:: Free People's mission

FIUL

« »

În Psalmul 2.7 citim: „Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – Domnul mi-a zis: „TU eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.”” Cuvântul „astăzi” nu se referă în nici un caz la veşnicie, pentru că veşnicia nu posedă noţiunea de ieri, azi şi nici mâine. „Astăzi” este o noţiune care se referă la timp. În Vechiul Testament acest text era o prorocie care urma să se împlinească în viitor. Noi privim în urmă, şi vedem că s-a împlinit. Tot planul de mântuire a fost trasat în Vechiul Testament, în Cuvântul profetic. Dar împlinirea fiecărei făgăduinţe are loc în Noul Testament.

În Psalmul 2.8 citim despre Fiul: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” Tuturor trebuie să le fie clar că nici un om nu poate fi mântuit prin faptul că el crede că există Dumnezeu. Şi Satana crede în El, şi tremură (Iac. 2.19). Credinţa mântuitoare constă în faptul că singurul Dumnezeu adevărat ne-a împăcat cu El prin Fiul. Dacă cineva nu crede în descoperirea directă a lui Dumnezeu în Hristos, este pur şi simplu pierdut. Încă mai este valabil versetul care spune: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Fapte 16.31) Fiul s-a făcut Mântuitorul nostru, de aceea trebuie să credem în El, ca să fim mântuiţi.

În Psalmul 2.12 tema aceasta este luminată şi mai puternic: „Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” Noi nu avem voie să trecem cu uşurinţă peste acest cuvânt. Mulţi vorbesc despre Dumnezeu, despre iubitorul Tată ceresc, dar nu recunosc că Tatăl a devenit Mântuitorul nostru prin Fiul. Astfel, adevărata credinţă în Tatăl, începe cu credinţa în Fiul, pentru că răscumpărarea noastră a avut loc în Fiul. Singura credinţă valabilă în Dumnezeu este credinţa în Domnul Isus Hristos. Numai în El Dumnezeu S-a întâlnit personal cu omenirea şi în El Îl putem întâlni şi vedea pe Dumnezeu, şi să fim mântuiţi. Noi trebuie să credem în El aşa cum s-a descoperit El pentru noi.

Din pricina noastră El a trebuit să iniţieze o relaţie de Tată-fiu. Noi urma să devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. În 2 Samuel 7.14 aflăm vestirea profetică: „EU îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu.” Dar nu se opreşte acolo, ci Dumnezeu îi include în măreţul Său plan pe toţi fiii şi fiicele Sale. În Osea 1.10b citim: „…li se va zice: „Copiii Dumnezeului Celui viu!”” Acest lucru s-a putut întâmpla prin Isus Hristos. Pavel scrie în 2 Corinteni 6.17: „EU vă voi fi Tată, şi voi îmi veţi fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” Toţi adevăraţii fii şi fiice ale lui Dumnezeu vor asculta şi se vor dovedi credincioşi. În Efeseni 1.5 apostolul pune în evidenţă planul lui Dumnezeu cu noi după cum urmează: „…ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” Noi vorbim despre Dumnezeu şi despre planul Lui cu omenirea. Există pe pământ oameni care şi-au dat seama ce înseamnă să fie o parte din planul lui Dumnezeu. Ei au fost aleşi în Hristos, şi sunt în El.De aceea nici o pâră nu mai este ridicată împotriva lor. Ei au primit neprihănirea prin răscumpărare. Ei sunt plăcuţi lui Dumnezeu, şi au fost făcuţi fii şi fiice.

Psalmul 89.26-27 se referă la relaţia de Tată-fiu: „EL îmi va zice: „TU eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stânca mântuirii mele!” Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.” În Vechiul Testament aceasta a fost o prorocie, dar o vedem împlinindu-se prin Isus Hristos, Domnul nostru. În trupul Său de carne, EL a suferit şi a murit ca singurul Fiu născut, în locul tuturor fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu. Prin învierea Lui, trupul Său a fost transformat din moarte în nemurire. Prin aceasta ni se garantează învierea şi transformarea trupurilor noastre.

Aici nu este vorba numai despre o învăţătură despre care ne-am putea certa, ci despre împlinirea planului divin al mântuirii care face din copiii oamenilor copii ai lui Dumnezeu. Nu doar păcatul nostru a trebuit să fie ridicat de la noi, ci noi trebuia să fim răscumpăraţi de la moarte şi eliberaţi din locuinţa morţilor. În Psalmul 68.19-20 este scris: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor, şi Domnul, Dumnezeu, ne poate scăpa de moarte.” Nu a existat nici un om născut în această lume care să fi posedat putere asupra morţii. Din contră, toţi au murit, mai puţin Enoh şi Ilie. Cea mai bună dovadă sunt nenumăratele cimitire din jurul nostru. Este o venire şi o plecare. Dar Domnul a spus: „Îi voi răscumpăra din mâna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea?” (Osea 13.14). Aceasta a fost o făgăduinţă în Vechiul Testament, iar acum este o realitate. Noi ştim pe Unul care a biruit pentru noi moartea, pe Satana şi Locuinţa morţilor. În Zaharia 9.11 citim: „Însă, cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinşii tăi de război din groapa în care nu este apă.” Ne aducem aminte de Lazăr şi bogatul care cerea apă. Răscumpărarea a fost şi pentru cei ce au aşteptat venirea lui Mesia. Aceştia au mers în Rai, dar atunci când a înviat Hristos, cei care au trăit în Vechiul Testament şi care trebuiau să aibă parte de prima înviere, au ieşit din morminte, cu El (Mat. 27.52-53). În Efeseni 4.8 citim: „De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.”

Legământul cel nou a fost făgăduit deja în Vechiul Testament. Ieremia scrie de exemplu în cap. 31.31-34: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.” Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” Domnul Dumnezeu a făgăduit de asemenea: „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” (Ezec. 36.26-27) – El a făcut posibil lucrul acesta.

Când a murit Mântuitorul nostru, a intrat în vigoare legământul cel nou. EL a mărturisit aceasta în Matei 26.28: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou.” Evangheliile descriu ce s-a întâmplat atunci când a murit Mântuitorul nostru. Au existat de asemenea martori care L-au văzut după ce a înviat. Nu este o poveste, ci este adevărul. El a ieşit Biruitor.

Petru scrie despre acest măreţ eveniment: „Hristos, de asemenea a suferit odată pentru păcate, El, cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. EL a fost omorât în trup, dar a fost înviat în Duh.” (1Pt 3.18). Noi suntem răscumpăraţi cu un preţ scump, suntem mântuiţi, eliberaţi. Moartea şi locuinţa morţilor şi-au pierdut pretenţia asupra noastră. Noi credem pur şi simplu ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.” (Evrei 2.14-15).

El a isprăvit lucrarea de răscumpărare, şi a treia zi a înviat. Apoi a rămas patruzeci de zile cu ucenicii Lui, vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Mai târziu a fost înălţat la cer, în faţa ucenicilor Săi. (Luca 24.50-51). Textele biblice corespunzătoare din Noul Testament ar trebui să ne fie cunoscute. Partea copleşitoare este că toate lucrurile au fost profeţite în Vechiul Testament, şi apoi s-au întâmplat în Noul Testament.

În Psalmul 68.18 se spune: „Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni.” În Psalmul 47.5 putem citi o profeţie asemănătoare: „Dumnezeu se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei.” Noi toţi ştim că Isus Hristos s-a suit, dar recunoaştem şi că El a fost Dumnezeu descoperit în trup. De aceea este adevărat că Dumnezeu s-a suit în mijlocul strigătelor de biruinţă. Planul lui Dumnezeu cu omenirea a devenit o realitate.

În Efeseni 4.10 citim: „Cel ce S-a pogorât, este acelaşi cu Cel ce s-a suit mai pe sus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.” Am putea să enumerăm mai multe versete care vorbesc despre această temă.

Încheiem acest capitol cu mărturia apostolului Pavel: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie.” (1Cor 15.3-8).

În Psalmul 2.7 citim: „Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – Domnul mi-a zis: „TU eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.”” Cuvântul „astăzi” nu se referă în nici un caz la veşnicie, pentru că veşnicia nu posedă noţiunea de ieri, azi şi nici mâine. „Astăzi” este o noţiune care se referă la timp. În Vechiul Testament acest text era o prorocie care urma să se împlinească în viitor. Noi privim în urmă, şi vedem că s-a împlinit. Tot planul de mântuire a fost trasat în Vechiul Testament, în Cuvântul profetic. Dar împlinirea fiecărei făgăduinţe are loc în Noul Testament.

În Psalmul 2.8 citim despre Fiul: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” Tuturor trebuie să le fie clar că nici un om nu poate fi mântuit prin faptul că el crede că există Dumnezeu. Şi Satana crede în El, şi tremură (Iac. 2.19). Credinţa mântuitoare constă în faptul că singurul Dumnezeu adevărat ne-a împăcat cu El prin Fiul. Dacă cineva nu crede în descoperirea directă a lui Dumnezeu în Hristos, este pur şi simplu pierdut. Încă mai este valabil versetul care spune: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Fapte 16.31) Fiul s-a făcut Mântuitorul nostru, de aceea trebuie să credem în El, ca să fim mântuiţi.

În Psalmul 2.12 tema aceasta este luminată şi mai puternic: „Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” Noi nu avem voie să trecem cu uşurinţă peste acest cuvânt. Mulţi vorbesc despre Dumnezeu, despre iubitorul Tată ceresc, dar nu recunosc că Tatăl a devenit Mântuitorul nostru prin Fiul. Astfel, adevărata credinţă în Tatăl, începe cu credinţa în Fiul, pentru că răscumpărarea noastră a avut loc în Fiul. Singura credinţă valabilă în Dumnezeu este credinţa în Domnul Isus Hristos. Numai în El Dumnezeu S-a întâlnit personal cu omenirea şi în El Îl putem întâlni şi vedea pe Dumnezeu, şi să fim mântuiţi. Noi trebuie să credem în El aşa cum s-a descoperit El pentru noi.

Din pricina noastră El a trebuit să iniţieze o relaţie de Tată-fiu. Noi urma să devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. În 2 Samuel 7.14 aflăm vestirea profetică: „EU îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu.” Dar nu se opreşte acolo, ci Dumnezeu îi include în măreţul Său plan pe toţi fiii şi fiicele Sale. În Osea 1.10b citim: „…li se va zice: „Copiii Dumnezeului Celui viu!”” Acest lucru s-a putut întâmpla prin Isus Hristos. Pavel scrie în 2 Corinteni 6.17: „EU vă voi fi Tată, şi voi îmi veţi fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” Toţi adevăraţii fii şi fiice ale lui Dumnezeu vor asculta şi se vor dovedi credincioşi. În Efeseni 1.5 apostolul pune în evidenţă planul lui Dumnezeu cu noi după cum urmează: „…ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” Noi vorbim despre Dumnezeu şi despre planul Lui cu omenirea. Există pe pământ oameni care şi-au dat seama ce înseamnă să fie o parte din planul lui Dumnezeu. Ei au fost aleşi în Hristos, şi sunt în El. De aceea nici o pâră nu mai este ridicată împotriva lor. Ei au primit neprihănirea prin răscumpărare. Ei sunt plăcuţi lui Dumnezeu, şi au fost făcuţi fii şi fiice.