Ne ocupăm de cel mai esenţial adevăr, şi anume că Dumnezeu Îşi împlineşte planul Său cu omenirea. El a trebuit să stabilească o relaţie cu noi; de aceea S-a arătat copiilor oamenilor ca Fiul omului. În Evrei 2.6-9 citim: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai supus sub picioarele lui” –în adevăr, dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate Îi sunt supuse. Dar pe Acela, care a fost făcut, „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, ÎI vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” Toate acestea s-au întâmplat din pricina noastră. El a trebuit să aibă un trup ca al nostru, pentru a putea să sufere, să moară, să învie din morţi şi să meargă în slavă. Astfel a croit o cale pentru noi. În Evrei 2.10-11 se spune: „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-i este ruşine să-i numească „fraţi”.”

După înviere, Domnul le-a vorbit femeilor care au venit la mormântul Lui: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.” (Mat. 28.10). Ce gând minunat: Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi au acelaşi Tată. Astfel se împlineşte scopul lui Dumnezeu, acela de a ne aduce înapoi la El, ca fii şi fiice, prin Isus Hristos. Acelaşi gând îl găsim confirmat şi în Ioan 20.17: „Nu mă ţinea”, i-a zis Isus; „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” La desăvârşire se va descoperi că toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu vor fi transformaţi în chipul Fiului lui Dumnezeu. Ioan scrie: „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că ÎI vom vedea aşa cum este.” (1 Ioan 3.2). Aşa de sigur cum este scris, la fel de sigur se va împlini. Planul veşnic al lui Dumnezeu va dăinui iar cei care cred cu adevărat vor vedea împlinirea acestuia.

În Psalmul 22.22 este scris: „Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.” Numele Său nu va fi descoperit oricui, ci aşa cum este scris, va fi făcut de cunoscut numai fraţilor Săi, şi anume celor ce-L pot numi pe drept pe Dumnezeu ca Tatăl lor ceresc. Dumnezeu ne dă totul prin Isus Hristos, Domnul nostru: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Col. 2.9-10). Şi acest lucru este adevărat, şi se va descoperi în fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Noi Îl vedem pe Domnul nostru, care în umanitatea Sa a trebuit să îndeplinească diferite slujbe necesare planului de răscumpărare. Dacă cercetăm Scripturile, aşa cum de altfel ni se spune s-o facem, Îl găsim descris în fiecare aspect. În Noul Testament El a fost exact ceea ce vestise Vechiul Testament vă va fi. Cei ce au primit viaţa veşnică şi au fost cu adevărat născuţi din nou, vor înţelege foarte uşor, prin descoperire dumnezeiască, faptul că Hristos este arătat în diferite slujbe şi descoperiri ale Sale.În Ioan 17.3 avem o mărturie foarte importantă: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Aşa cum am arătat, Hristos nu este văzut ca un alt Dumnezeu lângă Dumnezeul Adevărat, ci El este descoperirea directă a lui Dumnezeu, după cum scrie în Evrei 1.3a: „…este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi … ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui…” EL a spus: „Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţă veşnică” (Ioan 6.40). Următoarele cuvinte ne arată cât este de importantă credinţa că Dumnezeu S-a descoperit personal în Fiul: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică: dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa…” (Ioan 3.36). În ciuda multitudinii în care S-a făcut de cunoscut Domnul, noi privim în spatele învelitorii omeneşti şi mărturisim cu Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu.” (Ioan 20.28). După mărturia apostolului Pavel, numai cel care are într-adevăr Duhul Sfânt, poate să-L mărturisească pe Isus Hristos ca Domn (1Cor 12.3). Desigur, ca Domn El este Dumnezeu.

Ca Păstorul cel bun, El şi-a dat viaţa pentru oile Sale. Ca Mielul lui Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele pentru răscumpărarea noastră. Ca mare Preot, a intrat în sfânta sfintelor. Ca Avocat, El mijloceşte pentru noi, etc, etc. EL este şi Piatra de temelie, pe care este zidită Biserica Sa ca să fie o casă duhovnicească (1Pt 2.4-10). Când Biserica va fi desăvârşită, El va fi piatra din capul unghiului. El este Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel din urmă. Ca Fiul lui Dumnezeu, El este Răscum­părătorul, ca Fiul omului este Prorocul, ca Fiul lui David este Împărat. Ca Fiu, El ne-a făcut fiii şi fiicele lui Dumnezeu (Efes. 1.5-6). Cine ÎI vede pe Domnul în toate descrierile care Îl arată lângă Dumnezeu, trebuie să nu uite că totul s-a întâmplat pentru ca planul şi scopul măreţ al lui Dumnezeu cu omenirea să ajungă la îndeplinire. Când timpul se va revărsa în veşnicie, totul va lua sfârşit iar Dumnezeu va fi totul în toţi. Când se va sfârşi timpul harului, vom domni o mie de ani cu Hristos (Apoc. 20.6). El ne-a dat această făgăduinţă măreaţă în Apoc. 3.20-21. După Împărăţia de o mie de ani, va avea loc judecata de la scaunul alb de domnie, şi timpul se va revărsa în veşnicie.

Ne ocupăm de cel mai esenţial adevăr, şi anume că Dumnezeu Îşi împlineşte planul Său cu omenirea. El a trebuit să stabilească o relaţie cu noi; de aceea S-a arătat copiilor oamenilor ca Fiul omului. În Evrei 2.6-9 citim: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai supus sub picioarele lui” –  în adevăr, dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate Îi sunt supuse. Dar pe Acela, care a fost făcut, „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, ÎI vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” Toate acestea s-au întâmplat din pricina noastră. El a trebuit să aibă un trup ca al nostru, pentru a putea să sufere, să moară, să învie din morţi şi să meargă în slavă. Astfel a croit o cale pentru noi. În Evrei 2.10-11 se spune: „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-i este ruşine să-i numească „fraţi”.”

După înviere, Domnul le-a vorbit femeilor care au venit la mormântul Lui: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.” (Mat. 28.10). Ce gând minunat: Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi au acelaşi Tată. Astfel se împlineşte scopul lui Dumnezeu, acela de a ne aduce înapoi la El, ca fii şi fiice, prin Isus Hristos. Acelaşi gând îl găsim confirmat şi în Ioan 20.17: „Nu mă ţinea”, i-a zis Isus; „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” La desăvârşire se va descoperi că toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu vor fi transformaţi în chipul Fiului lui Dumnezeu. Ioan scrie: „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că ÎI vom vedea aşa cum este.” (1 Ioan 3.2). Aşa de sigur cum este scris, la fel de sigur se va împlini. Planul veşnic al lui Dumnezeu va dăinui iar cei care cred cu adevărat vor vedea împlinirea acestuia.

În Psalmul 22.22 este scris: „Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.” Numele Său nu va fi descoperit oricui, ci aşa cum este scris, va fi făcut de cunoscut numai fraţilor Săi, şi anume celor ce-L pot numi pe drept pe Dumnezeu ca Tatăl lor ceresc. Dumnezeu ne dă totul prin Isus Hristos, Domnul nostru: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Col. 2.9-10). Şi acest lucru este adevărat, şi se va descoperi în fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Noi Îl vedem pe Domnul nostru, care în umanitatea Sa a trebuit să îndeplinească diferite slujbe necesare planului de răscumpărare. Dacă cercetăm Scripturile, aşa cum de altfel ni se spune s-o facem, Îl găsim descris în fiecare aspect. În Noul Testament El a fost exact ceea ce vestise Vechiul Testament vă va fi. Cei ce au primit viaţa veşnică şi au fost cu adevărat născuţi din nou, vor înţelege foarte uşor, prin descoperire dumnezeiască, faptul că Hristos este arătat în diferite slujbe şi descoperiri ale Sale.  În Ioan 17.3 avem o mărturie foarte importantă: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Aşa cum am arătat, Hristos nu este văzut ca un alt Dumnezeu lângă Dumnezeul Adevărat, ci El este descoperirea directă a lui Dumnezeu, după cum scrie în Evrei 1.3a: „…este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi … ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui…” EL a spus: „Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţă veşnică” (Ioan 6.40). Următoarele cuvinte ne arată cât este de importantă credinţa că Dumnezeu S-a descoperit personal în Fiul: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică: dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa…” (Ioan 3.36). În ciuda multitudinii în care S-a făcut de cunoscut Domnul, noi privim în spatele învelitorii omeneşti şi mărturisim cu Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu.” (Ioan 20.28). După mărturia apostolului Pavel, numai cel care are într-adevăr Duhul Sfânt, poate să-L mărturisească pe Isus Hristos ca Domn (1Cor 12.3). Desigur, ca Domn El este Dumnezeu.

Ca Păstorul cel bun, El şi-a dat viaţa pentru oile Sale. Ca Mielul lui Dumnezeu, Şi-a vărsat sângele pentru răscumpărarea noastră. Ca mare Preot, a intrat în sfânta sfintelor. Ca Avocat, El mijloceşte pentru noi, etc, etc. EL este şi Piatra de temelie, pe care este zidită Biserica Sa ca să fie o casă duhovnicească (1Pt 2.4-10). Când Biserica va fi desăvârşită, El va fi piatra din capul unghiului. El este Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel din urmă. Ca Fiul lui Dumnezeu, El este Răscum­părătorul, ca Fiul omului este Prorocul, ca Fiul lui David este Împărat. Ca Fiu, El ne-a făcut fiii şi fiicele lui Dumnezeu (Efes. 1.5-6). Cine ÎI vede pe Domnul în toate descrierile care Îl arată lângă Dumnezeu, trebuie să nu uite că totul s-a întâmplat pentru ca planul şi scopul măreţ al lui Dumnezeu cu omenirea să ajungă la îndeplinire. Când timpul se va revărsa în veşnicie, totul va lua sfârşit iar Dumnezeu va fi totul în toţi. Când se va sfârşi timpul harului, vom domni o mie de ani cu Hristos (Apoc. 20.6). El ne-a dat această făgăduinţă măreaţă în Apoc. 3.20-21. După Împărăţia de o mie de ani, va avea loc judecata de la scaunul alb de domnie, şi timpul se va revărsa în veşnicie.