acordul de la Oslo.
Acum timpul este aproape şi lucrurile sunt în derulare. Proorocia biblică se împlineşte în toate domeniile: cu poporul ales al Israelului şi cu Biserica aleasă dintre neamuri. Întreaga constelaţie a ultimului imperiu mondial – Uniunea Europeană – din politică, economie şi religie arată spre împlinirea totală (globală) a proorociei biblice în timpul de sfârşit. Cum toate lucrurile sunt unite la toate nivelele, chiar şi capitalul mondial, vine la existenţă “Europa Unită” sub dominaţie romano-catolică, aşa cum a fost sub împăratul Carol cel Mare. În această scrisoare circulară nu ne putem ocupa mai detaliat de acest subiect. Este mai târziu decât cred unii! Domnul nostru vorbeşte cu insistenţă poporului Său: “Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).