Mesia trebuia să fie şi Marele Preot al mărturisirii noastre. În Evrei 9.11-14 se spune: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna în locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică … cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!” Ca Preot, El este acela care a adus jertfa. În acelaşi timp, El a fost Mielul, chiar jertfa. În timpul vieţii Sale pământeşti El s-a rugat. Când s-a rugat El nu se prefăcea doar că se roagă, ci era o necesitate care ţine de natura umană. În Evrei 5 de la v. 7 citim: „EL este acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot, după rânduiala lui Melhisedec.” În trupEl era om: a suferit, a fost pe deplin ascultător. Toate acestea făceau parte din planul de răscumpărare. El a venit pentru mântuirea noastră, pentru că noi nu ne puteam ajuta.

Despre acest misterios Melhisedec citim în Geneza 14, de la versetul 18: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin; el era preot al Dumnezeului Celui Prea înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avraam şi a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Prea înalt. Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale.” Şi Avraam i-a dat zeciuială din toate.” Cine citeşte numai acest text, are impresia că în Ierusalim a domnit un împărat care avea în acelaşi timp şi slujba de preot. În Evrei 7 acest Împărat-Preot este descris mai detaliat: „…care, după însemnarea numelui său, este întâi, „împărat al neprihănirii”, apoi şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii”” (v. 2-3). Există numai Unul care poate fi numit „Împărat al neprihănirii” şi „Împărat al păcii” şi Acela este Împăratul împăraţilor. În timpul lui Avraam, El nu venise încă într-un trup omenesc, astfel, nu avea început. De aceea, în contextul acesta spune: „…fără tată, fără mamă.” Însă după ce a venit în trup, El a fost născut ca Fiu; de aceea trebuia să aibă un Tată şi o mamă. Fiecare împărat şi fiecare preot de pe pământ are un tată, o mamă, dar Melhisedec, împăratul păcii nu a avut. Aceasta este încă o dovadă copleşitoare că Domnul, care l-a întâmpinat atunci pe Avraam ca Preot, a venit mai târziu în această lume ca Fiu. Ca Preot El l-a întâmpinat pe Avraam cu pâine şi vin – un simbol spre cina Domnului. După ce duşmanii au fost biruiţi, s-a luat cina. La fel se va întâmpla cu cei mântuiţi. După ce va lua sfârşit lupta duhovnicească, cei care au ieşit biruitori vor merge cu Domnul la cina cea mare.

În Vechiul Testament, marele preot avea voie să intre în locul prea sfânt numai o dată pe an, şi anume în ziua cea mare a împăcării (Evrei 9.7). Dar Hristos, ca Mare Preot a intrat în cer odată pentru totdeauna cu propriul Lui sânge, şi prin aceasta ne-a mântuit. Sângele Său nu s-a pierdut în praful acestui pământ; a fost vărsat pe acest pământ, dar conform Scripturii El a intrat în sfânta sfintelor cu propriul Său sânge, şi l-a pus pe scaunul îndurării. De atunci, mila lui Dumnezeu este acordată oricui vrea s-o primească. Sângele mai vorbeşte şi pentru noi, astăzi. Este sângele legământului celui nou, care este valabil pentru toţi cei ce cred în timpul harului. Aceasta ne aminteşte despre prorocia dată de Isaia: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isa. 53.10).

Mesia trebuia să fie şi Marele Preot al mărturisirii noastre. În Evrei 9.11-14 se spune: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna în locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică … cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!” Ca Preot, El este acela care a adus jertfa. În acelaşi timp, El a fost Mielul, chiar jertfa. În timpul vieţii Sale pământeşti El s-a rugat. Când s-a rugat El nu se prefăcea doar că se roagă, ci era o necesitate care ţine de natura umană. În Evrei 5 de la v. 7 citim: „EL este acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot, după rânduiala lui Melhisedec.” În trup  El era om: a suferit, a fost pe deplin ascultător. Toate acestea făceau parte din planul de răscumpărare. El a venit pentru mântuirea noastră, pentru că noi nu ne puteam ajuta.

Despre acest misterios Melhisedec citim în Geneza 14, de la versetul 18: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin; el era preot al Dumnezeului Celui Prea înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avraam şi a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Prea înalt. Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale.” Şi Avraam i-a dat zeciuială din toate.” Cine citeşte numai acest text, are impresia că în Ierusalim a domnit un împărat care avea în acelaşi timp şi slujba de preot. În Evrei 7 acest Împărat-Preot este descris mai detaliat: „…care, după însemnarea numelui său, este întâi, „împărat al neprihănirii”, apoi şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii”” (v. 2-3). Există numai Unul care poate fi numit „Împărat al neprihănirii” şi „Împărat al păcii” şi Acela este Împăratul împăraţilor. În timpul lui Avraam, El nu venise încă într-un trup omenesc, astfel, nu avea început. De aceea, în contextul acesta spune: „…fără tată, fără mamă.” Însă după ce a venit în trup, El a fost născut ca Fiu; de aceea trebuia să aibă un Tată şi o mamă. Fiecare împărat şi fiecare preot de pe pământ are un tată, o mamă, dar Melhisedec, împăratul păcii nu a avut. Aceasta este încă o dovadă copleşitoare că Domnul, care l-a întâmpinat atunci pe Avraam ca Preot, a venit mai târziu în această lume ca Fiu. Ca Preot El l-a întâmpinat pe Avraam cu pâine şi vin – un simbol spre cina Domnului. După ce duşmanii au fost biruiţi, s-a luat cina. La fel se va întâmpla cu cei mântuiţi. După ce va lua sfârşit lupta duhovnicească, cei care au ieşit biruitori vor merge cu Domnul la cina cea mare.

În Vechiul Testament, marele preot avea voie să intre în locul prea sfânt numai o dată pe an, şi anume în ziua cea mare a împăcării (Evrei 9.7). Dar Hristos, ca Mare Preot a intrat în cer odată pentru totdeauna cu propriul Lui sânge, şi prin aceasta ne-a mântuit. Sângele Său nu s-a pierdut în praful acestui pământ; a fost vărsat pe acest pământ, dar conform Scripturii El a intrat în sfânta sfintelor cu propriul Său sânge, şi l-a pus pe scaunul îndurării. De atunci, mila lui Dumnezeu este acordată oricui vrea s-o primească. Sângele mai vorbeşte şi pentru noi, astăzi. Este sângele legământului celui nou, care este valabil pentru toţi cei ce cred în timpul harului. Aceasta ne aminteşte despre prorocia dată de Isaia: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isa. 53.10).