Noţiunea „răscumpărare” şi „împăcare” implică un mijlocitor şi avocat. Iov a exprimat acest gând foarte clar, în Vechiul Testament: „Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!” Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la ZILELE TINEREŢII LUI. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.” (Iov 33.23-26).

Exact acest lucru s-a întâmplat cu cei ce cred. Preţul a fost plătit, noi suntem răscumpăraţi, fără păcat şi fără pată în prezenţa lui Dumnezeu. La a doua venire a lui Hristos, trupurile celor ce-I aparţin Lui vor fi transformate şi se vor întoarce din nou la floarea tinereţii, şi vor rămâne toată veşnicia în starea aceasta, aşa cum a fost profeţit în Iov. Amin!

Deja prorocii şi înţelepţii din Vechiul Testament aşteptau să aibă loc răscumpărarea. Iov a strigat prin credinţă, în toate încercările şi situaţiile disperate prin care a trecut: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.” (cap. 19.25-27).

În toate aceste slujbe, Îl vedem pe Mesia lângă Dumnezeu. Având în vedere lucrul acesta, Pavel a scris în 1 Timotei 2.5: „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.” Nu doi Dumnezei, nu două persoane în Dumnezeire, ci un singur Dumnezeu, şi un singur mijlocitor: omul, Isus Hristos. Noi trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că El a trebuit să fie om, ca să răscumpere omenirea şi ca să poată să moară şi să-Şi verse sângele pentru răscumpărarea Bisericii. În Evrei 12.24 se spune că noi am venit la „Isus, Mijlocitorul legământului celui nou” şi la „sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.” Înainte ca aceste lucruri să devină reale în viaţa noastră duhovnicească, noi trebuie să credem totul. Deja din Vechiul Testament este amintit cuvântul „mijlocitor” cu referire la prorocul Moise, care a stat între Dumnezeu şi oameni. Despre aceasta citim următoarele în Fapte 7.38: „EL este acela care în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă.” Dumnezeu vorbea iar Moise dădea poporului cuvintele pe care le-a primit. El lucra ca mijlocitor.

Este nevoie de asemenea şi de slujba unui avocat. Ioan îi îndeamnă pe cei deveniţi credincioşi: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (greceşte: avocat), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. EL este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2.1-2). Din nou Îl vedem pe Hristos lângă Dumnezeu, dar nu ca pe o altă persoană a dumnezeirii, ci în una din slujbele necesare Bisericii şi planului de mântuire. El stă acum la dreapta Măririi. Lucrul acesta a fost profeţit în Psalmul 110.1: „DOMNUL a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii tăi sub picioarele Tale.” El rămâne acolo până la sfârşitul timpului, când toate lucrurile vor fi puse sub picioarele Lui. (Evrei 1.13)

Noţiunea „răscumpărare” şi „împăcare” implică un mijlocitor şi avocat. Iov a exprimat acest gând foarte clar, în Vechiul Testament: „Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!” Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la ZILELE TINEREŢII LUI. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.” (Iov 33.23-26).

Exact acest lucru s-a întâmplat cu cei ce cred. Preţul a fost plătit, noi suntem răscumpăraţi, fără păcat şi fără pată în prezenţa lui Dumnezeu. La a doua venire a lui Hristos, trupurile celor ce-I aparţin Lui vor fi transformate şi se vor întoarce din nou la floarea tinereţii, şi vor rămâne toată veşnicia în starea aceasta, aşa cum a fost profeţit în Iov. Amin!

Deja prorocii şi înţelepţii din Vechiul Testament aşteptau să aibă loc răscumpărarea. Iov a strigat prin credinţă, în toate încercările şi situaţiile disperate prin care a trecut: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.” (cap. 19.25-27).

În toate aceste slujbe, Îl vedem pe Mesia lângă Dumnezeu. Având în vedere lucrul acesta, Pavel a scris în 1 Timotei 2.5: „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.” Nu doi Dumnezei, nu două persoane în Dumnezeire, ci un singur Dumnezeu, şi un singur mijlocitor: omul, Isus Hristos. Noi trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că El a trebuit să fie om, ca să răscumpere omenirea şi ca să poată să moară şi să-Şi verse sângele pentru răscumpărarea Bisericii. În Evrei 12.24 se spune că noi am venit la „Isus, Mijlocitorul legământului celui nou” şi la „sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.” Înainte ca aceste lucruri să devină reale în viaţa noastră duhovnicească, noi trebuie să credem totul. Deja din Vechiul Testament este amintit cuvântul „mijlocitor” cu referire la prorocul Moise, care a stat între Dumnezeu şi oameni. Despre aceasta citim următoarele în Fapte 7.38: „EL este acela care în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă.” Dumnezeu vorbea iar Moise dădea poporului cuvintele pe care le-a primit. El lucra ca mijlocitor.

Este nevoie de asemenea şi de slujba unui avocat. Ioan îi îndeamnă pe cei deveniţi credincioşi: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (greceşte: avocat), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. EL este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2.1-2). Din nou Îl vedem pe Hristos lângă Dumnezeu, dar nu ca pe o altă persoană a dumnezeirii, ci în una din slujbele necesare Bisericii şi planului de mântuire. El stă acum la dreapta Măririi. Lucrul acesta a fost profeţit în Psalmul 110.1: „DOMNUL a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii tăi sub picioarele Tale.” El rămâne acolo până la sfârşitul timpului, când toate lucrurile vor fi puse sub picioarele Lui. (Evrei 1.13)